Vagabondaj spiritual (1)


Nu de mult, am fost pusă în fața acestei sintagme: vagabondaj spiritual.

Ca orice filolog (- cu toane), când i se pune pata pe câte-o expresie / exprimare, am stat pe gânduri. N-am stat până la capăt, fiindcă nu era nici moale, nici cald.

Mi-am amintit că am scris cândva despre obezitatea spirituală. Asta, cel puțin, era o sintagmă consacrată. Iar extragerea ei din vecinătățile semantice respective n-a părut neplauzibilă.

În ce privește vagabondajul spiritual, am avut o problemă cu alăturarea termenilor. Să fie justificată această juxtapunere? Rezonabilă? În afara poeziei, se înțelege. În poezie, imposibilitățile sunt tangibile. Chiar necesare. De aceea, „pot totul în Cristos care mă întărește” e mult mai de înțeles ca vers de poezie decât ca vers(et) scriptural.

Încă n-am ajuns să pun punctul pe i. Încă nu știu în ce măsură sintagma„vagabondaj spiritual” e plauzibilă.

Dar m-am gândit la întâmplări de mult apuse, pe când participam alternativ la diferite slujbe: la ortodocși, la evrei (în sinagogă, nu la evreii mesianici), la greco-catolici, la romano-catolici, la penticostali, baptiști, adventiști, reformați, independenți etc…

În moschei, n-am intrat (deghizată). Față de arabi am avut, totuși, rețineri mai mari. Nu destul de mari. Adică ele au venit după ce m-am întâlnit de vreo două ori cu un arab, care frecventa aceeași școală, și ne vedeam, vrând-nevrând, pe coridoare. Ciudat!… După vreo două întâlniri și discuții prelungite, am ajuns la concluzia că există incompatibilități definitive și insurmontabile. Dar o colegă de-a mea s-a căsătorit cu unul, iar poveștile ulterioare sunt povești… de (s)pus… în cărți…

Totuși, meditația transcendentală nu suna atât de grav… Nici acceptarea terapiilor de nu știu care, ce aveau ca background tot felul de convingeri religioase. Cât mai pestrițe. Cât mai greu de pus în cuvinte.

Deci, pentru mine, singura sferă semantică în care sintagma „vagabondaj spiritual” s-ar fi validat ar fi fost aceea a acceptării alternative a diferitelor tipuri de experiență religioasă.

Bine că vremurile acelea sunt apuse! De-aia pot vorbi despre ele. Că experiențele recente, de regulă, le punem pe tapet cu mult mai mare dificultate… Așteptăm testul timpului. Poate. Ciurul istoriei. Desigur.

Totuși, aș vrea să știu la ce vă zboară gândul când auziți o astfel de alăturare de termeni: vagabondaj spiritual. Am să revin asupra subiectului după ce primesc răspunsuri de la voi.

Cu mulțumiri adam(a)ice!

*

Foto.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

24 de răspunsuri la Vagabondaj spiritual (1)

  1. Doamna profesoară, pe mine mă duce gîndul la… 🙂
    Eu am spus pe blog că doctrina baptist carismatică e hai-hui. Mă căiesc, doamnă profesoară- nu măcăiesc!- şi spun: e un fel de feng-shui, ca să vagabondăm împreună, doamnă profesoară, mă iertaţi de vorbă proastă, prin Orient. Feng-shui înseamnă „influenta unor forte vizibile si invizibile din spatiul inconjurator”, deci cred că e vorba despre un baptist-shui. 🙂

    • A.Dama zice:

      Domnule doctor, sigur că măcăirea vi s-ar trage de la maci, nu de la rațe, așa că, nu fugiți!
      Sau fugiți pe-același mac-adam umed! Accidentele se vor ține lanț și, poate după ce ajung toți la aceeași (de)nivelare (și se lasă influențați de forțele vizibile și invizibile din spațiul înconjurător), recunosc că sunt tot (toți) o apă și-un pământ. Adică una în Cristos…
      N-ar fi ăsta un miracol și pentru Baptist-san, PN?

  2. mitica zice:

    …ma uit la imaginea cu „vagabondul”.
    Un om sarac. Nu area o casa a lui, un domiciliu stabil.
    Nu are unde se intoarce din umblarea lui din timpul zilei.
    E de compatimit.
    ….
    Cunosc, in localitatea unde stau, astfel de oameni, doi sau trei.
    Unul dintre ei face zilnic, pe jos o deplasare la o alta localitate, aprox. 12 Km.
    Multi il considera …”un om care nu le are pe toate”… mereu il vezi cu niste bagaje.

    Vagabondaj spiritual [?]
    – presupune a lua in discutie viata, [trairea] un om care poate fi perceputa ca viata unui vagabond.
    Nu-l intelege oricine.

    Ma uit la inceputurile crestinismului.
    Astazi este faramitat.
    Incercand sa intri in discutie cu cat mai multi dintre cei care pretind ca stiu in ce directie merg – desi din denominatiuni diferite – mai toti au pretentia ca gruparea lor este in posesia „hartii spre Cer”.
    Se considera -Calatori siguri pe tinta.

    tocmai am vizionat filmul inspirat din cartea „Calatoria crestinului”
    in ochii familiei -…
    in ochii prietenilor,
    in ochii celor pe care-i intalneste pe traseul doar de el stiut, dar dornic sa nu tina pentru el secretul…
    in ochii tuturor cu exceptia tovarasului de drum:
    un vagabond
    [as mai scrie ceva din ceea ce gandesc legat de aceasta expresie -…dar nu azi -nu intr-una din zilele acestei saptamani… „cu multe spirite incinse”.]

    • A.Dama zice:

      Mitică,
      Da, am ales o imagine… Așa cum unii aleg vagabondajul. Chiar când au casă.
      Iar Cristos n-avea unde-Și pleca noaptea capul… Și nu era vagabond. – O imagine în contrast.
      Dar S-ar fi putut face vagabond, ca să-i câștige pe vagabonzi.:)
      Vagabondul care nu are unde să se ducă e de compătimit. Și cel care are unde să se ducă, dar refuză.
      E interesantă amintirea ”Călătoriei creștinului”. A pornit de capul lui sau a fost trimis? Și ăsta e un subiect de meditat.

  3. angelutza100 zice:

    Cu „obezitatea spiritualä” nu sunt de acord …dar „vagabondaj spiritual” sunä mai real, mai”teologic”…
    Am intälnit „misionari” care cred cä erau prinsi intr-un „vagabondaj spiritual”, cäci ei erau plecati in „lucrarea Domnului”, iar familile lor erau intr-un dezastru spiritual… Dacä nu te ocupi mai intäi de cei din casa ta, sigur atunci nu esti capabil sä te ocupi de altii… dureros… sper cä am inteles bine acest termen, dacä nu… atunci voi avea ocazia sä invät mai mult….

    • A.Dama zice:

      Angelutza, sper să nu te audă vreun teolog spunând că vagabondaj spiritual sună „teologic”. Sunt sensibili termenii…:)
      Și, dacă ar fi să mă amestec în ce se întâmplă în familiile unor lucrători, ar însemna să judec.
      Mai bine stau în banca mea. În fiecare situație concretă, există o măsură a lucrurilor…
      Le las pe seama lui Dumnezeu. Sigur e mai priceput.

  4. sam zice:

    Așa.
    Pornesc de la prezumția de nevinovăție: vagabondului nu-i place vagabondajul. I se întâmplă.

    Amu poți vedea în două feluri fenomenul:

    1. Veniți la Mine toți cei trudiți și vagabonzi
    sau
    2. Afară sunt câinii și vagabonzii lor.

    Din această dilemă nu putem ieși (singuri) că nu ne-am băgat (singuri)

    • A.Dama zice:

      Hm, Sam!

      Rescriem?
      Veniți la mine toți cei trudiți și vagabonzi, cu câinii voștri cu tot!
      Afară sunt câinii care nu au vagabonzi.
      Atunci tatăl i-a ieșit în întâmpinare: Fiule vagabond, … … !

      Ce situații sunt când vagabondului îi place vagabondajul?

  5. A. Dama, poţi să fii vagabond şi să stai la birou, să vorbeşti cu cei din jur, să fii stîlpul societăţii, dar sufletul tău să umble aiurea.
    Poţi vagabonda o viaţă întreagă, promiţînd lucruri şi neţinîndu-te de cuvînt, spunînd că iubeşti, dar iubindu-te numai pe tine, frecventînd biserica, dar fiindu-ţi ruşine că te afli acolo, lîngă nişte… coate goale, nişte vagabonzi, acolo…
    Cînd cel de lîngă tine îţi spune: „Opreşte-te, vreau să-ţi spun cine eşti!” vagabondul află cu surprindere că imaginea pe care şi-a făcut-o despre sine este cu totul alta decît o va citi de pe buzele fiinţei lîngă care a trăit o viaţă întreagă.
    Cine este în Cristos, nu poate vagabonda. Legătura de dragoste care se stabileşte la Cruce este simbolul noului legămînt.
    Este legătură, iar vagabondul rupe mereu lanţul.
    Cristos ne pune la un jug, iar cei înjugaţi nu pot vagabonda. Vagabondajul spiritual este metafora cu semn schimbat a legăturii veşnice în sîngele Său. Este antiteza veşniciei cu El. Este… iadul pe pămînt.

    • A.Dama zice:

      Răsvan, ai nimerit-o! Sufletul poate umbla aiurea și când stai locului. Mintea, imaginația o pot lua razna.
      Poți fi vagabond, stând cuminte în bancă la fiecare slujbă. Indiferent de părerea celor ce judecă aparențele.
      Și totuși, Cristos nu ne leapădă de la Sine, când o luăm puțin pe-arătură. Rămânem în El.
      Eu așa nădăjduiesc. Că mai strigă, cum zicea Sam: Veniți la Mine toți cei trudiți și vagabonzi!

  6. sami zice:

    prin definitie, vagabondajul este (sau era) o infractiune. acum daca-l asociem cu spiritualul ar putea iesi urmatoarea definitie: infractiune comisa de omul care este capabil sa lucreze (pt.Domnul), dar refuza.

  7. sam zice:

    Bănuiala mea e că nu-i place nimănui vagabondajul.
    E unii care cred vițăvercea, și sunt mulți, și unii mari, și eu mă tem să fiu contra, așa că am fugit de-acasă.
    Aoleu, am devenit vagabond voluntar!
    Unde nu-i ordine, nu-i disciplină, și unde nu-i disciplină carevasăzică, nu egzistă.
    Apropo de scandaluri iscate de treziri ne-planificate și fără preaviz.
    PS. Îmi place cum IT a fost dat afară de NP din CB al RO după ce plecase.
    Ca de obicei în societatea omului, nou șeful află ultimul (sau prea târziu) cum stă treaba în țărișoara lui.

    • A.Dama zice:

      Sam, la cei cărora nu le place vagabondajul mă gândesc și eu. Dar nu are nimic de-a face cu geografia.
      Până la urmă, unii au vagabondat în ascultare: Ieși din casa ta, din orașul tău, din țara ta!

      P.S. Mândria e un păcat mare. Eu mă feresc mereu de ierarhii ale păcatelor.
      Dar mă mir cum oameni care se pretind călăuziți spumegă de mânie la vederea unor youtubes, și n-au nicio treabă cu mândria. Cu smerenia nici atât.
      (Contează victimele colaterale?)
      Ăsta era un răspuns indirect.
      Răspunsul direct: Caragiale e cu noi. Ambiț, monșer. Trădare să fie, dar s-o știm și noi. Mână-nainte, birjar!
      Uite și finalul din Bubico, după ce tipul a aruncat pe fereastră cățelul, și semnalul de alarmă a fost tras:

      Pe când, în mijlocul pasajerilor grămădiţi, cocoana se jeleşte, eu m-apropiu de urechea ei şi, c-un rânjet diabolic, îi şoptesc răspicat:
      – Cocoană! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
      Ea leşină iar… Eu trec ca un demon prin mulţime şi dispar în noaptea neagră…

  8. rodica botan zice:

    Vagabond spiritual…? Un emigrant este un fel de vagabond… m-am gindit eu… pentru motiv ca am parasit tot ce cunosteam la un moment dat si ne-am luat lumea in cap. Tot asa ar fi si cu vagabondul spiritual? Si-a luat lumea spirituala in cap si a plecat de unul singur in necunoscut? Ca Domnul Isus spune ca El este Calea, Adevarul si Viata… Cu El sintem calatori, si nu vagabonzi fara directie…

    • A.Dama zice:

      Rodica dragă,
      Mi-a plăcut separarea vagabond / călător. Sinonimie parțială…
      Tu ai vagabondat vreodată spiritual?
      Eu cred că da, însă mai lucrez la definirea termenilor. 🙂
      Oricum ar fi, să rămânem pe Cale!

  9. un fir zice:

    Mie îmi vine în gând umblarea hai-hui a multor persoane din bisericile noastre prin alte biserici, la conferințe, la seri de…, la întâlniri de … etc.

    Vagabondaj, după cum spune și dex-ul, se potrivește cu definiția: „om care umblă fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul” sau „nestatornic, inconstant” sau omul care „nu are loc stabil de așezare”.

    Cu puțin efort, ar putea fi alăturate cuvintele doar dacă nu vedem „spiritual”ul doar ca ceva invizibil.

  10. Dragă A. Dama,

    mărturisesc, sintagma în dsicuție m-a dus cu gândul la aceeași explicație oferită de tine. Mie nu mi-a fost „(pre)destinat” să vagabondez spiritual. Aș putea spune, fără nicio intenție de jignire, că m-am născut să fiu baptistă. Spun asta numai și numai în dreptul meu.
    Însă, chiar și așa, recunosc, am avut și eu momente de rătăcire… între credință și tăgadă… E și asta tot un vagabondaj, cred eu.

    • A.Dama zice:

      Florentina,
      Am să revin asupra vagabondajului spiritual într-o altă postare… Pe hârtie, n-am fost membră în altă denominație decât cea în care m-au dus părinții de mică. Însă eu am orientat puțin atenția cititorilor într-o direcție, fiindcă aveam nevoie de puncte de vedere diferite asupra sintagmei.
      E un exercițiu folositor.
      Cât despre (pre)destinarea de a fi baptist, sau ortodox, sau orice altceva vrei, aici mă cramponez de termeni, pentru că am citit comunicatul lui Paul Negruț și, după mine, sună foarte urât că problema se pune în astfel de termeni: „s-a lepădat de credința baptistă”, ca și cum Isus ar fi pretins ca toți să fie baptiști, nu să-L urmeze pe El. Nu poți spune „credința baptistă = credința în Cristos”. E aberant.
      Evident, asta n-are legătură cu tine, e doar „de actualitate”.
      A oscila între credință și necredință e… felul nostru de a fi. Atunci toți suntem vagabonzi.:)

  11. amena petra zice:

    interesantä imaginea!!!
    om bäträn, dar numai la värstä… pare un intelept… el nu vagabondeazä… el cälätoreste, chiar dacä pare un vagabond dupä aspectul exterior, dar interiorul lui are ceva de spus…
    imi place imaginea… cred cä voi scrie o postare in viitor despre aceastä temä…

  12. A.Dama zice:

    amena petra, spor la scris!:)
    si, da, interiorul il cunoaste Cineva…

  13. Pingback: Vagabondaj spiritual (2) | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s