Cel mai greu…


…a fost când a trebuit să le spun acestor oameni că Dumnezeu îi iubeşte.

Am vizitat câteva familii formate din persoane crescute până la 18 ani în casele de copii… Nefiind familiară cu sectorul asistenţei sociale, am fost mai impresionată de cele văzute cu ochii, cu inima, cu mintea!

Persoane care s-au urcat pe acoperişul bisericilor sau al unor clădiri înalte şi au spus că nu se dau jos de acolo până primăria nu le rezolvă o locuinţă.

Au ajuns într-o locuinţă infectă, sub pământ, văzând prin minusculele ferestre nu lumina cerului, ci picioarele celor ce trec pe trotuar,

fără apă curentă, îşi spală hainele cu apă din râu, în plin furnicar urban,

apoi le păzesc în timp ce se usucă, să nu li le fure alţii…

Nu au cum să-şi găsească de lucru, fiindcă unii nu-şi pot scrie nici măcar numele

sau au rămas fără acte după ce au trăit o vreme pe străzi, prin  canale.

Nu i-a învăţat nimeni, niciodată vreo meserie sau n-au vrut să înveţe dacă le-au ştiut pe cele „din moşi-strămoşi”: ciorditul, cerşitul, prostituţia…

Nu beneficiază defel de servicii medicale, aşa că dacă e să li se întâmple ceva, se pot tot duce…

Cel mai greu mi-a fost când a trebuit să pronunţ şi eu alături de alţii: Dumnezeu vă iubeşte!

Să duci mesajul iubirii acolo unde tot ce se vede, oriunde îţi întorci privirile, pledează împotrivă!?… o provocare cât o viaţă de om!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De viaţă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cel mai greu…

  1. Alexandru zice:

    Aşa este, A.Dama! Am cunoscut şi eu astfel de oameni, vitregiţi de viaţă. După anii grei petrecuţi la orfelinat, se trezeau aruncaţi în stradă. Puţini, foarte puţini reuşeau să apuce pe un drum drept, restul…se pierdeau iremediabil.
    Cel mai tare m-a impresionat sa văd în cimitirul oraşului colţul „dedicat” celor care nu au avut pe nimeni. Cruci de lemn sărăcăcioase, unele neavând nici măcar numele! Praf şi buruieni, căci nimeni nu mai trecea pe acolo.
    Trist, foarte trist…

  2. A.Dama zice:

    Alex,
    Nu ştiu dacă la noi există un loc special amenajat în cimitir pentru aceşti oameni.
    Chestia asta cu „cruci sărăcăcioase” îmi va mai da de gândit o vreme.
    În fond, Dumnezeu ştie ce se va alege de noi!… Şi crucile din cimitire sigur nu vor mai avea importanţă.

  3. Alex zice:

    Ai draptate, A.Dama! Nu de monumente somptuoase avem nevoie la cimitir si nu pt maretia lor vom fi apreciati in ceruri, asta e sigur! Dar crucile acelor amarati de care pomeneam parca erau facute din scanduri de la gard, ceea ce m-a intristat foarte tare. Parca si in cimitir erau „exclusi”, asa cum au fost si in viata…

  4. A.Dama zice:

    Alex,
    Cred că şi ieslea L-a exclus dintre liderii pamânteşti.
    Dacă tot e vorba de altă Împărăţie…
    Unii dintre cei lăsaţi deoparte de sistemul acestei lumi sunt cei dintâi pentru El.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s