*
Nu: prooroc, ci proroc:
Sunt mulți proroci mincinoși!
La fel, verbul se scrie cu un signur o: nu a prooroci, ci a proroci:
Să prorocească în saci și cenușă!
*
căci vs că – de foarte multe ori, conjuncția căci = fiindcă, pentru că, deoarece este folosită incorect, în locul conjuncției că. Iată un articol documentat, cu exemple numeroase.
Ne-a spus căci ne iubește. / Ne-a spus că ne iubește.
Să știți căci am ajuns cu bine. / Să știți că am ajuns cu bine.
Dar:
Am întârziat, căci n-au circulat tramvaiele.
*
Am mai atras atenția asupra substantivului colectă. Regăsesc tot forma incorectă, coletă. Substantivul face parte din familia lexicală a verbului a colecta.
Se va face colecta.
*
Deși unele verbe apar cu formele scurte în DOOM 2, (dăinuie, în loc de dăinuiește, evaporă, în loc de evaporează, perturbă, în loc de perturbează), conjugarea lui a binecuvânta se face cu formele lungi:
Ind. prez.
eu binecuvântez _______________ noi binecuvântăm
tu binecuvântezi _______________ voi binecuvântați
el binecuvântează _______________ ei binecuvântează
Nu: el, ei binecuvântă.
Nu: ei binecuvintează.
Conj. prez.
să binecuvântez / să binecuvânteze
Nu: să binecuvânte.
Nu: să binecuvinte.
Conjugarea lui a blestema:
Ind. prez.
eu blestem _______________ noi blestemăm
tu blestemi _______________ voi blestemați
el blestemă _______________ ei blestemă
Nu: eu bleastem, el bleastămă.
Nu: voi blăstemați.
Conj. prez.
să blestem / să blesteme
Nu: să bleastem.
Nu: să blăsteme.
lumea adam(a)ică 
prooroc/proroc – ambele forme corecte
Ele există ca atare, în ambele forme, şi în Biblie, depinde doar de traducere. Dubla vocală nu este neobişnuită, dat fiind că există cuvântul „proor”… care nu s-a dus către pror, ci către prour. Este evident că forma iniţială, arhaică, este cu dublă vocală.
Pentru a cuvânta de bine, adevărata întrebare ar fi de ce nu este binecuvânteez, căci se aude un „e” lung cât o zi de post. 😀
Interesantă ar fi o discuţie despre ce înseamnă a binecuvânta.
Depinde de cine o face, cred eu. În gura oamenilor este fie un ritual cu rezultat la discreţia lui Dumnezeu, fie o expresie a străfulgerării cu slavă, fie epifania intenției și privirii divine. În operă, pe teren, în ființe poate exista binecuvântare invizibilă, mută, în așteptarea cuiva care să o descopere și să exulte în cuvinte, sau pur și simplu dăruind binecuvântare în jur și celor care o caută. La modul neutru sau politicos, se transformă în cuvântare de bine sau chiar urare. Când nu e simplă aprobare pompoasă şi oarecum mecanică (vă dau binecuvântarea mea, că oricum nu am ce face şi dacă mă opun e tot degeaba). Dar, în contexte lumeşti, poate fi un fel de rugăciune de bun augur şi bune auspicii.
Sunt atâtea cuvinte pe care le-am învăţat/folosit „după ureche” sau după cum le-am auzit folosite de către ceilalţi. E de mare folos să ne corectăm atunci când greşim. Şi mai bine ar fi dacă anumite reguli nu s-ar schimba prea des, căci şi asta derutează.
„Proroc”/”prorocie”? Nu ştiam.
Sărut mâna A.Dama!
Bibliotecarule,
„Prooroc” e o formă care apare în DER (dicționarul de etimologie), însă DOOM 2 optează pentru „proroc”.
Nu știu cum pronunți tu „binecuvânteeez”, cu e lung, însă a binecuvânta trebuie să fie o ocupație numai bună și pentru om, și pentru Dumnezeu.
Părinții își binecuvântează copiii. Oare valoarea binecuvântării o știe cel mai bine cel care a furat-o sau cel care a pierdut-o?
Poți fi tu însuți binecuvântare prin ceeea ce ești, prin ceea ce faci.
Binecuvântarea poate fi un salut. Cel mai frumos. 🙂
Orice normativ reglementează limba, dar nu se poate împotrivi ei. Nu DOOM face limba română, ci limba română face DOOM. Este evident că Prooroc există în limba română. Nu văd de ce să apelăm la hipercorectitudine, dacă el există ca atare. Faptul că există în paralel şi o formă, şi cealaltă nu induce obligaţia optării în DOOM.
„bine-cuvânta”, adică cuvântul de bine (parcă am mai discutat), este cuvântul lui Dumnezeu. Bine-cuvântarea nu înseamnă un fel de „Baftă!” sau „Noroc!”, reprezintă o transmitere simbolică a harului. În consecinţă, este un bagaj informaţional ritualic, un înţeles al Divinităţii, un „ceva” care face trecerea din Dumnezeu, la forma impersonală, la „Dumnezeul familiei tale”. Binecuvântarea are sensul lui „Mergi cu Dumnezeu!”.
Una dintre cele mai răspândite binecuvântări în România este „Să fiţi cuminţi!” adresată copiilor la plecarea părintelui.
Agnusstick,
Ce înseamnă binecuvântarea în contexte lumești? „Rugăciune de bun augur?”
Un exemplu?… 🙂
Alex,
E drept că depinde și de instrumentele gramaticale la care ne raportăm. La noi, cam greu cu norma!… Dacă acceptăm ca normă DOOM 2, atunci corect e „proroc”. 🙂
Bibliotecarule,
Țin minte că atunci când veni vorba cu „dintr-o dată”, n-am scris cum apare în DOOM 2, respectiv „dintr-odată”, fiindcă părea o chestiune prea bine știută, ca să fie altfel. Și totuși, am zis că ne luăm după „lege”. 🙂
Chiar dacă l-am găsit în Biblie sub forma „prooroc”, când a trebuit să corectez manuscrise, le-am corectat după cum zicea dicționarul. Și mai sunt multe cuvinte care în Biblie apar greșit, apar sudate, iar ele sunt de multă vreme separate: pentrucă, dela, ceeace etc.
Referitor la binecuvântare, ea trebuie să fie mai mult… Altfel, ce ar însemna:
Romani 12:14 Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi!
.
Chiar stă în puterea noastră să dăm binecuvântarea? Chiar putem să-i binecuvântăm pe cei ce ne fac rău?
.
„Să fiți cuminți!” e binecuvântare sau ordin?
Să trăiţi! Să ne trăiţi îtru mulţi ani! Să trăiţi bine! Să mai trăiţi! Afară din ţară!
Errata: hâtru mulţi ani.
„Să te întorci sănătos!” este binecuvântare sau ordin? 😀
Agnusstick,
Tu combini binecuvântarea cu blestemul, că și așa sunt inseparabile?
.
Pîntru șe?
Bibliotecarule,
Eu zic că e ordin! 😛
.
Să ți se prefacă noaptea-n lumină! – e binecuvântare sau blestem?
Nu era nici un blestem măcar în listă, numai şi numai binecuvântări în progresie geofugitivă!
Agnusstick,
Crezi că pe Dumnezeu Îl împiedică geografia să împartă binecuvântări?
Sigur că facem alegeri. Însă nu-mi imaginez că, în altă parte, viața cuiva ar fi radical diferită – în sensul bun -, iar Dumnezeu să nu fi avut mai dinainte un plan pentru asta.
Drum bun și cale-ntoarsă! 🙂
”Crezi că pe Dumnezeu Îl împiedică geografia să împartă binecuvântări?”
Uuuu, ce-mi place ce-ai scris aici.
Pentru că dacă nu-L împiedică geografia, de ce evanghelicii au o stimă, combinată cu o frică indusă, mistico-divină (?) față de un anumit popor?
Just asking.
Bogdan, pentru că se repetă că există Un Popor Ales, Un Oraș Ales, O Țară Aleasă. Rămâne să mai înțelegem că am fost înfiați, că suntem chiar poporul ales și că orașul și țara sunt chiar moștenirea noastră.
Așa cred și eu, dar nu știu de ce se crede că poporul ales e un altul…
Bogdan,
Pentru că luăm literal multe din cele pe care ar trebui să le luăm simbolic. Și să cerem traducerea directă. 🙂
Te amagesti singur si in disperarea ta cauti sa amagesti si pe altii.
.
Profetii mincinosi, asa ati aparut voi pe harta sectelor crestine…
John Smith si Thomas Helwys (baptisti), A.J. Tomlinson si Charles Parham (penticostali), William Miller si Ellen G. White (adventisti), Charles T. Russell (yehovisti)… etc.
Iar biblia ne avertizeaza despre treaba asta…
„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.” (Matei 7, 15).
Orice nebun isi poate face secta lui. In cateva zeci de ani va reusi sa recruteze alti nebuni ca si el, care vor recruta la randul lor alti nebuni, si asa se naste un „cult” nou de oameni bolnavi, tradatori de tara si de neam.
Zilnic se mai trezeste cate un eretic sa-si creeze propria lui secta.
Asa au aparut sectantii.
Niste fermieri din america s-au gandit… „hai sa facem si noi o afacere si sa vindem locuri in rai”. Si asa a aparut „religia” voastra.
mihailandrei, oare a ucide sau a uri, care este acelasi lucru in ochii lui DUMNEZEU, pe un semen al tau, chiar daca este „eretic” (dupa parerea ta) in numele religiei (sau din fanatism) este biblic sau crestinesc? Biblia, in Matei cap. 5, 6 si 7 ne prezinta caracterul adevaratului crestin. „Ati auzit ca s-a zis: „Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau!. Iar EU zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentu cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii TATALUI vostru CELUI din ceruri, ca EL face sa rasara soarele si peste cei rai, si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum TATAL vostru CEL ceresc desavarsit este.” Crestin=dragoste, care isi gaseste implinirea implinindu-i pe ceilalti mai ales pe vrajmasi. Biblia spune ca cine nu se naste din apa si din duh nu poate vedea Imparatia lui DUMNEZEU. Cand vei ajunge in fata lui DUMNEZEU la Judecata, religia ta te va scapa de Iad? ISUS nu avenit sa avem noi o religie, EL a venit sa moara pentru toate pacatele noastre. Daca te pocaiesti si crezi in EL si IL primesti ca DOMN si MANTUITOR, adica IL accepti ca STAPAN si SALVATOR al tau personal, EL iti va ierta pacatele si iti va conduce viata in asa fel incat atunci cand vei ajunge la Judecata, DUMNEZEU sa-ti spuna „Vino, rob bun si credincios de mosteneste Imparatia care v-a fost pregatita inainte de intemeierea lumi”.
Adi, bine-ai venit! Și dacă MihailAndrei nu mai este „pe fir”, mulțumesc pentru intervenția ta!
Binecuvantări și har înmulțit!
mihailandrei,
Pe cititorii obișnuiți și cu bun-simț, îi întâmpin cu „bine-ai venit!”.
Pe tine am să te rog să-ți verifici înainte informațiile, și doar apoi să postezi comentarii. Chestia cu comentatul ar trebui să fie gândită, nu să o faci de câte ori ți se pune pata.
.
Numele proprii se scriu cu literă mare, cum ar fi Biblia și America.
Dar asta știai.
Te-a luat doar râvna pe dinainte.
Când înveți să dialoghezi cu bun-simț, revino pe-aici! Citește, citește, citește, și apoi fii atent la fiecare cuvințel pe care-l scrii în comentariu!
S-ar putea să nu mai vezi negru în fața ochilor!
Adesea vad in Biblia romaneasca urmatoarea fraza: „Dumnezeu este un Dumnezeu infricosat”. Mi se pare incorect. Cred ca ar trebui sa spuna „infricosator.” Pt mine „infricosat” = speriat, inspaimantat; „infricosator”= de temut… Am dreptate sau bat campii?
Adevărata Reformă,
Sintagma „Dumnezeu înfricoșat” nu trebuie neapărat tradusă prin „Dumnezeu înspăimântat”. Sigur că mai explicită e varianta: „un Dumnezeu înfricoșător”, însă, cel mai probabil, sintagma adusă de tine în discuție se referă la un Dumnezeu „teribil”, teribil de înfricoșător…
E chestie de subtilitate…:)
A.Dama, stiu la ce se refera sintagma… dar mi se pare o eroare de limbaj… sau poate pe vremuri se folosea asa. oricum nu inteleg cum poti folosi un cuvant incorect si sa te „ascunzi” sub scuza „subtilitatii”. daca e asa, atunci as putea face si eu orice greseala si sa o numesc „subtilitate” si nu ignoranta :)).
Adevărata Reformă,
Dacă te uiți în DEX (pe care nu-l recomand mereu), se poate înțelege că folosirea lui „înfricoșat” cu sensul de „teribil” sau de „grozav” este legitimă:
ÎNFRICOȘÁT, -Ă, înfricoșați, -te, adj. Cuprins de frică; speriat2, înspăimântat, îngrozit, înfricat. ♦ Înfiorător, înspăimântător. ♦ (Reg., cu valoare de superlativ) Teribil, grozav. – V. înfricoșa.
Sursa: DEX ’98
Deci nu cred că e atât de greșit „înfricoșat”, dacă-l înțelegem așa: este un Dumnezeu grozav…