in bed with the lie


I love the way you lie… Vă sună cunoscut? Vina mărturisită e pe jumătate iertată?…

Voi pune un link mai jos, că nu vreau să se înțeleagă că promovez piesa, dar am asistat și asist în continuare la discuții pe marginea topurilor cu milioane de votanți, fiindcă între cei care selectează aceste piese și le fac să ajungă în vârf ne învârtim zi de zi. Suntem invadați de alegerile lor, orice-am face, oricât de aseptice ar fi mediile pe care alegem să le frecventăm, auzim piesele din vârful clasamentelor în supermarket, în salonul de coafură sau într-un banal magazin de cartier, unde e pornit un aparat de radio.

I love the way you lie, I love the way it hurts – minciuni gogonate! Nasul lui Pinocchio s-ar lungi peste continente dacă el ar cânta versurile astea. Adevăru-i că atunci când ești mințit, tuni și fulgeri, ridici tonul și dai cu cuțitul în masă, proclamându-ți dreptatea. Dacă n-ai ocazia să faci asta în prezența actantului vinovat, dai fuga-fuguța la cineva care te înțelege, îți dă dreptate și se aliază cu tine împotriva mincinosului / mincinoșilor. Adevăru-i că nu suporți când celălalt te minte, te rănește și te face să suferi nebunește.

Atunci cum e posibil ca milioane de oameni să voteze piesa, ca și cum li s-ar potrivi ca o mănușă? Urmărind numărul de vizite la o piesă de Pink Floyd, am zis că peste 40 de milioane e… de necrezut. Dar piesa de mai sus are peste 145 de milioane de vizite. Înseamnă că ea îi transmite ceva acestei generații, înseamnă că o mare mulțime se identifică cu mesajul ei.

Logica obișnuită e oripilată de minciuna intenționată și de suferința absurdă. Spitalele, tribunalele, închisorile și câte alte instituții n-au de-a face cu cei care provoacă sau cu victimele acestor practici. Și totuși, iată că ele sunt slăvite, sunt puse pe note și cântate ca imnuri ale unei întregi (de)generații. Oare doar fiindcă interpreții sunt cei care sunt? Oare fiindcă (sub)miturile contemporane (gen Superman) sunt limbajul comun?

De unde această voluptate a minciunii? Am găsit și în versurile acestei piese același apel la minciună: Gonna lie for you, alăturat, de alfel, unui precept creștin: Gonna die for you. Desigur, nu este mai mare dragoste, decât să-ți dai viața pentru un prieten

Poate e doar ceea ce zicea Cioran: că minciuna trebuie trăită până la epuizare, dusă până la capăt, asumată definitiv și complet, mistuită. Abia de acolo mai departe se poate vorbi de adevăr.(?)

Ce cerem, primim…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la in bed with the lie

  1. Dyo zice:

    Mai trebuie mentionat „The invention of lying”, un film execrabil desi pleaca de la o ideea generoasa … Acolo ni se propune un tablou caricatural al unei lumi in care minciuna este complet eradicata … minciuna devine un condiment absolut necesar unei vieti anoste, fara pic de fior existential … In lipsa minciunii, depresia era la ordinea zilei … chiar nu stiu ce sa mai inteleg din asta …

    • A.Dama zice:

      Dyo, n-am văzut filmul „The Invention of Lying”. Ceea ce scrii tu îmi evocă „1984” al lui Orwell. Era absolut necesar intervalul de „ură”. Altfel nu funcționa „sistemul”.
      Oricum, la fel suntem azi. Fără „condimente”, viața e fără gust. Media exploatează la maxim acest interes al fiecăruia.
      Ce să fie de înțeles de aici, Dyo? Cei foarte „scripturiști” ar zice repede că Dumnezeu ne-a lăsat în voia minții noastre blestemate. Nu știu cine traduce exact, practic ce înseamnă „minte blestemată”. Fiindcă ne plac cei deștepți, care au minte… și nu putem vedea frontiera dintre mintea călăuzită și mintea (de)căzută.
      Îmi place că ai adăugat la lista cu piesele care ridică minciuna la rang de virtute. Măcar să le arătăm cu degetul. Să nu ne facem că plouă!

  2. Dyo zice:

    Ce sa mai vorbim de Fleetwood Mac „Little lies” care a facut si ea furori la vremea ei … si care invita la minciunele …

  3. andreeavr zice:

    Hehehee….Mi-a sarit si mie „acul” si meditand putin la cuvintele voastre am ajuns la cateva concluzii:
    1. (de)generatie e un cuvant chiar potrivit in acest context. Din pacate,generatia de acum striga dupa ceva, insa prezenta anosta si difuza a unui gri frustrant reduce mult sansele lor de a vedea clar linia dintre alb si negru.
    2. Curios lucru, pentru mine cel putin, cum am fi incapabili sa definim aspecte ale vietii de zi cu zi ca fiind placute sau frumoase in lipsa antonimelor/opuselor care sa ne ofere un termen de comparatie. Astfel, in functie de subiectivitatea si preferintele fiecaruia, avem o gama larga de frumos-urat, fericit-trist, hazliu-deprimat, palcut-neplacut etc.
    3. Am auzit candva 2 persoane discutand pe banca de langa lac si iata ca vorbeau pe un ton grav si dramatic, aproape dureros de fals: „Intreaga lume cunoaste Minciunaaah, si noi trebuie sa le dam AdevaaaarRrul.” Am realizat, totusi, ca lumea nu ar cunoaste minciuna drept ce e, daca nu ar avea drept reper adevarul. Cu siguranta oamenii cunosc cele doua,poate e vorba de curaj? Adesea „adevarul doare”, sau „gets you in trouble”, si poate e mai confortabil doar sa minti?

    • A.Dama zice:

      Andreea,
      1. Crezi că a existat vreo generație care să vadă clar linia dintre alb și negru?
      2. Dacă n-ar exista opoziții, s-ar instala rapid indiferența. Nici asta nu-i de bun augur.
      3. Despre adevăr și minciună nu ne-am putea opri să vorbim milenii… Ce te faci cu minciuna lui Rahav, care a scăpat iscoadele de la moarte? Ce te faci cu minciuna celor care i-au apărat pe evrei de naziști mințind?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s