Insinuarea spectacolului în cotidian


Ce m-ar fi interesat, probabil, cel mai tare dacă aș fi fost de față la spectacolul din iutubul de mai jos ar fi fost să studiez reacțiile oamenilor.

Faza cu artisticul care se instalează în chiar inima cotidianului și-l bulversează, și-l deschide altei dimensiuni e deja… nu expirată, ci doar supralicitată.

Aveți dreptul la alte păreri.:)

Mulțumesc, Alex!

Lui Răsvan i-aș mai spune că nu trebuie neapărat să mergi la teatru. Vine el la tine.:) Numai să fii în piața de legume la ora potrivită!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Insinuarea spectacolului în cotidian

  1. Liliana Corbu zice:

    Depinde la ce fel de teatru te referi.
    Piaţa poate deveni şi ea o scenă, dar depinde de actorii care joacă să dea valoare spaţiului şi piesei.
    Trilogia Antica a lui Andrei Şerban din (1990) – este considerata drept cea mai originala punere in scena a tragediei grecesti a sfarsitului de secol XX. Şi acum tin minte „plimbarea” alături de actori prin subsolurile Teatrului National. O adevărată artă, o aventură în frumos…nebunie de frumos.

    • A.Dama zice:

      Lia,
      Mulțumesc de poveste! 🙂
      Aici a fost mai imprevizibil, dar n-a ieșit rău.
      Există trupe care joacă doar în stradă, dacă vremea le permite. Însă găsesc o modalitate de a-și anunța publicul…

  2. Alex zice:

    Cu plăcere, A.Dama! Şi mie mi-a plăcut ideea unui astfel de spectacol. Dar nu-mi imaginez o variantă mai „mioritică”…din păcate. La cum arată bietele noastre pieţe….nici muzică populară nu merge! 😦 Poate cineva se încumetă, totuşi!

    • A.Dama zice:

      Alex, cum să nu meargă muzica populară?
      Încă se mai poartă la nunți.
      😀
      Peisajul ar arăta ca de alt secol, ce-i drept.
      Iar străinii ar savura aerul de (i)epocă.

  3. cella zice:

    Cred ca as fi facut niste ochi mari si apoi m-as fi distrat de numa … =))

  4. A. Dama, prin meseria pe care o am, aş putea să spun că sunt mereu în piaţă, unde vînd sănătate de doi bani la taraba pe care statul român o numeşte, în mod nejustificat, spital 🙂
    Ştii mai bine decît mine că spectacolul e în noi, că personajele şi întîmplările năvălesc peste noi dinăuntru în afară, şi nu invers, pornind de la elemente minore. Pot povesti o sumedenie de snoave cu un singur personaj, fără ca acela să devină de înţeles sau credibil. Cînd citesc o carte sau văd un spectacol, mă caut pe mine şi, dacă mă regăsesc, sunt fericit. Nu simt asta pe nicio stradă din lume şi-n nicio piaţă în care se vinde ceea ce eu nu am nevoie. Am nevoie de teatru pentru că sunt claustrofob 🙂

    • A.Dama zice:

      Răsvan, e pesimistă introducerea ta. Aș prefera să fie suprarealistă, nu realistă.
      Da, știu că spectacolul e în noi. Și mai sunt decalaje între spectacolul din noi și ce înțeleg spectatorii (cu voie sau fără). De-aia intervin distanțele. Că ei nu pun de-acord personajul nostru cu persoana (noastră, lor)…

      În cărți, nu mă caut pe mine. Poate dezavantajul filologilor (al meu sigur) e că urmăresc structuri. Am învățat grile de receptare. Le punem și unde trebuie, și unde nu. O carte îmi poate spune ceva fără să mă implice.

      Ești claustrofob? Eu sunt agorafobă. Ne completăm.;)

  5. Bibliotecaru zice:

    De fapt ideea a venit de la următoarea reclamă:

  6. Bibliotecaru zice:

    Şi mai mult m-a impresionat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s