A trecut o vreme de când îl citesc pe Călătorru. Pe când l-am descoperit scriind pe Cuvinte la schimb, treceam foarte rapid peste textele lui. După socoteala mea de-atunci, erau texte bunicele, dar nu mă „țineau de vorbă” prea mult… să arunc o privire înăuntru și, eventual, în urmă.
De-atunci au trecut câțiva ani, iar poezia Călătorrului a suferit schimbări, multe dintre ele în bine sau/și în foarte bine. Evident, asta e lectura mea. Călătorru și-a ales bine (pseudo)numele în ce privește traseul poetic: traversează câmpii, povârnișuri, margini de prăpăstii și culmi.
Nu de mult, am dat peste o recenzie a unui volum de poezie. Asta o spun în paranteză… Era făcută în așa fel încât comentariul ar fi mers pe orice volum de poezie… Totul era cât se poate de general, universal valabil, ca și cum necesarele individualizări se șterg, se decolorează până la uniformizare. Buffon, „săracul”, ce-ar mai zice de „sentința” sa: Le style c’est l’homme même?
Așa o fi azi cu poezia, mai ales că se citește atât de selectiv! Adolescenților le trebuie câte-o declarație de dragoste, se uită pe net și găsesc tot felul de versurici și versurele, suficient(e) pentru intențiile lor… Ș.a.m.d. Etc. Ș.a.m.d. Etc.
Revenind la poeticul nostru călătorr, am ales un poem pe care să vi-l „gătesc” la rubrica mea de poevarză. E un poem ludic, în care dialectica departelui-aproape nu caută rezolvare, ci doar o ex-punere. Poemul e un fel de lamentație a fiului risipitor, adaptată limbajului contemporan.
Deși ar putea fi sincronice incursiunile ochiului – obiectivului (cu un fel de déjà vu în Les Choses de Georges Perec), ele sunt diacronice, măcar prin mișcarea sugerată în cuvinte: zoom in / zoom out, dacă nu și prin dispunerea versurilor (inevitabilă stratificare).
Aceste repetate mișcări spre stânga și spre dreapta au suprapus în mintea mea momentele de indecizie ale fiului risipitor (simultan) sau acțiunile lui (succesiv) cu starea locuitorilor cetății Ninive, înainte de „predica” lui Iona – erau acolo 120.000 care nu puteau deosebi stânga lor de dreapta lor. Ce te faci atunci cu la stânga până la maxim / la dreapta până la maxim?
Era nevoie de o intervenție divină pentru a-i aduce pe ninivenii aceia neștiutori pe direcția bună, pentru a-i muta în inima din dreapta. La fel și pentru risipitor. Un zoom in divin care să le înlocuiască / repare zoom out-ul. Și apoi, mișcarea inversă.
Încă o dată: în poemul pe care-l puteți citi mai jos, nu soluția e importantă. Importantă e căutarea: Dumnezeu dă search după mine. Importantă e întoarcerea: dau tânjirea pe întoarcere – reduplicat(ă). Deci hotărâtă. Importantă e tatonarea între stânga și dreapta: până la maxim.
Adică șansa cuprinderii totalizatoare. Când succesivul ar / va fi înghițit de simultan…
mărirea perspectivelor micșorate
învârte ochiul spre dreapta “zoom in”
învârte ochiul spre stanga “zoom out”
până devin viețile oamenilor puncte
până se rătăcesc unele de altele firicelele de păr de pe mână
în faţa ecranului uriaş al universului
Dumnezeu dă search după mine
cu undiţa unui modul de căutare mai ceva ca îmbinarea roţilor dinţate
dinţii blănii de oaie numără dinţii monedei lipsă
ca pe nişte roșcove la schimb cu şoapte
“dau tânjirea pe întoarcere dau tânjirea pe întoarcere …”
găseşte Dumnezeu la scară mare
un gând care de departe nu şi-a angrenat încă mecanismul
văd scris pe bucățica mea de ecran
“din când în când învârte ochiul spre dreapta – până la maxim
apoi spre stânga – până la maxim”
Tot omul cu poezia lui…spune acuma a.dama…tu ai facut sarmele alea?
🙂
M-m-n-iam! Nu am făcut eu sarmele, Rodica.
Trebuie să-ți spun o poveste, deși n-are legătură cu poezia lui Ruben. 🙂
Eu fac sarmale de 2 ori pe an. Mi se pare că trece prea mult timp în această „operație”, așa că… deși îmi plac, caut să „răscumpăr vremea”. 😀
Totuși, am o prietenă care mă mai provoacă în acest fel, cu chestii de-astea tradiționale. Culmea e că am primit azi o invitație la sarmale de la ea, deși știu că nu e o persoană care să se uite pe bloguri, pe net, are copii mici de îngrijit, n-are vreme de așa ceva: nicio șansă să fi văzut blogul meu!…
Deci, nu știu cum să-ți spun, coincidențele astea sunt prea de tot. Când am servit din sarmalele ei (era imposibil de refuzat invitația), am zis instantaneu: „Căci preaiubiților Lui, El le dă sarmale ca în somn!” 🙂 🙂
Eu zic să crezi și tu. O să se-ntâmple. 🙂
Asa/i, asa/i cum zice Rodica, tot omul cu poezia lui, cu varza lui, cu sarmalele lui 🙂 cu legatura sau fara circula in popor vorba (care cu siguranta se aplica si la poezie si la cel ce/o scrie): „Esti varza !” – buna si varza la ceva, se pare ca la sarmale merge de minune.
Multumesc pentru scriere si descriere ! 🙂
Ruben, interesantă reconvertirea expresiei „Ești varză!”
Un răspuns pe care să-l învăț eu minte ar fi: „Aha. Numai bună pentru sarmale!”
Dar știi că francezii se-alintă „varza mea, vărzuța mea” (mon chou, mon chouchou). N-o fi chiar atât de rău să fii varză. 😀
Cu descrierea, mai vedem noi… În principiu, a fost free! S-ar putea să te coste să mai scrii ceva numai bun de de-scris. 🙂
Daca vin la vara in Romania …strici traditia si mai faci o oala? 🙂
Rodica,
Se face! E un preț prea mic pentru o iubire atât de mare. 🙂
Adama, te anunt si pe tine cu emotie ca am revenit incet, dar sper ca sigur, pe blogg.. sunt in covalescenta inca, dar in acelasi timp incantata sa revin.. Te citesc in continuare cu pofta chiar, si zilnic arunc o privire pe bloggul tau… de aceea ai tu la statistici asa multi vizitatori:D. glumesc in partea a 2-a.
Lorena, curaj, curaj! Și eu mai ies din scenă la răstimpuri. Pentru (a)dame, e obligatoriu. Are legătură cu „somnul de frumusețe”. 😛
Totuși, referitor la gluma ta, declam eu serios că am vizitatori puțini, însă de calitate! 🙂
A.Dama, este o plăcere să citesc poezii comentate de tine! Aşa am şi eu o şansă să înţeleg mai bine „limbajul” poetic! 🙂 Foarte faină poezia Călătorrului!
Sărut mâna!
Alex, mulțumesc!
Mă gândeam că dacă public vreodată poezie, va fi poezie comentată. 😛
N-am putut sa-mi dezlipesc ochii de pe „galustele” tale, mi-au curs balele … 😀
Naomi, Naomi, deci la voi „găluște” se zice? Bine că nu „pumni”.
Cred că e bine să punem poezia laolaltă cu mâncarea! Dacă și dragostea trece prin stomac, metaforele să-l ocolească?
sarmale
sarme
galuste
pumni.
…{?}nu stiu cum le mai zice dar sunt BUNE.
,,bine ati venit fratilor …o sa va dau niste ,,pumni ” apoi o sa mergeti la culcare…”]
-este una dintre ,,glumele sarate ”auzite in zona Salaj…
Mitica,
Ma gandeam eu ca nu vei rata imaginea cu meniul traditional!
Eu stiam un joc cu pumnii si cu verbul „a baga”: „Mai bagati-va pumni, fratilor, ca va bag eu daca nu!”
🙂
Pingback: Mărirea perspectivelor micșorate – poezie (creștină) « Hunedoara evanghelică
Ups!
Chiar luni s-a anuntat o prietenä cä vine sä-mi facä sarmale… si asta pentru mine e o binecuväntare… imi plac sarmalele, dar…..imi ia asa mult timp… si atunci prefer sä renunt la ele… mai bine stau pe aici pe la tine sä mai mä improspätez… mai navighez pe ici, pe colo… si pänä la urmä mänänc si sarmale… asta da treabä…. nu?
PS. Cred cä deja stiati cä s-a deschis si fabricä de sarmale: http://www.ziare.com/afaceri/idei-afaceri/prima-fabrica-de-sarmale-din-romania-inaugurata-vineri-1059859
(nu-i fac reclamä… eu oricum nu mä duc sä cumpär…)
ce bine cä prietena mea face sarmale bune… poate iti trimit si tie cäteva… dar sä le mänänci proaspete… nu de altceva, dar sä nu te imbolnävesti, cä atunci ajungi pe la „vindecätorul” care are un „program” ciudat… eu am nimerit inchis… bine cä nu am fost bolnavä… dar dacä o sä fie mai multe sesizäri (e corect sezizäri?)… atunci isi schimbä programul… poate o sä fie chiar non-stop… si asta nu m-as mira… cäci dragostea nu piere niciodatä 1 Cor.13.
amena petra,
Nu m-am gândit să apelez la „fabrica de sarmale”.
Când mă hotărăsc să pregătesc sarmale, ies bune. 🙂
Să aveți poftă bună pe-acolo!
Iar de Vindecător, nu știu ce socoteli aveți. Le rezolvați voi, nu-i așa? 🙂
Pingback: „…am cântat, cu stele hrănindu-mă!” | călătorru'