De sinuciderea spirituală…


Exercițiul care urmează este cât de cât independent. Lucrurile pe care mi le-am aranjat în sinea mea într-o anumită ordine vin din citirea Bibliei și din lecturi disparate sau din audiții. Ceea ce m-a interesat a fost o anumită coerență – pentru mine în primul rând -, că de originalitate nu se poate vorbi, de când omul a pierdut definitiv inocența oricărui contact cu orice tip de discurs.

Nu mă îngrijorează (in)acuratețea sau (in)consecvența cu vreo direcție de studiu sau alta, fiindcă nu am făcut studiu tematic… Mi-am pus niște întrebări și am încercat niște răspunsuri.

Așadar, întrebarea mea a fost: omul spiritual se poate sinucide? Omul care se naște din apă și din duh (Ioan 3, 5), omul născut din Cuvânt (Iac 1, 18) poate să moară? Spiritual vorbind…

Încercarea de a înțelege ce înseamnă imposibilitatea de a-L răstigni pe Cristos a doua oară (Evrei 6, 6) și păcatul care duce la moarte (1 Ioan 5, 16) m-a ghidat în următorul demers:

1. Adam a fost creat o ființă cu trup-suflet-duh. Dumnezeu i-a interzis să mănânce din pomii din mijlocul grădinii, din pomul vieții și din cel al cunoștinței binelui și răului, precizând: în ziua în care vei mânca, vei muri negreșit (Gen 2, 17). Dacă-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt, exact așa s-a întâmplat. Adam a murit ÎN ACEA ZI, nu peste nouă sute de ani cât a mai trăit…

2. Cum anume a murit Adam? Adam a rămas cu sufletul și cu trupul, fiindcă duhul lui a fost golit de posibilitatea comunicării directe cu Dumnezeu: duhul lui a „murit”… Adam a știut că n-a ascultat și s-a ascuns. Încă era în Eden, L-a auzit pe Dumnezeu, dar n-a mai vrut să se înfățișeze înaintea Lui. Câtă vreme duhul lui Adam era viu, se bucura în fiecare dimineață de starea de vorbă dintre duhul lui și Duhul lui Dumnezeu… După ce a mâncat din fructul oprit, s-a produs o ruptură în comunicarea la nivelul duhului. Cel care a avut inițiativa de a intra în dialog cu omul după acel moment fatidic a fost Dumnezeu: Unde ești? (Gen 3, 8 )

3. Ca suflet-trup, omul mai poate comunica cu Dumnezeu? Îl mai poate auzi? Izgonit din Eden, omul a trebuit să-și continue existența fără a mai comunica prin duhul lui cu Dumnezeu. A avut alte îndreptare… Conștiința, patriarhii, legea, preoții, prorocii, modelul înaintașilor. Din când în când, Dumnezeu trimitea Duhul Lui peste anumite persoane alese de El, ca să-i transmită omului informații despre ce voia de la el. Sau transmitea informațiile cum și prin cine alegea El.

4. Omul a continuat să fie neascultător și să comită nelegiurea: în trupul și sufletul său. Lăcomia, curvia, minciuna, mândria, pizma, uciderea etc., toate aceste nelegiuiri sunt înfăptuite în aceste două compartimente ale naturii umane: trupul și sufletul.

5. Refacerea omului ca trup-suflet-duh se realizează prin Cristosul care moare pe cruce, Își încredințează Tatălui Duhul și Tatăl Îl (re)trimite oamenilor, pentru ca omul să poată auzi iar glasul Tatălui, să aibă iarăși capacitatea în duhul lui de a primi informații de la Duhul Sfânt.

6. Pentru păcatele pe care omul le-a săvârșit în compartimentele trup-suflet, Cristos a venit și a săvârșit ca Mare Preot ispășirea O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA. Omul a fost refăcut cu toate cele trei compartimente ale lui: trup-suflet-duh, în unitatea intenționată  de Dumnezeu de la bun început pentru el. Cu condiția ca acesta să creadă în această jertfă ispășitoare.

7. Păcatele care sunt iertate, care nu duc la moarte și pentru care se poate face mijlocire sunt cele împotriva trupului și sufletului. Pentru păcatele care se comit împotriva duhului/Duhului – compartimentul cu care a fost reîntregit omul după moartea lui Cristos, nu se mai poate da o altă jertfă. Cristos a înfăptuit lucrarea de reîntregire a omului în cele trei părți ale sale, așa că nu mai poate să o înfăptuiască o dată.

8. De aceea, cine a gustat o dată puterile veacului viitor – a ajuns la comunicarea, în duhul lui, cu Duhul Sfânt (Evrei 6, 4-5) și apoi neagă lucrarea Acestuia sau o hulește (Mat 12, 31-32), cine păcătuiește împotriva Duhului Sfânt nu mai poate fi iertat, pentru că nu mai există cale legală de ispășire. Acela își omoară ființa lui spirituală, se sinucide spiritual. Săvârșește păcatul care duce la moarte (1 Ioan 5, 16).

*

Tot ce-am făcut în acest exercițiu a fost să-mi lămuresc câteva întrebări personale, să urmăresc dacă există o coerență. Pentru moment, m-am liniștit…



Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la De sinuciderea spirituală…

  1. Pingback: Undeva, aici | Raza mea de soare

  2. sam zice:

    Cred că te-ai liniștit destul. Chiar dacă nu pretinzi că faci teologie aici totuși încerci o așezare logică a pieselor (ciudat melanjul ăsta trupsufletduh btw – părțile componente sunt când autonome când inseparabile, uneori în bune relații reciproce).
    Theology is not my strength (not my weakness even) so let’s put this puzzling matter aside for now.
    Întrebarea mea e: care e the tipping point unde duhul este la o secundă de moarte (prin sinucidere spirituală cum spui tu) și totuși mai are o șansă să treacă samariteanul din nou prin zonă?

  3. A.Dama zice:

    Sam,
    Să nu ne amăgim! Fiecare cu neliniștile lui!… Uneori sunt chiar motoarele creativității.:)

    Îmi sunt mai clare în inimă lucrurile… decât „pe foaie”.
    De ce te-ar deranja că sunt luate separat aceste componente? Dacă se precizează că păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se iartă, trebuie să fie CHIAR AȘA. Fiindcă păcatul împotriva lui Isus a găsit iertare. Sângele evreilor a căzut asupra lor și a urmașilor lor, dar vine și momentul reprimirii evreilor de către Dumnezeu.
    Această privire în ansamblu a celor 3 componente și a componentelor separate e acceptabilă…
    Dar ca să ajung la întrebarea ta, nu știu exact ce vrei să spui cu trecerea Samariteanului prin zonă… Pentru relația duh-Duh, nu există ispășire. Acolo diavolul n-a putut ispiti. A ispitit doar în celelalte compartimente, unde a avut acces. Probabil că foarte puțini oameni pot ajunge la această sinucidere spirituală. E vorba de cei ce au gustat puterile veacului viitor, iar apoi Îl hulesc pe Duhul, Îl neagă. Dar câți ajung în această viață să guste așa ceva?
    Deci, deci, probabil tu te referi la oameni care cred în Cristos, au viață, au duh, dar fac lucruri greșite, iar cei din jur socotesc că sunt lepădați… adică morți spiritual. Așa să fie?

  4. sam zice:

    La treaba cu împărțirea omului în trei sunetul trâmbiței a rămas nedeslușit pentru mine. Nu am înțeles niciodată valoarea ei practică iar eu sunt un pragmatic înrăit în ce privește orice tentativă teologică. E ca o lecție de anatomie: corpul omenesc e compus din trei părți componente (sic!): captrunchișipicioare. Dacă te deranjează (in)a(p)titudinea mea îmi cer scuze anticipat.
    Cam aceeași treabă cu păcatul de neiertat: mi-a sunat totdeauna străin de restul evangheliei. Impresie personală de care n-am scăpat nici în perioadele mele cele mai bigote.
    Chestia cu tipping point a fost o înțepătură ușoară (sper). Nu înțeleg cum devine un om brusc persona non grata definitiv și irevocabil înainte de a da ortu. Convingerea mea pe care nu o poate dărâma nici mama teologica e că atât timp cât creierul unui om funcționează mai are șansa să prindă coada trenului înainte de a intra în tunel.

    Am senzația că unii oameni se nasc cu găuri negre în compartimentul logicii. Într-una din ele au intrat și conceptele de mai sus în cazul meu.
    Eu m-am liniștit ca și tine numai că nu prin ordonarea dilemelor, ci prin ignorarea lor.

  5. A.Dama zice:

    Sam, soluția e simplificarea. Teologia a complicat foarte mult totul. Ca și știința. Dar amândouă ne lasă să înțelegem că suntem insignifianți în acest uriaș univers. Atât de insignifianți, că am meritat cea mai scumpă jertfă. Să mă ierți, e limpede că știi toate astea. Însă de-aia e frumoasă simplitatea. Și trupsufletduhul e la fel cu descrierea ta: captrunchipicioare. Trebuie doar să le reprezinți geometric suprapuse. Mă rog, cei care nu cred, n-au duh sau cei cu duhul foarte mic, nedezvoltat, nu prea vor avea cum să fie trași în sus, când o să se strige… strigarea. Duhul trebuie să fie puternic dezvoltat ca să plece împreună cu el și trupul, și sufletul.
    Tu să nu-ți ceri scuze de la mine, că eu încă n-am ajuns să pricep cum stau lucrurile – la modul simplu -, dar sunt pe cale să le pricep. Și ăsta e un motiv mare de bucurie.
    Pe mine nu m-ai înțepat (încă), iar dacă se va întâmpla, ori te trimit la lustruit bocancii, ori te închid în turnul cetății cu prima ocazie.:D
    Dar nu te preface că nu înțelegi. Nu ajunge un om indezirabil fix înainte de ceasul negru. Tâlharul chiar atunci și-a albit ceasul.
    Începe să-mi devină tot mai limpede chestiunea cu duhul și sufletul, fiindcă e versetul acela care zice că sabia cu două tăișuri, Cuvântul viu, merge până acolo că le desparte. N-o fi zicând prostii. Înseamnă că se pot înțelege separat.
    Unii au mai multe găuri negre în compartimentul logicii decât tine. Deci scapă de păcatul ignorării și cere răspunsuri. Dacă te iubește, ți le va da.:)

  6. Dyo zice:

    Grigorie de Nyssa: „Caci, dupa cate mi se pare, alcatuirea omului este coplesitoare si de neinteles, infatisand in ea multe taine ascunse ale lui Dumnezeu.”
    Gasesc modelul trihotomic, si, in general orice model de acest gen, ca fiind ingrozitor de reductionist – ne ajuta sa jonglam cu unele concepte dar … tocmai de acest feeling al unei prestidigitatii maiestre nu pot sa scap … si nu-mi place …

    • A.Dama zice:

      Dyo,
      Chiar de această reducție am nevoie. Omul simplu are acces la Dumnezeu fără să-l fi citit pe Grigorie de Nyssa. E mai util să stai în prezența Lui decât să-i ai în degetul mic pe toți cei ce au scris despre El.
      Problema e că am avut parte de o credință atât de complicată – eu am mers la biserică de mic copil -, încât toate lucrurile pe care le-am învățat la biserică, pe care le-am și predat (am avut grupe de copii și de adolescenți) n-au putut să mă oprească de la a face gesturi definitive. Dacă biserica m-ar fi învățat cum să deosebesc funcțiile sufletului de cele ale duhului, dacă m-ar fi învățat ce este omul, cum funcționează, cu cine se luptă în fond, m-ar fi scutit de mult rău îndurat în viața aceasta.
      Biserica își are partea ei mare de ineficiență când vine vorba exact despre problemele concrete ale oamenilor.

  7. Dyo zice:

    Oamenii au acces la Dumnezeu in masura in care isi doresc acest lucru si inteleg sa se lase modelati pentru a prinde chip dumnezeiesc in ei … conteaza mai putin pe cine au la degetul cel mic sau pe cine nu.
    Am dat citatul din Grigorie de Nyssa, nu pentru a a-mi demonstra nu stiu ce eruditie, ci pentru ca este o contrapondere la viziunea suprasimplificata despre om a bisericilor de astazi: il descompunem in bucati, identificam „partile” si modul lor de „functionare”, gasim factori de risc, dusmani …
    Pe mine dimpotriva, tocmai aceasta reductie ma incomodeaza; sunt ispitit, la fel cum au fost grecii in trecut, sa despart problemele pe categorii – asta e problema sufleteasca, asta e spirituala, asta e trupeasca … In conditiile in care nu ma inteleg pe mine, si recunosc acest lucru inaintea Domnului, se intampla minunea lucrarii Sale in viata mea …
    Avem un Dumnezeu suficient de mare pentru a ne imbratisa pe toti, indiferent de opiniile noastre, nu-i asa?

    • A.Dama zice:

      Dragă Dyo,
      Nu aș începe vreo campanie împotriva „erudiției”. În documente, sunt un intelectual.:D Sigur că răspunsul meu a fost destul de tranșant… Dar la mine se explică prin faptul că traversez o etapă în care simplific lucrurile. Până acum, le-am complicat foarte mult și… n-am ajuns bine. Luându-le acum în altă ordine, testez să văd unde mă duce această ordine. Simplificată. Pentru că Isus a procedat în simplitate: „Am venit să fac ce Îl văd pe Tatăl făcând.” Putea să stea numai printre capetele luminate din vremea Lui și să le spună pe șleau ce ținea de ele. A ales să vorbească în pilde și să Se-nconjoare de oameni simpli. Acum sunt în această etapă în care caut ce-mi spune mie direct acest Cuvânt.
      Musai să-ți dau un exemplu, dar am să revin, poate, pe blog, la el… În urmă cu mulți ani, am desfășurat o lucrare… Cei implicați îmi erau recunoscători. Din partea pastorului, aveam sprijin, deși ar fi vrut să existe o altă „schemă” a oamenilor… Au existat însă momente în care lumea s-a deschis mai mult. Am auzit cu urechea lucruri pe care poate nu trebuia să le aud… Însă îmi doream să fac bine, și am făcut. Când am ajuns, mult mai târziu, să înțeleg că dorința de a face bine poate să fie pusă în tine și de Satan, nu doar de Dumnezeu, când am înțeles că a face bine prin suflet nu e totuna cu a face bine prin duhul (atunci când ești îndemnat și trimis de Cel de Sus), am realizat ce greșeli am comis… care s-au răsfrânt asupra mea, nu asupra celorlalți. De ce nu m-a învățat nimeni mai întâi că trebuie să ai o trimitere ca să faci bine? Să nu te implici în ceva ce îți dorești să iasă bine „din tot sufletul”, fiindcă Cel Rău are grijă să îți facă rău astfel. Când faci bine, fiindcă te-a trimis Duhul, atunci atacurile se îndreaptă împotriva lui, nu a ta, iar tu ești păzit.
      Da, sigur că Dumnezeu lucrează cu noi diferit, ne vede în ce stadiu suntem și acționează potrivit cu nevoile noastre, mai ales dacă rămânem în ascultare de El…
      Trebuie să trec și pe-aici, să văd cum e cu această simplitate. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s