de spălare

Citind în Iosua 3 cum înainte de trecerea Iordanului – când apele de sus au fost oprite ca un zid, iar cele de jos s-au făcut uscat, pentru ca evreii să poată trece, m-am oprit puțin încercând să înțeleg ce însemna porunca dată de Iosua: Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru. (Ios 3, 5)

Orice proces de sfințire presupunea, din partea oamenilor, spălarea. Dacă nu avea loc vreo intervenție miraculoasă (de ex. atingerea buzelor cu cărbuni aprinși), curățirea și sfințirea începeau, obligatoriu, cu spălarea. De aceea imperativele: să-și spele hainele!, să se spele!… sunt numeroase:

Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele.” (Ex 19, 10)

Iată cum să-i curăţeşti: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se curăţească.(Num 8, 7)

Dacă nu-şi spală hainele şi nu-şi scaldă trupul, îşi va purta fărădelegea lui. (Lev 17, 16)

Cei care nu trec prin această etapă a spălării sunt de arătat cu degetul, sunt de condamnat:

Este un neam de oameni care se crede curat, şi totuşi, nu este spălat de întinăciunea lui. (Prov 30, 12)

Sunt numiți fericiți cei care trec prin acest proces de curățire, de spălare:

Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate! (Apoc 22, 14)

Dacă e simplu de înțeles că un trup, pentru a fi curat, trebuie spălat, cum trebuie înțeleasă spălarea în sens duhovnicesc?… În spălarea inimii, omul mai are vreun rol sau doar Cel ce vede și ajunge la inimă poate face operația?

Merg oamenii cu milioanele la biserici și se roagă pentru iertare. Alții plătesc pentru rugăciuni. Presupun aceste rugăciuni spălarea inimii? Dacă trupul nostru este templu, iar dacă la templul construit după modelul arătat lui Moise, pe munte, exista un loc special destinat spălării, înainte ca preotul să intre în locul sfânt, ar trebui să înțelegem ce înseamnă pentru noi, în sens duhovnicesc, spălarea, fiind chemați la sfințire în propriul templu. E o operație pe care o putem face fiecare, fără a mai fi nevoie de intermedierea printr-un om. Această intermediere a fost făcută o dată pentru totdeauna de Cristos.

Curățirea inimii nu începe în biserică. Cei ce socotesc că dacă merg la fiecare slujbă bisericească nu mai au altceva de făcut se înșală. Spălarea inimii, care ne revine fiecăruia, presupune abandonarea răului, a cugetului rău: să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată. (Evrei 10, 22)

Există o parte a spălării credinciosului care are relevanță în comunitate, și anume, botezul în apă: Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului. (Fapte 22, 16)

Spălarea săvârșită de Cristos a presupus mai multe etape: spălarea prin smerenie (a luat chip de rob, a spălat picioarele ucenicilor), spălarea prin botez (botezul cu apă), spălarea cu sânge („ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său”).

Spălarea credinciosului presupune smerenie mai întâi, botezul și spălarea în sângele Mielului: Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. (Apoc 7, 14)

*

Există și o spălare ofensatoare, despre a cărei ineficiență nici nu am avea ce discuta:

Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, și-a spălat mâinile înaintea norodului și a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” (Mt 27, 24)