(ne)Merit


După ce trecuse ora de plecare a avionului – care nici măcar nu venise -, funcționarii au binevoit într-un târziu să anunțe puhoiul de oameni ce aștepta să se îmbarce că avionul va avea 4 ore întârziere… Hm, 4 ore!… Nici de glumă, nici de joacă!

Ca-ntr-un film cu proști, oamenii s-au uitat unii la alții, au mers, resemnați, să-și ia sandwichul și băutura „compensatorii” și s-au așezat care cum, care unde, toți de ce, cu telefoanele în mână, să-și anunțe aparținătorii de schimbările intervenite în program.

Era noapte, iar îngrijorările se mestecau agale, ca șoricii. (N-am mâncat niciodată șorici. Dar nu poate fi altfel, nu-i așa?)

Oamenii și-au dozat răbdarea, au controlat-o cu zel și pasiune (ca pe calorii), iar când s-au epuizat cele 4 ore, nici urmă de avion, nici vorbă de îmbarcare…

Atunci s-au dezlănțuit.

Toate reacțiile erau ingenue. Cum să-ți mai ardă de trucuri?

Unii se uitau pe un telefon mobil, pe care rula un filmuleț cu o fază în trafic… O tipă făcea semn cu un deget anume, și un individ îi arăta că și el are ceva… de arătat. Mașinile lor mergeau în paralel. Și oamenii, plictisiți (sau energizați), călare pe imagini, râdeau în neștire, mai rău ca-ntr-un film cu proști.

Când, în sfârșit, a venit la pupitru o funcționară a companiei de zbor, a început linșajul. Ea era vinovată de mersul vremilor (și soroacelor), ea inventase ceața care împiedicase avionul să ajungă la timp!… Ea era cupa numai potrivită pentru (s)cu(i)pa(t).

(M-am ascuns printre țipete, cât să zic o binecuvântare.)

În altă parte, câțiva părinți își țineau odoarele adormite în brațe. Mai bine copil! Ce contează că întârzie avionul? Umărul lui tata e-același: în aeroport, acasă, în parc, oriunde.

Mai erau tipii care se distrau de alții, fiindcă nu funcționau „pe cont propriu”.

Apoi, cei care înjurau tot la al doilea cuvânt. Nici pistă n-a scăpat infatuat.

Și, ineluctabil, intelectualii. Cu nasul în cărți, se făceau că în jurul lor poate tuna și fulgera, se pot opri toate avioanele fără motiv. Nimic nu-i scotea din fi(i)re. (Eliade ar fi scris încă o nuvelă „fantastică” urmărindu-i.)

Iar scandalagiii, în tandem. Fără ei, n-ar avea lumea volum.

Într-un târziu, avionul S-A ARĂTAT… Într-un târziu (mult peste orele anunțate), avionul era pregătit de decolare… Atunci a picat și vestea că e posibil ca destinația să fie schimbată, dacă aterizarea nu va fi posibilă „din cauza condițiilor meteorologice”… Rumoarea a continuat minute în șir, cu prea puține elemente individualizate… Înjurăturile punctau enervările – cum altfel? -, ca-ntr-un film cu proști…

Ne-am pus să ne rugăm. Ce altceva să faci, când ești așteptat într-un oraș, după ce avionul întârziase mai bine de 5 ceasuri? Cum să mai anunți că nici nu ajungi unde ești așteptat?

Mai bine scapi cu ruga!… Doamne, Tu faci ceața și Tu o împrăștii. Ce-ar fi așa mare lucru pentru Tine să risipești ceața?

„Vă ținem la curent pe parcurs.” Ne-am curentat, vrând-nevrând…

Și totuși, s-a întâmplat!

Ne-am rugat, iar ceața a stat cuminte, la locul ei. Am aterizat la destinație, acolo unde eram așteptați…

A fost meritul nostru?

Dacă în același avion era un bolnav care a doua zi trebuia să fie operat în orașul respectiv? Dacă se aflau în același avion doi tineri care a doua zi se căsătoreau, și n-ar mai fi ajuns la propria lor nuntă? Dacă rugăciunile lor au fost în primul rând ascultate, iar ale noastre erau pur și simplu „consensuale”? De ce ne-am aroga victorii care sunt ale altora?

De ce-am crede că mersul vremii s-a schimbat pentru noi?

Câte merite sunt nemeritele noastre?

Foto.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la (ne)Merit

  1. Liliana Corbu zice:

    Poate ca lui Dumnezeu îi plac rugăciunile „consensuale” si apreciaza unitatea gandurilor bune, a gandurilor care cer Indurare. Sunt lucruri, evenimente la care doar Dumnezeu poate raspunde. Noi ne putem bucura că si ruga noastră a fost auzită ATUNCI.

    • A.Dama zice:

      Lia, e limpede…
      Eu m-am bucurat că am fost ascultată.
      Totuși, există tentația de a vedea doar victoriile personale, de a le aduna mănunchi și de a crea impresia că există vreun merit în ele.
      Nu, nu e niciun merit.

  2. rodica botan zice:

    El are grija si de pasarile cerului…si ele nu se roaga ci numai binecuvinteaza cintind si Ii multumesc…de ce sa nu te bucuri ca rugaciunea ti-a fost ascultata.? Sintem copiii Lui doar- putem sa ne permitem sa-i cerem Tatalui…si sa credem ca ne va da asa cum a promis…

    • A.Dama zice:

      Ai dreptate, Rodica. Păsările știu numai cântarea și binecuvântarea. Omul a „inventat” sudalma și blestemul…
      Am zis către Lia că mă bucur. Apoi cred că am vrut să împart bucuria cu alții care au fost și ei ascultați. 🙂

  3. gradinaeden zice:

    http://www.gradinaeden.wordpress.com promoveaza o invatatura care arata drumul inapoi in binecuvantarea gradinii Eden, drum pe care Hristos prin jertfa Lui l-a facut posibil pentru noi, luand asupra Lui pacatul, boala si blestemul. Aparent, e doar un nou blog, dar invatatura de aici se poate pune in aplicare, nu e doar vorba goala.

    Daca doriti putem face schimb de linkuri pentru blogroll

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s