V-am cântat din fluier…

Vizavi de câte se mai pot citi în această parte a (o)zonei blogosferice, m-am gândit că poate-mi voi cumpăra și eu cândva memoriile (nu răscumpăra). Nu de alta, dar ele au fost deja răscumpărate.

Eu doar plătesc un preț: recunosc că mi s-au dat.

Întâmplarea amintită aici a presupus o monitorizare din partea organelor avizate, așa că, împreună cu cei implicați în poveste, trebuia să ne prezentăm săptămânal la sediul instituției corespunzătoare din oraș…

După primele două săptămâni, în care nu prea ne-am înțeles rostul pe-acolo, și, având în vedere că trebuia să stăm două ore, din care numai un sfert de oră ni se puneau întrebări, de vreun fel sau altul, am găsit repede modalitatea de a alunga „plictiseala”.

La următoarea „înfățișare”, aveam deja muniție antispleen în dotare: mi-am luat cu mine un blockflöte. Orele la care trebuia să ne prezentăm nu ne mai permiteau să ajungem pe-acasă, trebuia să mergem direct de la școală, iar în ghiozdan încăpea cu ușurință un… fluier.

Așa că, în a treia săptămână, după ce se epuiză partea cu întrebările, am scos din ghiozdan blockflöte-ul și am început să cânt.

Să faci de-astea în sediul unei instituții de securitate a statului, nu-ți trebuia decât multă inconștiență, puțin spirit de aventură, curaj cât până la Carul Mare și înapoi și destulă nebunie adolescentină.

Aș putea să vă spun cum au reacționat angajații instituției la această trăznaie, dar v-aș priva de un constructiv exercițiu de imaginație. Mai bine vă las să-l faceți până la capăt!…

Update:

Eram într-un fel de încăpere, unde erau multe geamuri transparente, prin care puteai fi ușor supravegheat. Se vedea tot ce făceam acolo. Am început să cânt si si do re re do si la sol sol la si si la la…, și efectul a fost că, rând pe rând, ca și cum ar fi auzit cântecul sirenelor, (fie-mi îngăduită comparația!), tovarășii au ieșit de prin birouri și au venit să vadă ce se-ntâmplă. Mai întâi, a fost o stare de perplexitate, apoi a început rumoarea, i-am auzit întrebându-se unul pe celălalt cine răspunde de noi. Am auzit și voci obraznice: „De panaramele astea cine se-ocupă?” Însă, de vreme ce cântul nu se-oprea, am văzut un alt efect: efectul de harfă a lui David… când era adus în fața lui Saul. Unii s-au desprins din grup și au venit să mă întrebe dacă mai știu și altceva. Cred că am mai încercat ceva din repertoriul popular francez. Între timp, a ajuns și cel ce răspundea de noi. Se pare că era mai mare în grad decât toți ceilalți, că i-a cam împrăștiat la locurile lor. S-a uitat la mine, s-a uitat la noi și a spus ceva ce m-a lăsat pe mine perplexă:

– Hai, plecați acum, ajunge pe ziua de azi! Și tu, să-ți aduci și data viitoare fluierul!