Iosua 6. Oprire.


Citind Iosua 6, am înțeles câteva lucruri simple. Lectura e simbolică, sfidează deliberat hermeneutica „obișnuită” (respectiv, dacă e carte istorică, să nu fie abordată simbolic)… E doar ceva ce mie mi-a folosit.

v1 – Ierihonul era închis şi întărit de teama copiilor lui Israel. Nimeni nu ieşea din el şi nimeni nu intra în el.

– Dușmanul se teme de tine când ești copilul lui Dumnezeu. Când ești împreună cu Dumnezeu, dușmanul se închide, se baricadează de frică în fața ta.

A fi biruitor înseamnă ca atunci când dușmanul te atacă, să dovedești rezistență, să reziști atacului.

A fi mai mult decât biruitor înseamnă că dușmanul însuși fuge dinaintea ta, se închide și se baricadează.

v 2 – Domnul i-a zis lui Iosua: „Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi.

– Ierihonul e un teritoriu care trebuie cucerit. Dumnezeu promite victoria și Se ține de promisiune. Simbolic: fiecare avem teritorii de cucerit (și firea pământească se numără printre acestea); împăratul oricărui teritoriu pământesc este diavolul, iar vitejii lui ostași sunt demonii.

v 3 – Înconjuraţi cetatea, voi toţi bărbaţii de război, dînd ocol cetăţii o dată. Aşa să faci şase zile.

– În privința cuceririi teritoriului, indicațiile primite direct de la Dumnezeu sunt foarte amănunțite, sunt concrete. Dumnezeu nu îl ispitește pe om: oare așa e bine?, oare altfel?, ci îi dă porunci clare, îi face cunoscută voia Lui și ordinea pe care o intenționează.

Omul a fost creat în ziua a șasea. Timp de șase zile, cetatea trebuia să fie înconjurată o singură dată.

v 4,5 – Şapte preoţi să poarte înaintea chivotului şapte trâmbiţe de corn de berbec; în ziua a şaptea, să înconjuraţi cetatea de şapte ori, şi preoţii să sune din trâmbițe. 5 Când vor suna lung din cornul de berbec şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte.”

– În ziua a șaptea (ziua lui Dumnezeu), se respectă alte reguli: cetatea e înconjurată de șapte ori. Poporul era confruntat cu o situație inedită: să strige, ca zidul unei cetăți întărite să se prăbușească. Indicația primită friza absurdul. Aveau tot dreptul să se întrebe: de ce să strigăm?

Și totuși, ei rămân în ascultare, în ciuda „ne-nțelesurilor care se schimbă în ne-nțelesuri și mai mari”. Oamenii își fac partea lor, dar El intervine în ziua Lui și aduce o biruință miraculoasă.

v 6-9 – Iosua, fiul lui Nun, a chemat pe preoţi, şi le-a zis: „Luaţi chivotul legământului, şi şapte preoţi să poarte cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului.” 7 Și a zis poporului: „Porniţi, înconjuraţi cetatea, şi bărbaţii înarmaţi să treacă înaintea chivotului Domnului.” 8 După ce a vorbit Iosua poporului, cei şapte preoţi care purtau înaintea Domnului cele şapte trâmbiţe de corn de berbec au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Chivotul legământului Domnului mergea în urma lor. 9 Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea preoţilor, care sunau din trâmbiţe, şi coada oştirii mergea după chivot; în timpul mersului, preoții sunau din trâmbițe.

– Dacă la trecerea Iordanului, chivotul trecuse înainte, ca deschizător de drum / despicător de ape, la cucerirea Ierihonului, chivotul e în mijlocul copiilor lui Israel. Înainte merg bărbații înarmați, apoi preoții care sună din trâmbițe, apoi chivotul, apoi restul oștirii. Cum zice David: „Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte”.

v 10 – Iosua dăduse porunca aceasta poporului: „Voi să nu strigaţi, să nu vi se audă glasul, şi să nu vă iasă o vorbă din gură, până în ziua când vă voi spune: „Strigaţi!” Atunci să strigați.”

– Tăcerea poporului și a oștirii timp de șase zile face parte din ordinea stabilită de Dumnezeu. Până în momentul în care vine victoria, până în momentul decisiv, mai bine ca omul să-și închidă gura, să tacă și să aștepte în tăcere răspunsul și intervenția Lui.

v 11 – Chivotului Domnului a înconjurat cetatea, şi i-a dat ocol o dată; apoi au intrat în tabără, şi au rămas în tabără peste noapte.

– Retragerea în tabără – în locul de odihnă și siguranță – este obligatorie. Nu trebuie să rămâi pe câmpul de luptă mai mult decât te țin puterile! Trebuie să te odihnești.

v 12-14 – Iosua s-a sculat cu noaptea-n cap, şi preoţii au luat chivotul Domnului. 13 Cei şapte preoţi, care purtau cele şapte trâmbiţe de corn de berbec înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trâmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trâmbițe. 14 Au înconjurat cetatea o dată, a doua zi; apoi s-au întors în tabără. Au făcut acelaşi lucru timp de şase zile.

– La astfel de cerințe precise, exacte, singura posibilitate de a o da în bară era neascultarea. Însă poporul a ascultat.

v 15 – În ziua a şaptea, s-au sculat în zorii zilei, şi au înconjurat în acelaşi fel cetatea de şapte ori; aceasta a fost singura zi când au înconjurat cetatea de şapte ori. 16 A şaptea oară, pe când preoţii sunau din trâmbiţe, Iosua a zis poporului: „Strigaţi, căci Domnul v-a dat cetatea în mână!

– Ziua biruinței e pusă deoparte, reclamă un alt comportament: e singura zi în care cetatea e înconjurată de șapte ori și în care poporului i se cere să strige. De ce să strige?

Evreii trebuiau să strige, fiindcă se împlinea promisiunea: „v-a dat cetatea”, iar împlinirea promisiunii face să izbucnească lauda. Mulțumirea și lauda sunt sonore.

v 17-18 – Cetatea să fie dată Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea; dar să lăsaţi cu viaţă pe curva Rahav şi pe toţi cei ce vor fi cu ea în casă, pentru că a ascuns pe solii pe care-i trimiseserăm noi. 18 Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire; căci dacă veţi lua ceva din ceea ce va fi dat spre nimicire, veţi face ca tabăra lui Israel să fie dată spre nimicire şi o veţi nenoroci.

– Alte reguli care trebuie respectate: nimicirea răului să se facă în totalitate. Potrivit legământului făcut de iscoade cu Rahav, ea și casa ei trebuiau cruțate. Se reconfirmă faptul că neascultarea atrage după sine pedeapsa. Dacă luați ceva dat spre nimicire, aduceți nenorocirea peste voi și tot neamul vostru. Dumnezeu nu glumește în privința neascultării. El iartă, dar pedepsește cu dreptate. Dacă pedeapsa e promisă, ea vine negreșit. Cum vin și binecuvântările promise.

v 19 – Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile din aramă şi din fier, să fie închinate Domnului, şi să intre în vistieria Domnului.”

– Închinarea obiectelor valoroase pentru vistieria Domnului am socotit-o ca un semn de respect. Ce e mai valoros din ceea ce au cucerit Îi revine Lui… Și noi trebuie să-I închinăm victoriile noastre. Ele sunt, în fond, ale Lui.

Aurul și argintul reprezintă, simbolic, sufletul. Dumnezeu nu vrea să nimicească sufletele, ci să le mântuiască. Ceea ce vrea să nimicească sunt legăturile sufletului.

v 20-22 – Poporul a scos strigăte, şi preoţii au sunat din trâmbiţe. Când a auzit poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate, 21 şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul săbiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari. 22 Iosua a zis celor doi bărbaţi care iscodiseră ţara: „Intraţi în casa curvei, şi scoateţi din ea pe femeia aceea şi pe toţi ai ei, cum i-aţi jurat.”

– Deși Dumnezeu este milos, le cere copiilor Săi să fie fără milă cu fărădelegea, cu răul, cu tot ce-i aparține dușmanului. Mădularele răului trebuie nimicite: De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare la idoli (Col. 3, 5).

În Efeseni 4, sunt enumerate lucrurile care trebuie să piară: minciuna, mânia, hoția, amărăciunea, iuțimea, cuvintele stricate, clevetirea și orice răutate… Aceste legături ale sufletului trebuie ucise, cum au fost uciși în Ierihon bărbații, copiii, bătrânii, femeile…

Aurul și argintul trebuie păstrate, puse în vistieria Domnului, fiindcă reprezintă sufletele prețioase înaintea Lui.

Respectarea legământului cu Rahav – e important că Rahav nu s-a salvat doar pe ea, ci și neamul ei.

Și Isus a salvat omenirea în întregime, nu doar poporul evreu.

v 23 – Tinerii, iscoadele, au intrat şi au scos pe Rahav, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei, şi pe toţi ai ei; au scos afară pe toţi cei din familia ei, şi i-au aşezat afară din tabăra lui Israel.

– Rahav a fost salvată de la moarte grație credinței ei, însă nu putea intra în tabăra lui Israel imediat. Ea și membrii familiei ei au fost puși deoparte, afară din tabără, până aveau să parcurgă ritualul de curățire, de tăiere împrejur. Apoi, ea și familia ei au locuit în mijlocul copiilor lui Israel, iar Rahav a intrat în spița neamului lui Cristos.

v 24 – Cetatea au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea; numai argintul, aurul, şi toate lucrurile din aramă şi din fier le-au pus în vistieria casei Domnului.

– Nu e suficient să cucerești, să nimicești, trebuie să și purifici prin ardere tot ce aparține dușmanului. Abia atunci teritoriul e pregătit pentru a se înălța pe el o zidire nouă. Și Dumnezeu va arde pământul cu tot ce este pe el, cu toată lucrarea lui Satan. Pământul va arde cu trosnet.

v 25 – Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei, şi pe toţi ai ei; ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua de azi, pentru că ascunsese solii, pe care-i trimisese Iosua să iscodească Ierihonul.

– Din teritoriul Celui Rău, se poate ieși prin credință: Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă. (Evrei 11, 31)

v 26 – Atunci a jurat Iosua şi a zis: „Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porțile!”

– Blestemul lui Iosua se împlinește întocmai, fiindcă ceea ce legăm pe pământ este legat și în cer. Când Ierihonul se reconstruiește, împăratul care îl reconstruiește își pierde fiii. (cf. 1 Împ 16, 34)

v 27 – Domnul a fost cu Iosua, şi i s-a dus vestea în toată țara.

– Un om cu care este Dumnezeu nu rămâne anonim. I se duce vestea în toată țara. Iosua e o figură cristică. Vestea adusă de Cristos va ajunge până la marginile pământului.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Iosua 6. Oprire.

  1. mitica zice:

    A DAMA,
    Faci in asa fel ca cei care trec pe aici sa se …opreasca .
    Ma mai gandesc …[inca ] la titlu.
    Oprire …ca la Psalmi.[?]

  2. calatorru zice:

    M-am oprit si eu in dreptul unor pasaje scrise pe acolo, si-am meditat in felul meu. nu mai stiu daca mi-am facut ceai sau nu 🙂
    http://calatorru.wordpress.com/2009/03/13/strategie/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s