Vagabondaj spiritual (2)


Am încercat aici o abordare a sintagmei vagabondaj spiritual, prin prisma experienței personale. În comentariile ulterioare, câteva lucruri mi-au atras atenția:

vagabondul e de compătimit, e un om fără casă; vagabondul poate fi și un călător neînțeles de către cei „așezați”, printre care el își (pe)trece pașii (Mitică);

vagabondul și călătorul sunt cuvinte parțial sinonime; vagabondul nu-și cunoaște ținta, călătorul știe încotro se îndreaptă (Rodica Boțan);

vagabondajul poate fi voluntar și involuntar, deși preponderent involuntar; și pentru vagabonzi e valabilă strigarea: Veniți la Mine!… (Sam);

– vagabondajul e asociat uneori cu infracțiunea – mulți vagabonzi comit infracțiuni; cel ce refuză o lucrare care i s-a dat e un fel de „infractor” (Sami);

– vagabondaj vs nestatornicie; așa procedează cei ce umblă hai-hui pe la diferite conferințe sau din biserică în biserică, fără a avea un loc stabil (Un fir);

– un fel de vagabondaj ar fi și  oscilarea între credință și tăgadă (Florentina);

vagabondaj spiritual – fără bariere fizice, geografice; sufletul vagabondează în depărtări, chiar dacă trupul stă într-o cameră; vagabondaj = viață duplicitară, una zici, alta faci, una faci, alta ai în inimă; a fi în Cristos presupune încetarea vagabondajului – ești pe Cale, ai o țintă, ești înjugat la un jug: cine stă în jug nu vagabondează; vagabondajul spiritual este iadul pe pământ (Răsvan).

Le mulțumesc celor ce-au luat cuvântul. Și l-au dat mai departe.:)

Încerc câteva concluzii (în primul rând pentru mine). În spiritual, vagabondajul ar trebui înțeles în funcție de un punct de reper, față de care cel ce vagabondează se îndepărtează, în mod voit sau nu, conștient sau inconștient. Pentru creștini, acest punct de reper este, în primul rând, Cel căruia Îi aparținem, Tatăl nostru, în Casa Căruia am vrea să fim numărați printre fii pentru totdeauna.

A vagabonda presupune o îndepărtare -voluntară sau nu – de Părinte și de Casă. Se poate ca unii să fie vagabonzi„ de meserie”, alții doar accidental și temporar.

O altă imagine potrivită este cea a Păstorului și a turmei sale. Unele oi se rătăcesc de turmă sau rămân în urmă. Cel puțin un text îi include pe toți aspiranții la viața veșnică în starea de vagabondaj:

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui… (Is 53, 6).

În Israel, păstorii își conduc turmele din față, nu le mână de la spate, cum se întâmplă la noi. Oile aud glasul păstorului și-l recunosc. Ele ascultă glasul lui și, când pornește el la drum, îl urmează.

Înseamnă că, în versetul de mai sus, în care se folosește pluralul inclusiv: noi, oițele rătăcitoare nu Îl urmau pe Păstor. Ele urmau glasul altor păstori. Aveau fiecare câte un drum înainte, dar nu găsiseră Calea.

Unul dintre motivele vagabondării, rătăcirii, poate fi ascultarea greșit direcționată. Oile își vedeau de drumul lor, deci nu erau „infractori”, însă drumul ducea în altă direcție decât spre Casă și spre Tatăl nostru.

Un alt motiv al rătăcirii, al vagabondării, al rămânerii în urmă, este neascultarea.

Chiar în turma Bunului Păstor fiind, se întâmplă ca unele oi să se încurce printre scaieți și să rămână în urmă. El Își va lăsa celelalte oițe, care sunt în zona de siguranță, și va merge să le recupereze pe cele pierdute:

Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? (Mt 18, 12)

Toți am avut o perioadă de rătăcire, de vagabondaj, când încă nu eram pe Cale, în Casă, în turmă, nu știam Cine e Părintele nostru și nu recunoșteam glasul Păstorului. Ascultam de alte voci, ascultarea ne era prost direcționată.

Neascultarea ni se potrivește celor mai mulți.

Însă se poate întâmpla să nu plecăm de-acasă, să nu vagabondăm în sensul propriu al termenului, ci doar să facem tot ce ne trece nouă prin cap, în casă fiind. Ascultarea de noi înșine, a face totul de capul nostru, împlinirea poftelor firii sunt tot forme de vagabondaj spiritual.

Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți. (Ef 2, 3)

Și este cel mai greu de corectat. Așadar, neascultarea, ascultarea de propriile porniri și ascultarea prost direcționată sunt tot atâtea forme de vagabondaj spiritual. Singura modalitate de a rămâne fii, pe Cale, în turma Păstorului cel Bun este să ascultăm glasul Lui și să umblăm călăuziți de Duhul Lui.

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Vagabondaj spiritual (2)

  1. rodica botan zice:

    Minunata explicatia…si minunat Pastor avem…
    Semneaza …o oaie vagaboanda…

  2. Bibliotecaru zice:

    Vagabondajul este un vag abandon. (Gheorghe Florescu)

  3. Pingback: Freezing rain de Ziua Natională, în loc de laolaltă « Călin Hera. PA-uri şi mirări

  4. Dyo zice:

    Atentie, vagabondajul are si o latura seducatoare. El reaprinde o un foc undeva acolo, in adancul omului, pentru experimentarea unei entropii asemanatoare naucului Univers in care traim … ceva din spiritul difuz si greu de prins in cuvinte al lui Chaplin, de pilda …

    • A.Dama zice:

      Latura seducătoare, Dyo, este tot acțiunea unei alte voci sau a propriei voci pe care le-am urma în neputința noastră de discernământ sau de alegere categorică. Dar și formularea asta e un fel de îngânare reciprocă.
      Totuși, mă surprinde aducerea lui Chaplin pe scenă.:) Se poate să și lăsăm urme pentru eternitate acolo unde ne-atrag forțele entropice.
      Relevanța unui destin va fi (bag seamă) în ce măsură am stat în ascultare. Nu în ce măsură am sclipit în ochii oamenilor (cu toate suișurile și coborâșurile, cu toate ieșirile în decor și pe lângă decor…).

  5. Hibiscus zice:

    Salutari prin lumea adamica. Ma primiti si pe mine pentru o clipa? E obositor vagabondajul asta…

    • A.Dama zice:

      Hibiscus, tu apari o dată la doi ani? Ai vreun plan bianual de comentat pe bloguri? Ți-ai îndeplinit planul? 🙂
      Eh! Te primim. Dacă vrei, și mai mult de o clipă. Cât să se recunoască privirile.

  6. sam zice:

    Trebuie să aibă și cuvântul -vagabond – mântuirea lui.
    Există homeless people care se întorc mereu pe stradă chiar dacă sunt locuri goale în casă, pentru că după ani petrecuți pe stradă simt casa ca pe o închisoare.
    În povestea fiului risipitor prea puține știm despre intervalul dintre convertire și petrecerea dată de tată.

    • A.Dama zice:

      Deci tu vrei să fie mântuit „cuvântul”, Sam?
      Dacă e vorba de reflexele care se formează, atunci nu știu dacă nu pot fi socotiți homeless people ca la ei acasă… Să intre în casă ar presupune vagabondarea.
      🙂
      Nu se descrie peisajul și durata drumului de întoarcere, dar se știe că fiul avea o agendă clară. Restul sunt detalii nesemnificative.

  7. Hibiscus zice:

    Au trecut deja doi ani? Adevarata tristete, si nu altceva. Am inchis ochii pentru o clipa si uite ca timpul s-a apucat de vagabondat…

    • A.Dama zice:

      Hibiscus, timpul și-a urmat cursul. Tu ai vagabondat. Dacă ți s-a părut „o clipă”, înseamnă că a fost frumos.
      Cum ar fi să-ți faci blog? Să călcăm și noi pragul tău? 🙂

  8. Hibiscus zice:

    Mersi de incurajare. Blog, ne-blog, eu ma multumesc sa citesc iscaliturile tale. Nu mai am fluenta de autor. Dar, la comentat merge… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.