Cu trenul, fără nostalgii…


Apoi am făcun un drum cu TGV-ul, de la Paris la Geneva. Trecuseră câţiva ani între cele două poveşti, şi de la ultima încoace.

După ce-am identificat locul şi l-am ocupat, am urmărit insistent cum se creează – dacă se creează – atmosferă între călători.

Erau câţiva adolescenţi ce păreau a fi din aceeaşi şcoală. Ei râdeau şi spuneau tot felul de prostioare, în special pe seama profesorilor. Înjurau tot la al treilea cuvânt.

În afară de ei, nu mai era nimeni care să poarte o discuţie cu vecinul de lângă el. Să călătoreşti 3-4 ore fără să scoţi un cuvânt către cel de lângă tine, într-un spaţiu destul de restrâns, mi se părea de necrezut, dar eram acolo, observam…

Era chiar aşa, cum zisese Jean-Claude! Unii îşi puseseră în funcţiune laptopurile şi îi ignorau complet pe cei din jurul lor. Alţii scriau sms-uri, alţii vorbeau pe mobil, doar că depindeau de semnal.

Aproape că am avut nostalgia poveştii macabre a acelei femei, care acum mi se părea mai reală decât atmosfera aceasta de ignorare definitivă.

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Cu trenul, fără nostalgii…

  1. R. zice:

    noi ne miram de altii si ei probabil se mira de noi. mi s-a intamplat si mie sa stau muta un drum intreg, insa cred ca alta era situatia daca intram in vorba cu cei din compartiment. am vrut sa vad daca ne abtinem pana la sfarsit. poate si ei au gandit al fel. 🙂 in rest, ma bag. : D

  2. cella zice:

    Ooooo, performanta am facut-o pana la Cluj peste 9 ore fara sa scot un sunet:D.

  3. A.Dama zice:

    R.,
    N-am probleme cu avatarurile, dacă nu sunt indecente. 😀
    Deci tu intri în dialog? Îţi place să cunoşti ce se-nvârte în căpşorul unora?
    🙂

  4. A.Dama zice:

    Cella,
    Nu aş fi zis că se poate! 🙂
    Dar am făcut un drum în care am plâns incontinuu timp de 3 ore… fără să articulez vreun cuvânt. Noroc că era seara-noaptea. Şi cei din compartiment au fost înţelegători şi m-au lăsat să plâng.

  5. R. zice:

    ma bucur ca n-ai. nici celalalt nu era chiar indecent, doar pt unii care au o imaginatie prea bogata, din pacate nu in sens pozitiv, si pe deasupra mai fac si morala.

    voi acorda o mai mare atentie „adreselor” de email.

    deci nu pt a cunoaste ce se invarte in capsorul cuiva, ci pt a trece timpul mai repede pana la destinatie. : )

  6. rodica botan zice:

    Poti sa fii singur si cind esti intr-o multime de oameni. Astea sint metehnele secolului nostru. Au trecut recent oamenii in New York pe linga un om care a fost taiat cu cutitul si a singerat omul citeva ore pe trotuar, fara ca cineva sa cheme cel putin politia. A murit pina la urma, ca si-a pierdut prea mult singe. Si cind te gindesti ca se bagase sa salveze o alta persoana care a fost atacata si care a reusit sa fuga…
    .
    Nu mai avem incredere in oameni… Acuma… cei care ati calatorit drum lung fara sa scoateti un cuvintel… de ce ati facut-o?

  7. A.Dama zice:

    R.,
    Celălalt nu era indecent defel. 🙂 Eu am crescut într-o casă fără televizor, aşa că nu pot aprecia desenele animate şi figurile corespunzătoare. Am făcut câteva încercări cu filmele ce-au luat şi premii, dar „rămân la toate rece”, vorba poetului.
    .
    Cât despre a vrea să intru în vorbă cu cineva, depinde fooooarte mult de starea circumstanţială. Ambele extreme sunt pe rol.
    .
    Ţi s-au întâmplat dialoguri interesante? 🙂

  8. A.Dama zice:

    Se întâmplă şi pe-aici, Rodica, să moară cei ce vor să salveze pe cineva.
    E real, deşi trist.
    Eu tac când nu am nicio dispoziţie să stabilesc un dialog. Îmi amintesc un alt drum cu trenul când am schimbat doar priviri cu cineva… Multe priviri… Când să cobor, omul voia să intre în vorbă, dar am rămas consecventă şi-am trecut mai departe. 😀

  9. R. zice:

    uite ca pt altcineva a fost. : ))

    nici eu nu ma prea uit la tv. cu filmele, depinde de gusturi. am vazut si filme bune, interesante.

    da, depinde mult de starea circumstantiala. de dialoguri interesante nu pot spune c-am avut parte. calatoresc rar cu trenul, si rar singura.

  10. Alex zice:

    Uite, de-asta nu vreau eu să merg cu TGV-ul! 😀 Vorba vine!
    Mi-am amintit mai multe întâmplări cu trenul în spaţiul nostru mioritic. Cum nu am mai mers cam de multă vreme cu CFR-ul… mă gândesc cu nostalgie la întâmplările trecute.
    – Am mers odată cu un tren de noapte, am aţipit de oboseală, iar dimineaţa am sesizat cu stupoare că la picioare era un …purcel, păzit cu grijă de un nene tare mustăcios. Vă daţi seama ce cocină era în compartiment! Mi s-a părut că port mirosul în haine vreo două zile!
    – Altă dată, am avut parte de compania unor copii de grădiniţă cu care am încins o joacă de pomină, încât la coborâre, un puşti a zis: „mami, hai să-l luăm pe nenea acasă la noi!”
    – Aţi mers vreodată cu trenul „Foamea”? (aşa i se mai spunea Acceleratului Iaşi-Timişoara) O experienţă de neuitat! Nu aveai cum să te plictiseşti. Toată lumea vorbea cu toată lumea. O hărmălaie de nedescris. Oameni, animale, turmentaţi… Plus că traversai România de la Est la Vest.
    Ar fi prea multe de amintit, aşa că mă opresc aici.

  11. Pingback: În bătaia soarelui | Raza mea de soare

  12. LiA zice:

    🙂 Nostaligii din plin imi revin din vremea cand faceam naveta Bucuresti-Motru. In 91-95 nu erau tel. mobile, nici injuraturile de-acum.. Imi pare rau ca nu am avut inspiratia ca dupa fiecare drum sa scriu povestile pe care le auzeam. 😦 Ar fi fost o frantura de viata impresionabila. Marea majoritatea a vecinilor de compartiment „aveau de spus” povesti de-o viata. Pe vremea aceea aveam o rabdare de invidiat. Puteam sa ascult un om vorbind zile intregi. Ma cuprinde nostalgia dupa umar si-mi dau seama ca suntem precum frunza calatoare.
    O alta vara se reintoarce, si-un alt nor se baga-n seama.
    Mutumim pentru rescrierile oferite. Sa-ti fie Lumina al inimii hotar.

  13. A.Dama zice:

    R.,
    Mă refeream la desenele animate… avatarul celălalt aducând a „cartoon girl”.
    Eu am dat peste oameni interesanţi, cu poveşti bune de ecranizat. 🙂

  14. A.Dama zice:

    Alex,
    Ca de obicei, am zâmbit serios! 🙂
    Mi-am imaginat scena cu purcelul. M-a mutat cu gândul mai bine de un secol în urmă.
    Cu acceleratul Iaşi-Timişoara, am circulat în repetate rânduri, dar niciodată de la un capăt la celălalt. Oradea-Iaşi a fost suficient pentru o zi de socalizări diverse, dorite şi nedorite.
    Întâmplări interesante în tren, mai am, însă le las pentru cărţi (poate), nu le spun toate aici… 😉

  15. A.Dama zice:

    Lia,
    Ar fi trebuit să ţii măcar un jurnal. 🙂
    Zice-se că şi jurnalul se ţine până în adolescenţa târzie. Că mai târziu se trece la altă formă de discurs.
    Ar fi o chestie de dezbătut! 🙂

  16. pow wow zice:

    Pentru ca tot e vorba de cum comunicam sau nu, mai ales în transporturile „în comun”, îmi amintesc de un documentar despre Sadoveanu, carea parcurgea, cu „TGV”-urile vremii, calea de la Bucuresti la Iesi fara sa scoata un cuvînt. Ii placea, în schimb, sa joace sah.
    Buna alegorie… rau calator Sadoveanu.

  17. A.Dama zice:

    Pow wow,
    bine-ai venit!
    Sadoveanu nu scotea un cuvințel nici când juca șah? 🙂
    N-am știut povestea călătorului Sadoveanu… Dar nu l-aș fi lăsat să scape, fără să (s)pună de-o „dumbravă minunată”. 🙂
    Despre călătoria-mi, n-am zis tot. Am țintit către o atitudine…
    Mi-a rămas o ființă dragă pe retina memoriei.
    „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată fericirea.”

  18. pow wow zice:

    Draga Adama, evident ca era un mare flecar în felul (sinea) lui. Asa e, e o atitudine.. Dar ce conteaza, mai povesteste din dumbrava TA minunata..
    Cît despre Stelaru, este chestia care si pe unii din noi ne-a hipnotizat cam cît toata facultatea. Sau poate ca am „tinut coarda” tocmai datorita versurilor ca asta pe care memoria ta fidela l-a înregistrat. Ce bucurie ne-ai facut, o sa-l caut rapid si recitesc pe Dimitrie..
    Merci

  19. A.Dama zice:

    Pow wow,
    Am ținut coarda și-am și sărit-o. Am făcut campionate de sărit coarda…
    Dacă ar face cineva un film LIVE cu imaginile de pe retina memoriei mele, acum, în acest moment, ar ieși un film minunat. Un film cu voiaje europene, cu mașini mai mult sau mai puțin apte de mari provocări, cu motociclete și castele, cu restaurante pe străzile pariziene, cu chio-s(-t) și cu tejeveuri aglomerate. Am precizat doar peisajele, fără să spun povestea personajelor. 🙂
    Trebuie să scriu o carte: „Am găsit izvorul fericirii”… Să fac dialog cu Dimitrie Stelaru…

  20. pow wow zice:

    Draga Adama, daca tot o facem, de ce sa nu spunem Povestea, cu tot cu personaje (de care si mie mi-i tare dor, unele chiar exista); cît despre Dimitrie, cred ca versul ala face parte dintr-o poezea care are ceva „vagabond” în titlu. Stelaru e evident un pseudo, dar ce poveste mirabila ! El e dintre cei mari, si pentru mine seamana uneori cu Esenin, alteori cu Ajar..
    De toti mi se face dor. Napraznic !

  21. A.Dama zice:

    Așa e cu vagabonzii spălați, luminoși, pudrați, la patru ace, amirosind a rouă, Pow wow! 😉
    Dacă vrei să spui povestea unei întâmplări cu tejeveul, am putea face așa: scrii un text, pe care îmi dai voie să-l public aici, în care folosești nume de personaje convenite între noi; scriu și eu povestea cu aceleași personaje și o public. Să vedem cum iese o temă cu două variațiuni!
    Știi de ce mi-a amintit „năpraznic”-ul tău? De calul lui Harap-Alb. 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.