Salba de ionatane


Am descoperit pe mai multe bloguri texte dedicate lui Ionatan, aşa că am decis să le adun laolaltă, ca-ntr-o salbă.

De fapt, aceste texte mi-au amitit că putem vorbi între noi şi cu „psalmi şi cântări de laudă” – o metaforă pentru ce e plăcut, frumos şi ziditor.

La câte cuvinte urâte auzim şi citim zi de zi, la câte certuri de vorbe, replici care de care mai răutăcioase sau usturătoare, iată şi ceva ce să ne întoarcă, un fel de regressus…, către cele de-nceput, când încă răutatea nu se suise până la ceruri şi sâlnicia nu acoperise întreg pământul.

Aceste poezii-pietre-de-aducere-aminte le-am perceput ca pe o reeditare a dialogului poetic ce ni s-a întâmplat după ce s-au încheiat Seminariile poetice „Cuvinte la schimb”, ţinute la Cluj-Napoca…

*

Un text care rezonează profund ionatanian ne oferă Călătorrul. De parcă s-ar fi mutat – vreme de o poezie – în casa cuvintelor lui Ionatan Piroşca. Un text cu imagini dinamice, străluminate, cu forţă de metamorfoză: cine ne mai deschide înmulţirea?, icoana ne trece spre alte feţe… Abandonarea umbrelor nu e decât jertfă definitivă. Pentru că acolo lumina arde tot, orice rămăşiţă de materie şi de gândire. Rămâne Calea, pe care s-a strecurat şi Ionatan dincolo de icoană, primind faţă nouă şi trup de slavă.

Poetului Ionatan Piroşca

…cine mai flacără acum lumina

din toate tainele Împărăţiei?

şi pe pervazul de fereastră vie

cine ne mai deschide înmulţirea?

.

o să ne-ntoarcem lângă vorba-ţi rază

pe firul ei să mergem până-n Soare

în pământescul suflet făr’o oază

lăsăm prin vers lumina să dogoare

.

tu-ai meşterit a vorbelor faţete

ca să vedem sub ceruri legănarea

prin suferinţi călcăm sub mersuri marea

iar ochii ni-i lăsăm să ni se-mbete

.

privind icoana lină cum ne trece

din umbrele de-aici spre alte feţe…

*

Ca o poveste care să facă suportabilă suferinţa, aşa e poema lui Gabi Macovei. Când se spun poveşti, durerile par mai mici, chiar dacă şi povestea, şi durerea sunt la fel de adevărate. Poate puţin prea tristă, poate puţin prea fără ieşire ne pare această (pre)umblare între căluţul de mare, sandală şi floarea crescută de copilul orb, între dinţii luminători şi clopotele negre. Această rătăcire contrabalansează mersul pe sârmă prin credinţă al lui Ionatan. Însă şi rătăcirea îşi are vremea ei (neeternă), după cum (re)găsirea în câmpul cu durere îşi are ceasul potrivit.

Cîmpul cu durere


Un copil orb călăreşte un cal de mare.

Calul îl duce la magazinul de unde copilul îşi cumpără iaurt,

în parcul unde copilul trage cu praştia în statui

şi de acolo către luna unde copilul orb creşte o floare.

.

Floarea are gust de lapte cald

iar aerul apasă ascuţit ca mirosul parchetului proaspăt lăcuit.

O sanda maronie peste capetele lor.

.

Copilul orb suspină,

şi-a amintit că într-o altă poveste, în care călărea un cîine cu coada stufoasă

o sanda fusese primul lucru pe care îl văzuse înainte să moară poetul.

.

Acum căluţul de mare doarme.

Copilul apare şi dispare, ca un bec prea slab.

În loc de timpane are clopote negre

şi în loc de nas o frînghie care se coboară în întuneric.

De jos, de sub întuneric,

treizecişipatru de dinţi luminează.

Iubirea nu a murit, s-a rătăcit în câmpul cu durere.

*

Ca o cină de taină încă neînghiţită, ca un drum către centrul ştiut, ocolit, ţintit de piciorul trecător pe alături, şi ţintit iar şi iar, până ce inima Tatălui nu se mai ascunde sub nicio întâmplare a ochiului şi sub niciun ocean, aşa este evocarea Academicianului Nae. Se poate ca amarul să fi fost măsurat cu paharul ce dădea peste el, dar nedragostea a fost biciută şi proscrisă de Dragoste. De aceea nu se mai poartă cuiele în sacoşă, ca o interogaţie cosmică. Omul şi Centrul sunt una… unul.

Un gând care vine seara pe drum ca un om obosit,

caută o chilioară, o scorbură, ceva, să se culce.

Şi nu tremură nici o frunză în preajmă, nici un mal de apă

curgătoare, împrejmuitoare, aşa sunt eu fără Tine, aşa

este inima mea părăsită din nedragoste şi amar.

De ce car în sacoşă cuiele astea, că a fost demult?

Ionatan Piroşca

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (la) prieteni și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Salba de ionatane

  1. calatorru zice:

    sau, altfel de margele…

  2. A.Dama zice:

    mărgele sau perle…

  3. Pingback: Salba de ionatane (2) « lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s