E toamnă… Iar mie-mi stă gândul la maci… Răscumpăr și eu ceva: primăveri!
Știți că atunci când macii ies din „găoacea” verde și „țepoasă” sunt foarte șifonați?
Atunci îngerii au multă treabă, până reușesc să calce petalele de mac, se fie netede ca mătasea.
Îngerii sunt harnici și lucrează cântând.
Lucian Blaga știa el ce știa vizavi de frumusețe, belșug de spice de la Dătător, maci, și cântec.
Atunci vederea Cerului rescrie definițiile ființei. Atunci lutul se poate despuia de trecere, printr-o înghițitură de senin. Iar sufletul? Sufletul mai urcă o treaptă spre mântuirea lui.
În lan
De prea mult aur crapă boabele de grâu.
Ici-colo stropi de mac
şi-n lan
o fată
cu gene lungi ca spicele de orz.
Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului
şi cântă.
Eu zac în umbra unor maci,
fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi
şi fără-ndemnuri, numai trup
şi numai lut.
Ea cântă
şi eu ascult.
Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.
*
lumea adam(a)ică 
Foto 2… Pînă şi în cuptorul unui mac încins, Sadrac, Mesac şi Abed-Nego ar avea nevoie de Al patrulea. Fără Isus, orice înflăcărare costă veşnic; fără El, oricîtă vîlvătaie s-ar frînge de pe buzele ei, sufletul născut ar deveni din diamant, cenuşă. Frumos ai scris: „Atunci lutul se poate despuia de trecere, printr-o înghițitură de senin. Iar sufletul? Sufletul mai urcă o treaptă spre mântuirea lui.”
Macul e o floare periculoasă… 🙂
Răsvane,
Aici Al Patrulea și Întâiul se pot suprapune. Oare chiar înțelegem taina lui nu mai trăiesc eu (în cuptor), ci Cristos trăiește (se arde) în mine?
Ceea ce n-am mai scris despre poezia lui Blaga e că m-a fascinat puterea oglindirii… El vede fata în lan și, prin oglindire, vine la viață, se în-suflet-ește. Sufletul nu trebuie omorât, ci mântuit… Și încă până la capăt.
… chiar şi cînd e roşu… 🙂
Răsvan,
Mai ales când e roșu.
Ce frumos ai spus: „o înghiţitură de senin”! De-am „degusta” cât mai des acest senin înălţător….
Alex, ție ți se întâmplă des. Nu te plânge! 🙂
Da… si eu la fel… cu gandul la primaverile de nicaieri. Sau poate ca undeva e primavara acuma. Agnusstick a disparut si-mi pare rau, e vina mea. Imi lipseste.
Lora,
Simbolic, anotimpurile coexistă. Inimile noastre le traversează independent de vremea de afară și independent de geografie. Cu specificul ei climateric cu tot.
Tentația de a ne asuma vini e și ea generală… Sigur sunt mai mulți vinovați. Sigur sunt mai mulți cărora le lipsește. Hai să facem galerie, poate aude! 😉
Imi place foarte mult partea cu ingerii care lucreaza cantand. 🙂 Mi s-a si format in minte un tablou in care noi, oamenii, trecand peste toate acele culori deschise sau mai inchise, calde sau reci din macazul vietii noastre am putea fi aidoma ingerilor, mereu absorbiti de cate un refren de cantec. Pentru o clipa am si crezut ca e adevarat 🙂
Numai bine !
Lavinia, bine-ai venit!
E adevărat!… Nefericiți cei cărora nu le zice niciodată nimeni: „ești îngerul meu”…
Ziceam asta cândva:
https://adamaica.wordpress.com/2007/11/04/tu-esti-ingerul-meu/
A.Dama, aş vrea eu să fie aşa, dar în loc să fiu precum bobocul tău de mac, sunt doar un…”ciulin” de Bărăgan! 🙂 Ţepos şi zburlit!
Alex,
Să te faci pictor, măcar cât să pictezi un autoportret!:)
Foarte grăitor!
🙂 Bună idee! Sărut mâna!
Alex, cu plăcere, și-altădată!
Asta e replică de pe la noi.;)