De ce parte cazi?

Din când în când, mă uit pe un blog decent, cu tensiuni discrete.

Acest articol mi-a adus în memorie o întâmplare în oglindă, dacă oglindirea şi realitatea se opun cel puţin pe cât se aseamănă.

Mi-au atras atenţia cuvintele tânărului care spunea că e suspendat între bine şi rău, dar nu ştia de ce parte ar vrea să cadă.

Şi accentul pus, sfredelitor, pe tăcere.

Poate de suspendare între bine şi rău am pomenit fiecare mai devreme sau mai târziu în viaţă. Între tăcere şi cuvinte, am ales cu toţii, în repetate rânduri.

(Ca între fire şi duh…)

Întâmplarea de care mi-a adus aminte povestea lui Vali Balcan s-a petrecut în urmă cu câţiva ani… Am stat vreo două ceasuri de vorbă cu un tânăr, care căuta să mă convingă nu că ar fi suspendat între bine şi rău, ci că s-ar afla dincolo de bine şi rău.

Era student la filosofie – referinţele livreşti să le culeagă fiecare -, pentru că mă interesează circumstanţa inedită oarecum.

Eram la o conferinţă de tineret… cele ce se petreceau în faţă, „pe piedestal”, m-au lăsat rece. Am ieşit pe hol, apoi m-am refugiat într-o încăpere anexă, unde erau şi alte persoane.

Am intrat în vorbă cu tânărul, fiindcă eram din aceeaşi localitate, la distanţă de casă… şi pentru că aveam prieteni comuni, despre sănătatea cărora ne-am întrebat reciproc.

Am avut o conversaţie intensă, polemică, presărată cu citate din Biblie şi din o sumedenie de cărţi, conversaţie al cărei final a rămas indecis.

Te poţi situa dincolo de bine şi rău?

Până şi Dumnezeu a ales să fie de o singură parte…

Am aflat, mai târziu, că tânărul a revenit dincoace… de bine şi rău… Şi-a luat nevastă, are o fetiţă superbă, după care întorc capul toţi băieţeii din parc…

A ales de ce parte să cadă…