D(r)e(pt) pildă (3)


În satul de la poalele muntelui, își dăduse suflarea un țigan. Trebuia înmormântat, dar nu prea era cine să țină slujba.

Era o zi friguroasă de primăvară, în care ploua cu rafale. Un pastor se lăsă convins să facă el slujba. Ținu o predică scurtă. Apoi plecă la groapă cu mașina lui. Urmară câteva cuvinte de mângâiere și încurajare și rugăciunea de dinainte de înhumare.

Întorcându-se de la cimitir spre sat, mașina pastorului rămase în pană.

Deși ploua cu nemiluita, pastorul își scoase cricul, roata de rezervă, începu să desfacă șuruburile roții, însă unul era atât de înțepenit, că nu reuși să-l miște deloc.

Se hotărî să ia un ciocan, să lovească peste cheie, să poată urni șurubul. Însă își lovi foarte tare degetul; sângele țâșni, iar omul abandonă încercarea de a face pana, ca să se panseze mai întâi.

Când îl văzură țiganii pe pastor că nu înjură, că nu scrâșnește din dinți de enervare, îi spuseră cu convingere:

– Pansați-vă mâna! Ne ocupăm noi de roată. Că n-ați suduit face mai mult decât zece predici!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la D(r)e(pt) pildă (3)

  1. Dancos zice:

    ăştia ne sunt frumoşii ţigani,
    mirositori cât iasomia,
    ca nourii, albi, nopţii de vară,
    strălucitorii candizi ca soarele
    culesului viei,
    ţiganii noştri,
    comori ingropate-n noroi
    într-o ţarină în care
    ne-ar mai trebui un alt Grigorescu
    ca să picteze „Carul” „cu” altfel de „boi”;
    ăştia sunt ţiganii noştri frumoşi
    cu Sulamitele lor
    şi cu corturi ştiute de la Timur,
    a se face,
    unde flăcăii aleargă, noaptea, în vise
    pe câmpul întins,
    spre libertate
    şi la piepţii-nsălbaţi
    ai ţigăncii cuminţi şi sfioase,
    roşind a tămîie şi smirnă,
    şi cu cozile-i lungi
    ca nişte funii cu care să prindă
    mai mult de un gând
    de la conaşul venit pe la sat
    să constate atent despre gramatici
    şi despre cratiţi;
    ăştia ne sunt frumoşii ţigani
    cu pălăria cât roata
    la carul lui Faraon
    şi cu cămăşi cu gulere tari şi înalte
    ca nişte creste din Himalaya
    pe unde ploaia cade puţin,
    mărunţită şi rece,
    la fel ca mânia ce rar îi încearcă
    şi doar cuminte…

  2. Alex zice:

    Frumoasă întâmplare. Cu adevărat pilduitoare.
    Binenţeles că mă gândesc la ceea ce aş fi făcut eu în locul pastorului… Cred că sigur mă lăsau ţiganii acolo! 🙂

  3. A.Dama zice:

    Dancos,
    Citindu-te, gândindu-mă la țigani și altfel, trebuie să recunosc că suntem împreună moștenitori, mai ales dacă L-au aflat pe Împărat…
    Mulțumesc de poema ta! 🙂

  4. A.Dama zice:

    Alex,
    Zâmbesc.
    Deci tu știi și să izbucnești?
    Hai, măi, ai fi zis o poantă și ai fi făcut roata!

  5. Alex zice:

    Da, A.Dama, mai izbucnesc şi eu. Vezi tu, „bărăgănoşii” ăştia sunt uneori cam…ciulinoşi! :))

  6. A.Dama zice:

    Alex,
    Numai să nu fie des. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s