Pilda copacului

Am primit de la o prietenă imaginea de mai jos. E făcută în Munţii Mátra din Ungaria.

I-am dat apoi cuvântul copacului. Avea o teorie interesantă despre înclinare. N-am recunoscut nicio lege a fizicii.

Doar un zâmbet şi trist – şi ironic – la colţuri de frunze…

*

*

– Spune-mi, copacule, ce te-apasă atât de tare, că te înclini până aproape de pământ! Sunt prea multe florile, sunt prea grele roadele sau te-au răpus anii cei mulţi?

– Nu-s prea multe florile, nu-s prea grele roadele, şi nici anii mei cei mulţi nu m-au doborât. De când mă ştiu, am adăpostit sub crengile mele oameni. Oamenii erau înalţi şi curajoşi. Cu timpul, ei s-au făcut tot mai mici, aşa că m-am înclinat şi eu, să-i pot bucura, până la ultima suflare, cu umbra şi frumuseţea mea.