Iată un dar preţios pe care-l păstrez de la Ionatan!
Se vede bine că aripa lui avea deschidere mai mare… şi era mai puternică…
I-a reuşit mai repede înălţarea.
Noi încă suim, el a câştigat cursa.
*
Mi-ar prinde bine nişte aripi, să fiu acolo azi, când pământul va primi trupul lui Ionatan! Dar nu pot decât să fur aripa dăruită de el într-un poem şi să o-mpart cu voi. Nefrântă.
Aripa lui ne va face semn din ‘nalt.
*
Suie-te, aripă!
Rodicăi Bogdan
Ca şi când văile au glăsuit „suie-te, aripă!”,
Aşa alintai catedrele sentimentelor.
Şi o poveste jucăuşă a nu observa lacrima se făcea,
Când exploda picătura de ploaie pe geam.
Am întinerit, spunea şi macul memoriei,
Am ani mai puţini decât bojdeuca din deal,
Mereu mai puţini…
Orice-ar fi, tot voi albi de tăcerea ascunsă
De opiul privirii nevolnice a indiferenţei.
Voi albi până la înger,
Până la aripa lui…
Foto.
Pingback: Friday Links (1): “Cioplitorul” « LA +ILM
Pingback: Cinci | lumea adam(a)ică