Poevarza (5) – Ruben Bucoiu

A trecut o vreme de când îl citesc pe Călătorru. Pe când l-am descoperit scriind pe Cuvinte la schimb, treceam foarte rapid peste textele lui. După socoteala mea de-atunci, erau texte bunicele, dar nu mă „țineau de vorbă” prea mult… să arunc o privire înăuntru și, eventual, în urmă.

De-atunci au trecut câțiva ani, iar poezia Călătorrului a suferit schimbări, multe dintre ele în bine sau/și în foarte bine. Evident, asta e lectura mea. Călătorru și-a ales bine (pseudo)numele în ce privește traseul poetic: traversează câmpii, povârnișuri, margini de prăpăstii și culmi.

Nu de mult, am dat peste o recenzie a unui volum de poezie. Asta o spun în paranteză… Era făcută în așa fel încât comentariul ar fi mers pe orice volum de poezie… Totul era cât se poate de general, universal valabil, ca și cum necesarele individualizări se șterg, se decolorează până la uniformizare. Buffon, „săracul”, ce-ar mai zice de „sentința” sa: Le style c’est l’homme même?

Așa o fi azi cu poezia, mai ales că se citește atât de selectiv! Adolescenților le trebuie câte-o declarație de dragoste, se uită pe net și găsesc tot felul de versurici și versurele, suficient(e) pentru intențiile lor… Ș.a.m.d. Etc. Ș.a.m.d. Etc.

Revenind la poeticul nostru călătorr, am ales un poem pe care să vi-l „gătesc” la rubrica mea de poevarză. E un poem ludic, în care dialectica departelui-aproape nu caută rezolvare, ci doar o ex-punere. Poemul e un fel de lamentație a fiului risipitor, adaptată limbajului contemporan.

Deși ar putea fi sincronice incursiunile ochiului – obiectivului (cu un fel de déjà vu în Les Choses de Georges Perec), ele sunt diacronice, măcar prin mișcarea sugerată în cuvinte: zoom in / zoom out, dacă nu și prin dispunerea versurilor (inevitabilă stratificare).

Aceste repetate mișcări spre stânga și spre dreapta au suprapus în mintea mea momentele de indecizie ale fiului risipitor (simultan) sau acțiunile lui (succesiv) cu starea locuitorilor cetății Ninive, înainte de „predica” lui Iona – erau acolo 120.000 care nu puteau deosebi stânga lor de dreapta lor. Ce te faci atunci cu la stânga până la maxim / la dreapta până la maxim?

Era nevoie de o intervenție divină pentru a-i aduce pe ninivenii aceia neștiutori pe direcția bună, pentru a-i muta în inima din dreapta. La fel și pentru risipitor. Un zoom in divin care să le înlocuiască / repare zoom out-ul. Și apoi, mișcarea inversă.

Încă o dată: în poemul pe care-l puteți citi mai jos, nu soluția e importantă. Importantă e căutarea: Dumnezeu dă search după mine. Importantă e întoarcerea: dau tânjirea pe întoarcere – reduplicat(ă). Deci hotărâtă. Importantă e tatonarea între stânga și dreapta: până la maxim.

Adică șansa cuprinderii totalizatoare. Când succesivul ar / va fi înghițit de simultan…

mărirea perspectivelor micșorate

învârte ochiul spre dreapta “zoom in”
învârte ochiul spre stanga “zoom out”
până devin viețile oamenilor puncte
până se rătăcesc unele de altele firicelele de păr de pe mână

în faţa ecranului uriaş al universului
Dumnezeu dă search după mine
cu undiţa unui modul de căutare mai ceva ca îmbinarea roţilor dinţate

dinţii blănii de oaie numără dinţii monedei lipsă
ca pe nişte roșcove la schimb cu şoapte

“dau tânjirea pe întoarcere dau tânjirea pe întoarcere …”
găseşte Dumnezeu la scară mare
un gând care de departe nu şi-a angrenat încă mecanismul

văd scris pe bucățica mea de ecran
“din când în când învârte ochiul spre dreapta – până la maxim
apoi spre stânga – până la maxim”