De la înălţimea morţii…


…se vede (cu) TOTUL altfel.

Ar fi absurd să te uiţi la mulţimile de oameni care aleargă la vindecători şi vraci şi să zici că sunt o iluzie optică.

Oamenii aleargă oriîncotro când li se apropie cuţitul de os. Dacă ei spun că ceea ce au trăit e real, poţi tu să le dai peste nas, că ai o teologie care nu dă doi bani pe asemenea practici?

Când am scris despre ofiţerul Wiesler, m-am gândit constant la studenţii teologi. Se obişnuiesc atât de mult cu un sistem, pe care-l consideră nu doar funcţional, ci singurul valabil şi… tot ce e pe lângă e, musai, „nereal”, „neadevărat”… Mulţi nu mai ajung la revelaţia lui Wiesler, că viaţa adevărată o trăiesc… les autres.

De la înălţimea morţii, totul capătă (altă) perspectivă.

Acolo nu mai contează carpe diem, panta rhei, est modus in rebus… Iar trecutul – poate doar ca invazie de regrete, remuşcări, autocondamnări.

De-acolo am revenit, datorită unei rugăciuni făcute la timp de cineva care avea mai multă credinţă decât mine.

Dacă ar fi să mă ia acum la trei păzeşte vajnicii apărători ai teologiei care spune că misiunea ucenicilor de a vindeca, de a scoate draci, de a învia morţii s-a încheiat, le-aş putea spune că am supravieţuit miraculos, fiindcă s-a aflat lângă mine cineva care a crezut în această misiune încredinţată ucenicilor pe termen nedeterminat.

Iar textul care a fost dat, pur şi simplu, a fost: Vindecaţi pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţiţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără plată aţi primit, fără plată să daţi (Mt 19, 8).

Trist, dar oamenii (care ar trebui să fie ai) lui Dumnezeu lucrează contra cost, fiindcă vrednic este lucrătorul de plata lui. Atunci, atenţia se mută dinspre Cel ce merită toată recunoştinţa şi lauda spre om, spre omul vizibil, prezent acolo. Atenţia e furată de comerţ şi negocieri…

(Ce repede se cade în plasa înşelătorului de meserie!)

După experienţa avută, m-am gândit la două lucruri, în special, care le vor fi de folos (poate) şi altora. Când cineva se pretinde trimis, important e să urmăreşti pe ce pune accentul.

Dacă îşi ia partea de slavă, aminteşte-ţi (şi aminteşte-i) că Dumnezeu nu Îşi împarte slava cu nimeni.

Iar dacă dă cu plată ceva primit fără plată, se dovedeşte singur nebun.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

36 de răspunsuri la De la înălţimea morţii…

  1. ilef zice:

    azi este ziua mea. varsta semi-rotunda, pe care odinioara mi-o proiectam cu totul altfel decat s-a potrivit a fi. din vise nu s-a implinit mai nimic. m-a trezit telefonul la ora 6.30. la capatul firulul, vocile vesele ale tatalui meu si mamei mele, care-mi urau „la multi ani”. mi-am dat seama ca sunt fericita, ca zambesc, ca-i multumesc lui Dumnezeu.
    nu s-au implinit (poate…”inca”) iluziile mele. dar am cunoscut doua experiente miraculoase pentru mine. doua momente de teribila spaima, in care am cazut in genunchi si m-am rugat ca Dumnezeu sa o ajute pe mama, iar mai apoi pe tata, sa treaca peste o prapastie (ca cea din imagine). m-am rugat cu o credinta pe care nu stiam ca o am, pe care mi-am descoperi-o atunci, iar rugaciunile mi-au fost ascultate.
    iar azi, la ivirea zorilor, mi-am dat seama ca „nu am”/”nu sunt” tot ceea ce mi-am dorit „a avea”/”a fi” la aceasta varsta.
    dar am simtit iubirea lui Dumnezeu si sunt fericita. (desi cred ca prin jurul meu sunt unii care ma considera nebuna fiindca vad in vindecarea lor doar voia lui Dumnezeu si nu meritul exclusiv al medicilor).

  2. cella zice:

    Eu cred in minuni, cred ca Domnul vindeca, cred ca rugaciunile celor de langa mine, cu mai multa credinta si insistenta au fost auzite, si mai cred, ca Tata aude cand ma bocesc de una si de alta ….
    Cred ca El mangaie rana si o vindeca atunci cand eu ma rog pentru altii. Nu sunt Mama Omida, nu sunt vindecatoare, nu sunt decat un om simplu ce crede ca El stie mai bine ….

  3. A.Dama zice:

    IleF,
    La MulŢi Ani cu drag, cu flori de rodii şi cu vals(e)! 🙂
    E importantă experienţa care dărâmă, uneori, anumite lucruri ce par bătute-n cuie (de alţii mai pricepuţi la vorbe decât la trăire)…
    Dacă ne alegem trăirea, atunci vorbele n-au decât să vină şi să plece, ăsta le e rostul. Rămânem cu trăirea în Adevăr, în El, Cel care ascultă rugăciunile şi răspunde după Reţete Proprii.
    Cu mulţumiri adamaice!…

  4. A.Dama zice:

    Cella,
    Mă bucur că pentru tine este la fel! Mă întristez pentru cei pe care teologia personală – sau colectivă – îi ţine departe de miracol.
    Mă gândesc şi la reproşul comun că experienţa personală este relevantă doar într-o mică măsură.
    Dar, orbul nu putea zice decât că: „atât ştiu – am fost orb, iar acum văd”.
    E imposibil să taci despre vedere, când ea vine în dar!
    În rest, fiecare cu tratamentul potrivit.
    Că şi bolile sunt diferite, aşa că e normal să fie personalizat tratamentul…

  5. Agnusstick zice:

    De multe ori mă gândesc cum ar fi evoluat lumea asta dacă la timpul potrivit oamenii ar fi căutat să împlinească ce li s-a dat şi ce li s-a spus în Evanghelie, simplu, curat şi cu toată credinţa de care erau capabili, fără să gândească mai mult decât trebuie, fără să înţeleagă mai mult decât era necesar, fără să alcătuiască sisteme şi să zidească temple uitând Piatra din capul unghiului, sau cu prea multe unghiuri la care a fost nevoie de tot felul de pietre, fără să-şi fixeze alte ţeluri decât cele primare, pure, clare, direct din Cuvânt, lăsând deoparte ce era neclar şi începând cu cele mai puternice idei, aplicându-le separat, fără sistem, oridecâteori simţeau cu inima că trebuie aplicate acelea şi nu altele. Dar poate că aşa ceva nici nu e posibil, din moment ce, curând după Înălţarea Domnului, un mare apostol a putut reacţiona ca în scena din Fapte 5, mizând pe Duhul Sfânt ca pe un răzbunător al păcatului. Atât de curând după ce Isus a fost printre ei, Petru, cel pentru care cântase cocoşul de trei ori, era sigur că Duhul aprobă două morţi şi o mare spaimă în mulţimea credincioşilor, ca pedeapsă şi martor al unei imense şi vinovate trădări. Deci ar fi fost posibilă sau nu o lume în care totul ar fi curs spre Împărăţie, de parcă Isus ar fi rămas şi ne-ar fi învăţat în continuare la fiecare pas? Înclin să cred că voia Domnului e, aşa cum româniza genial N. Steinhardt, ca binele să fie puţintel la făptură, pentru ca să rămână preţios şi rar. Mă mai îndrept din când în când, trecător, ca să revin resemnat la puţinătate…

  6. A.Dama zice:

    Agnusstick,
    Grea question ridici!
    Probabil nu-mi pot permite să fiu atât de sinceră, cât să spun direct (de ce preferăm de atâtea ori vorbirea indirectă? oare are legătură cu pilduirea?), aşa că voi spune indirect: ucenicii au avut TOT ce era necesar pentru a merge până la marginile lumii şi a duce Împărăţia la cei neştiutori de ea. Însă nu se putea rezolva altfel intervalul. Trebua mântuit şi el. De-aia (s-)au complicat lucrurile.
    După ce am studiat trimiterile de la versetul Genesa 3, 15, am înţeles multe… Am înţeles că trebuie urmărite toate în perspectivă. Toate complicaţiile pe care le-au adus oamenii, prin neascultarea lor, prin trădare, prin mândrie, toate acestea au fost necesare. Şi sunt necesare în continuare.
    Acest proces este în control…
    Dacă am ales să mă întorc spre simplitate, a fost pentru că am complicat atât de tare lucrurile, că nu mai puteam supravieţui cu complicaţiile astfel induse.
    Aşa că, mai bine paşi mici, dar siguri, către El, decât zboruri ispititoare, în zări contrafăcute.
    Sunt de acord cu N. Steinhardt, fiindcă dacă ar fi oamenii buni, atunci imediat ar capta atenţia şi ar fi prea mare ispita de a aduce slavă făpturii.
    De aceea, mai bine greşiţi, dar recunoscându-ne greşelile, decât sfinţi pe pereţi, dar calpi!

  7. Agnusstick zice:

    Dar nu e vorba să fie oamenii buni – nu e clar că Unul Singur e bun? De altfel, omul are atât de multă neîncredere şi pizmă, încât greu recunoaşte că altul are ceva bun, şi găseşte imediat soluţii să murdărească orişice ar putea fi privit ca excesiv de bun. Făptura îşi aduce lesne slavă sieşi, dar între ele, făpturile se cam duşmănesc şi invidiază. Din ce am văzut până acum, şi ca să dau un exemplu prin mine exact de voluptatea murdăririi de care spuneam, cei care adulează visceral pe cineva o fac mai degrabă pentru că loveşte în alţii, făcând o separare între NOI CEI BUNI şi restul lumii. La primele semne de slăbiciune şi înţelegere faţă de „adversari”, cultul personalităţii se cam clatină şi apar dezertori şi cârtitori.
    Nu mă pot lăuda că am înţeles prea bine ce vrei să spui, dar dacă nu poţi trece peste un anumit prag al clarităţii, nu insist. E posibil să pot găsi cheile pe acest blog, dar o întoarcere în timp până în iulie 2007 mi-e peste puterile actuale neasistate de autor. În schimb, trimiterile la Genesa par mai abordabile, deşi rezultatul unui astfel de studiu nu depinde neapărat de obiect. S-ar putea să nu înţeleg nimic nici aşa, dar am să te mai bat la cap după ce încerc.

  8. sam zice:

    Nu ai ajuns pana nu poti zice : Here I am Father!
    Nu poti spune Evrika! pana nu nu ai ajuns Acolo.
    Viata e un sir tot mai putin suportabil de NU-uri.

    PS. Inspired by the two comments above.

  9. Agnusstick zice:

    Depinde, dragă Sam… Ce te faci dacă ultima întrebare este: Ei, mai vrei să mai stai? Contează şi Cine sau tzschine o pune, e foarte adevărat.

  10. Alex zice:

    I-ai ciuruit pe toti…

  11. Alex zice:

    Ce scriu, nu are legatura cu subiectul.
    Imi amintesc de o emisiune de la OTV, moderata de Adrian Paunescu. De regula se discuta incins si mai intrau si in direct cate unul, altul cu galeata de benzina. Si la un moment dat, suna unul, cred ca era moldovean, si intreaba: „Pot sa fac si eu o dedicatie?”. Evident, Paunescu se facuse negru de rosu de turbare.
    Deci, pot sa fac si eu o dedicatie pentru tine si ai tai?
    Am un site pe care il urmaresc zilnic, pe iGoogle al meu e vecin cu site-ul tau, se numeste http://www.moldovacrestina.net si sper sa va fie de folos. E plin de informatii si invataturi… calificate.

  12. Alex zice:

    p.s.
    A se intelege ca expresia „Am un site pe care il urmaresc..” nu vrea sa spuna ca ar fi situl meu. L-am descoperit si eu.

  13. Miriam zice:

    A.dama, ma gandeam in timp ce citeam la
    Ioan 14:12
    „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.”
    Mi se pare ca pierdem atat de mult din pricina necredintei noastre. Mai cred ca, in parte, se datoreaza invataturilor ce le-am primit si ma doare sa vad cum de cele mai multe ori preferam sa ne descurcam singuri si sa ne bazam pe medicina, in loc sa credem.
    O, Doamne, ajuta necredintei mele!

  14. Agnusstick zice:

    Pe Sam nu, el e ca o sită trece-tot. Din când în când, trece şi prin mine, şi rămân pur. Tx, Sam!

  15. A.Dama zice:

    Agnusstick,
    Să recapitulăm! Din primul tău comentariu, m-am oprit la ultimele rânduri. N-am comentat deloc Fapte 5.
    Sinceritatea pe care nu mi-o permiteam în public se referea la întâmplarea propriu-zisă, pe care n-am descris-o în detaliu.
    Apoi am lăsat la vedere gândurile – un fel de dicteu automat – care acopereau o isorie cu multe complicaţii, când reţeta simplă ar fi fost suficientă, dar… imposibil de aplicat.
    E greu să faci binele azi, când treci drept fraier şi ţi se pun în cârcă rele pe care nu le-ai făcut.
    Totuşi, nu e cazul să mergi în iulie 2007. Nici chiar aşa. Blogul ăsta are un termen de valabilitate. Aşa cum Sam şi alţii au dispărut cu totul, cu lumea lui / lor… o să dispărem şi noi cu lumile noastre.
    Nu ştiu exact ce înseamnă „cei care adulează visceral pe cineva o fac pentru că loveşte în alţii” – adică această persoană adulată loveşte în alţii?
    Înseamnă că e o atracţie viscerală către putere?
    Eu îţi mai spun ceva: caută să-L înţelegi! Pe mine, pe alţii, nici n-are rost… 🙂

  16. A.Dama zice:

    Sam,
    Eşti sceptic.
    Dacă ajungi şi eşti trimis înapoi cu o misiune lămurită?
    🙂

  17. A.Dama zice:

    Agnusstick,
    Ţie ţi-a pus cineva întrebarea dacă vrei să mai stai?

  18. A.Dama zice:

    Alex,
    Despre ce ciuruială să fie vorba?
    Te-ai adresat gazdei sau vreunui comentator? 🙂

  19. A.Dama zice:

    Alex, am mai ajuns pe Moldova creştină! 🙂 Am trimis şi un pingback la un moment dat.
    Ar trebui să adaug în blogroll site-ul!
    Mulţumiri! 🙂

  20. A.Dama zice:

    Aşa-i, Miriam? Unde sunt acele „lucrări mai mari”? Oare chiar n-a avut Isus probleme cu concurenţa viitoare?
    În orice caz, eu nu vreau să se înţeleagă că aş fi împotriva celor cucerite prin ştiinţă. Medicii îşi au rolul lor, fără doar şi poate. Acolo unde li se termină lor ştiinţa, e bine să apelăm la Medicul Şef!
    Dar între timp ne-am pierdut limbajul comun cu El. Şi credinţa face parte din acest limbaj comun.
    În orice caz, am fost binecuvântată cu cineva prin preajmă care a ştiut acţiona la momentul potrivit. Asta a fost uimitor!
    Am motive de mulţumire… 🙂

  21. A.Dama zice:

    Ei, da, Agnusstick! Ar fi bine să fie aşa simplu. Să treacă oameni prin noi şi să fim curăţaţi.
    Sau poate ar fi prea complicat, că nu i-am şti alege pe sprânceană.
    Eu ştiu că trebuie să treacă sângele prin noi întru curăţare! 🙂

  22. Alex zice:

    M-am adresat comentatorului sef, care este gazda.
    Nu cu sensul de repros, ci mai curand cu cel de incantare ca ai tintit bine. Situatiile. Cu oamenii care le controleaza. Oameni care invata sa nu creada. Oameni care fac alergie la untdelemn. Oameni care cred, ba mai mult, cred ca si li se cuvine. Ceva, nu conteaza. Aici si acum.
    Totusi, n-as asocia niciodata cuvintele „moarte” si „inaltime” Si sa ai si o perspectiva din asta. Ma bucur sa stiu ca la inaltime va fi permanent Viata.
    Ma bucur si de viata din cuvintele tale.

  23. Agnusstick zice:

    Nu sinceritatea, ci claritatea dicteului mă interesa, şi nu despre Fapte 5 (îmi dau seama că s-ar putea să te fi şocat cu sinceritatea mea despre Fapte 5… nu e nevoie de confirmare în vreo direcţie sau alta – dacă i-ai fi electrocutat şi tu, în calitate de dia-coniţă, pe cei doi nevrednici, se cheamă că trebuie să mă las de presupuneri şi să tac mai mult). Deci, mă interesa mai mult problema binelui puţintel la făptură, pe care tu ai dibuit-o, şi eu ba.
    Ai prins corect ce ziceam despre adulaţia viscerală, dar chiar nu are importanţă decât ca ilustrare a capacităţii mele de a umbri. O folosisem pentru a contrabalansa ispita de a aduce slavă făpturii.
    Nu sunt de acord că nu merită să înţelegi oamenii de tot felul. E o formă de credincioşie în cele mici, şi făpturile nu sunt jaloane sau păpuşi la care să apreciem doar „platonic” suflarea şi metabolismul, pentru că vin de sus. Suflarea e din Duhul Lui, şi ar trebui să ne fie mai preţioasă ca aerul. Dacă nu ne pasă de alţii, nu suntem mai buni ca vameşii, şi încercarea de a-L înţelege pe El trăind în autism nu mi se pare nici măcar mistică.
    Caut să-L înţeleg, dar nu ştiu de ce uneori plângea pentru mulţimi şi Se ruga pentru noi, iar alteori ne dădea impresia că avem putere să-L urmăm, că putem muta munţii, că putem face voia Tatălui, că dacă ne unim în rugăciune putem aduce mai aproape Împărăţia. Întreaga lume pe Next Level, dacă credem. Şi credem, dar la Next Level se ajunge individual, rar şi pentru puţină vreme. E bine şi aşa, dacă aşa este Planul. Dar tu spui că masa jucătorilor e sub control, nu pot face progrese mai mari decât se vede. Nu contest asta, doream doar să înţeleg mai clar şi să fiu sigur că de fapt El nu e dezamăgit de noi. A plâns, şi nu ştiu dacă a făcut-o pentru felul cum Tatăl a stabilit jocul, sau pentru slăbiciunea şi rătăcirea noastră.

  24. Agnusstick zice:

    Cine a vorbit de curăţare? Sensul corect era: Sam trece şi eu rămân Agnusstick 100%, neavând anticorpi la self.

  25. Agnusstick zice:

    Da, Agnusstick mi-a pus întrebarea asta mai demult. Ce deduci din asta, cine e individu?

  26. sam zice:

    Agnusstick,
    Daca intrebarea (O ramai, ramai la mine…) se refera la maistatul aici, nu stiu ce as spune. Poate cu sanatate maxima, munca mereu interesanta, dar nu exagerat de multa si libertate atat de multa, incat sa fiu nevoit sa dau si altora, as mai sta. Macar o mie de ani, cinci sute in trecut si restul in viitor.
    Daca vorbim de statul Dincolo, iar depande. Daca locul arata ca o biserica mai mare, as mai sta… aici. 🙂

    PS. Thanks for the kind words. I don’t deserve them (urmeaza o privire blanda tradatoare de falsa smerenie).

  27. sam zice:

    A-dama,
    Ai urme usoare de erezie legat de calatoria in timp. Oficial drumul e numai dus.
    Nu te abtii si mai arunci pastila cu ex-blogu(rile). Stii sa magulesti si cand faci reprosuri. 🙂 Daca nu ai mai pomeni de mine la ocazii, m-as simti furat de dreptul la atentie pe care l-am castigat cu truda in perioada cand eram si eu proprietar de spatiu virtual.

  28. R. zice:

    Înclin să cred că voia Domnului e, aşa cum româniza genial N. Steinhardt, ca binele să fie puţintel la făptură, pentru ca să rămână preţios şi rar. Mă mai îndrept din când în când, trecător, ca să revin resemnat la puţinătate… (Agnusstick)

    voia Domnului nu este aceasta. Dumnezeu nu e pt mai rarut ca-i mai dragut. hai sa ne rugam si mai putin atunci, ca sa fie mai pretioase rugaciunile.
    binele e putin si minunile sunt putine pt ca Dumnezeu nu are oameni prin care sa lucreze, si pt ca credinta noastra este slaba. si nici nu ma mir ca sunt putine din moment ce unii crestini (as folosi aici ghilimelele) nu cred in minuni. ba mai mult, le scuza lipsa prin a spune ca n-au nevoie de ele, acuzand pe cei care cred ca sunt slabi in credinta. ei, chipurile, n-au nevoie de minuni ca sa creada in Dumnezeu. iar Dumnezeu le face dupa credinta: nu vad, iar cand vad, nu cred, macar ca au vazut. asa de impietriti sunt.

  29. A.Dama zice:

    Alex,
    Am înţeles acum. Intenţia nu era de „a ciurui”. Încercam să mă strecor printre proiectile.
    Iar dacă nu îţi place înălţimea morţii, cum ţi-ar putea conveni să lupţi cu duhurile răutăţii care sunt în locurile cereşti?
    Titlul e metaforic. Ideea e că perspectiva o ai când te situezi la înălţime. Pragul morţii îţi oferă o perspectivă.

  30. A.Dama zice:

    Agnusstick, nu i-aş fi „electrocutat”. Soluţiile pe care le dictează Duhul sunt variate, el acţionând de la caz la caz dincolo de gândirea noastră. Nu se poate măsura nici călăuzirea, şi nici nu se pot evita greşelile omeneşti. Căci şi cei conduşi de Duhul comit greşeli. Poate voi sunteţi la vârsta la care nu vă permiteţi să greşiţi, însă eu sunt la o vârstă la care îmi permit să greşesc şi ştiu să-mi cer iertare.
    Referitor la înţelegerea celuilalt, în primul rând m-a „electrocutat” ideea de-a merge până în iulie 2007… pentru „înţelegere”. De-aia mă temeam. Să nu fie risipă de vreme, când e preţioasă lectura(rea) Lui în tot ce se vede lămurit de la întemeierea lumii.
    Mie îmi pasă de oameni – în general. Acum sunt într-o pauză de păsat, sunt la „dezintoxicare”, fiindcă am luat o supradoză de păsat. Şi mi-a făcut rău.
    Da, sigur că-L putem dezamăgi. Nu-L putem lua prin surprindere, dar Îl putem răni. Duhul mijloceşte cu suspine negrăite. Dacă am fi cu El clipă de clipă, i-am înţelege altfel pe oameni şi suferinţele lor, şi înălţările, şi căderile lor.
    Am impresia că şi tu, şi Sam sunteţi puşi pe demolat, asta cu toată înclinaţia lui Sam către epoci trecute, către obiectele vechi, care ar cere restaurare… Eu zic că nu e cazul… nu mă dau pe mine drept exemplu. Caut şi eu acea înţelegere a Lui, sunt într-un proces, nu-mi va cere mai mult decât mi-a fost făcut cunoscut…

  31. A.Dama zice:

    Agnusstick,
    Ai scris că rămâi pur. Eu am tradus „curăţat”.

    Ce face Sam cu tine e problema voastră! 😀

  32. A.Dama zice:

    Nu ştiu cine e individul Agnusstick.
    Contează?
    Tu ştii cine e individa A.Dama?
    Contează?
    Dacă Agnusstick i-a răspuns lui Agnusstick că rămâne, so be it!

  33. A.Dama zice:

    Sam,
    Mă mănâncă tastele tastaturii când citesc că scrii despre erezii. 😀
    Să zicem că primeşti şi tu o misiune într-un mod neconvenţional. Ajungi în faţa Tatălui/Fiului/Duhului şi îţi spune că ai de făcut asta şi astalaltă. Execuţi?
    .
    Uneori m-am gândit la Lazăr, că poate nu i-ar mai fi convenit să-şi vină în fire, după ce ieşise din ea. De ce nu i-a dat Isus pace, că-i era mai bine dincolo? De ce a trebuit să se-ntoarcă? Să se arate în el slava lui Dumnezeu?
    .
    Iar despre blog, n-am cum să uit că a fost, şi nu mai e… Memorie involuntară. 😛

  34. A.Dama zice:

    R.,
    Sper să îţi răspundă Agnusstick. Eu altceva am înţeles. 🙂

  35. R. zice:

    nu e musai sa raspunda. posibil sa nu fi inteles eu. n-ar fi prima data. : D dar totusi, tu ce-ai inteles?

  36. A.Dama zice:

    Această puţinătate a binelui se referea la făptură. Omul e capabil de prea puţin bine.
    Dacă ar fi, din start, capabil de mult bine, făptura ar fura din slava Creatorului ei.
    Iar Dumnezeu nu Îşi împarte slava cu nimeni.
    Se înţelege atunci că binele mult e la El…
    Noi facem bine în măsura în care ne asemănăm cu Făcătorul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s