…când pumnul de sare azvârlit în clipa și locul magice scânteia din toate curcubeiele
de ni se tăia respirația la fiecare treizeci de secunde
când îmi ziceai cât de trainică-i dragostea în măruntaiele firii
când stăteam până-n zori întorcând suflet și trupuri pe toate fețele
un ochi pe față un ochi pe dos două pe față unul pe dos
ca atunci când nu mai puteam traversa ochiul tău
că-mi împietrea orice mișcare
ca atunci când mă lăsai singură să mut munții din loc cu braț de femeie
când mă lăsai să strig să răcnesc să zvâcnesc lacrimi prin toți porii
și se-adunau iar laolaltă curcubeiele într-o necurmată sudoare
ca atunci când întunericul a rămas fără umbre și mergeam pe pipăite
era rece îmi strigai din depărtare să nu mă opresc
îmi șopteai că sunt tare
…
și mâncai pe nerăsuflate toate slăbiciunile mele
lumea adam(a)ică 
Ioi, A.Dama …. suntem surori? Da, stiu ca da!
Cella,
Daca recunosti cate ceva, pe ici, pe colo, inseamna ca am vazut amandoua la fel. 🙂
Pingback: Plimbare | Raza mea de soare
Superb!
..erau cumva, oarecum, cuvinte neizvorate inca din sufletul meu, dar in care ma regasesc asa de bine, m-am simtit citita, citind aceste randuri. dor, si doare..
Multumesc!
superb, da.
mai ai? daca da, unde?
Dan Spaniard,
Mă mir. Mă bucur. 🙂
Lorena,
Îmi place cum ai descris tu ideea că ne trezim citiți de cuvintele celuilalt. 🙂 Totuși, mă sperie că putem avea reacții atât de asemănătoare!
Iubește-ți aproapele…. că seamănă prea bine cu tine!
Unde să am, R.?
Textele de la categoriile de îngânat și de psam(r)odiat. Sunt pestrițe, dar… exacte în traducere.:)
Tu mai ai?
aha. o sa ma bag maine sa vad. merci.
asa ceva n-am. dar imi place sa ma uit la cei care-au.
R.,
Să fie cu folos! Măcar un vers să fie cu efect!…:)