un fel de îngânare pe lângă tine
nu mi-am pierdut niciodată vreun ochi
dar l-am regăsit cu mirare
în secunda în care
icar i-atinsese soarelui fecioria
c-o aripă de nestăpânit
c-un evantai de unghii –
șapte la număr
fiecare c-un ochi în vârf
prin pădurea cu mine (ascunse)
traversa ochiul meu
și umplea gamelele soldaților
se zgâia la îngerii ce scriau
(în cărțile deschise la ultima pagină)
numărătoarea poporului
prin râul de apă vie înota
ochiul meu fără solzi
și ieșea la răstimpuri la mal
să semene iarbă și flori
așa te-am zărit
aranjând pe o tavă de lemn
bobițe de mană
în formă de x și de y
cu atâta meticulozitate
că n-am putut să nu întreb
de ce nu mănânci?
incantator!…mi s-a facut…foame:)
Marta,
Am zâmbit îndeluuuuuung.:)
Pingback: Night & Light | lumea adam(a)ică