Orice înălțare e o separare. Și o alipire.
Când a avut loc înălțarea lui Isus la cer, cei prezenți L-au urmărit cu privirea până ce ochii li s-au împotmolit într-un nor.
El S-a înălțat în lumină, dar nu orice ochi este pregătit să vadă Lumina.
…pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor (Fapte 1, 9)
Ei erau foarte atenți la trup, la materie. De aceea li s-au arătat doi bărbați – imagine cu care puteau da ochii -, și care le-au vestit revenirea Lui.
Când Ilie a fost înălțat la cer, Elisei a văzut dincolo de nor, a văzut carul și caii de foc. A trăit, indubitabil, o experiență a Luminii. Focul nu există fără Lumină.
Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul, și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt. (2 Împ 2, 11)
Oare noi ce alegem?
Norul… Carul…
(Oricum ar fi, indiferent că lucrarea e făcută de Dumnezeu sau e contrafăcută de Satan, asta apropo de ultimele tulburări de ape blogăristice, omul nu se uită decât la ce izbește ochiul. Fiindcă suntem plini ochi de materie.
După cum ochii s-au împiedicat de trupul Lui și n-au mai putut vedea Lumina, nici Întunericul din spatele celor ce contrafac lucrarea Lui nu îl vedem. Îi vedem doar pe oameni, nu și ce e în spatele lor.)
lumea adam(a)ică 
Bună concluzie! Suntem „plini ochi de materie”, pentru a mai vedea şi „norul de foc”!
Alex dragă, o să licențiem și „nor de foc”, dacă-ți place ție!
Pe lângă „car de foc”.
A fost o fază drăguță cu studenții. Că atunci când au ajuns la cuvântul „car”, au tradus cu mașină… Și… era… „căci”. 😛