Lumină lină

Citind articolele despre comportamentul albinelor, mi-am amintit de poezia lui Tudor Arghezi: Lumină lină. Redau mai jos versurile, iar gândurile adiacente le voi trimite prietenului Adi, care azi a condus pe ultimul drum o ființă dragă, Stuparului, și unui Albinar, care are ochii deschiși în lumea lui Dumnezeu (și care nu va ști, probabil, decât în viața de dincolo că i-am trimis aceste gânduri).

Cum te găsești, ușoară zburătoare,
Zăcând aci, pe-o margine de drum,
Și nu dormind, într-un polen de floare,
Învăluită-n aur și parfum?

Neascultând de vântul de la stup,
Te-ai aruncat în plasa verde-a zilei,
Și darurile-acum, ale zambilei,
Puterile-amorțite ți le rup.

Voind să duci tezaurul de ceară,
Te prăbușiși din drumul cel înnalt,
Cine-o să vie, trupul tău de-afară,
Să-l caute și-n jur să sufle cald?

Cu aripa-n țărână și în vis
Strânge la piept comoara ta deplină.
Cât te iubesc, frumoasa mea albină,
Că sarcina chemării te-a ucis!

Am înțeles mai bine cum e cu „sarcina chemării” care ucide, după ce-am aflat că albinuțele căzute la datorie emit semnale spre celelalte albine, care vin și recuperează polenul strâns… care vin să-i recupereze truda.

Eram familiari cu identificarea unor figuri de stil. Aplicând o grilă, ni s-a arătat măcar puțin din adâncimea textului: interogații retorice, inversiuni, metafore plasticizante, revelatorii, simboluri, dinamica timpurilor verbale: trecut, prezent etc.

Albina simbolizează poetul, creatorul care știe „drumul cel înnalt” – o deviație fonetică pe care o ignoră transcrierile ce se găsesc pe net, este cel care traversează limitele contingentului („plasa verde-a zilei”), țintind o investigare totalizatoare a realității („cu aripa-n țărână și în vis”), chiar dacă totalitatea e accesibilă numai intrând pe ușa morții („sarcina chemării te-a ucis”).

Însă apropierea din această perspectivă – a faptului-per-se, nu a faptului-in-extenso: o albină cade răpusă de greutatea rodului viitor ce-l poartă – ne-a reorientat parcă atenția, în sensul că, o cunoaștere simbolică e, negreșit, de folos, dar când de la simbol se ajunge la realitatea în sine, saltul acesta nu se poate realiza fără uimire.

Există o în-chip-uire care ne e accesibilă, dar vederea Chipului schimbă definițiile. Una e să vezi „învăluirea de aur și parfum”, alta e să te-nvăluie „lumina lină”.

*

Lumina lină între-văzută de Ioan Alexandru și cântată de Tudor Gheorghe: