Călin Hera, la-nceput de drum… cu volum


A fost o-ntâmplare când am dat peste poezia Pe deal a lui Călin Hera, cu care am şi deschis rubrica de Poevarză.

Acum stau în faţa volumului Îmi pun singur miere în ceai (Editura Vinea, 2010) – mulţumiri, Căline, şi amicală invidie celor ce vor merge la lansare! – şi râd la soarele primăvăratic, citind în dedicaţia scrisă de poet… că printre primii cititori ai manuscrisului s-au aflat Adama şi (Eugen) Evu. Foarte reuşit tongue-twisterul!

Când citeşti un autor, având un bagaj de cunoştinţe despre el, din manuale, din auzite, abordarea e diferită. Când citeşti o poezie despre care nu s-a zis nimic, e şansa ei să te convingă să mergi mai departe sau nu. Şansă unică. Eu am ales să merg mai departe, citind manuscrisul integral, nu pentru că m-aş fi regăsit în versurile lui Călin Hera (altfel decât pe sărite), ci pentru că poezia lui are ceva de zis şi o face la modul atrăgător.

Iată impresiile mele, „la cald”, după lecturarea celor patru părţi ale manuscrisului:

Nebunul de pe Muntele Olimp – tatonare între semnificativ şi banal. Începutul creează falsa impresie că urmează o incursiune în mitologie. Prin prezenţa Muntelui Olimp, orizontul sacru pare conturat. Apoi, cotidianul se devoalează insistent, până la nuditate. Semnele unui “dincolo” sunt transparente doar în câteva sintagme: cei doi – avatar al perechii originare, vânătorul nemişcat, greierii, muza.

Suntem ca două pofte – tatonare între dorinţa trupească şi realizarea ei, între posibilitate şi act. Discurs preponderent comparativ, cei doi care-şi trăiesc iubirea sunt perechea “as if”, amintindu-ne de Hans Vaihinger şi de V. Jankélévitch. Iubirea trăită îşi are partea ei de ficţiune într-o lume raţională, dar şi partea ei de puritate într-o lume impură, în care modelul, exemplarul nu se poate trăi decât “ca şi cum”, decât în oglindă.

Însă nicicând n-am ucis vreun porumbel – tatonare între poveste (calul de primăvară, calul de pe Lună, împăraţii din basme) şi realitate. Între moţiune şi statism. Oferind un ritm poetic gesturilor simple, cotidiene, se obţine un efect de bumerang: sinele poetic încarcă semnificativ realitatea, care îi răspunde printr-un gest în oglindă. Pe alocuri, la fel ca Eclesiastul care puncta sentenţial: “ce este a mai fost, ce va fi a mai fost; nu este nimic nou sub soare”, poetul rosteşte imposibilitatea unor greşeli sau vini care să nu fi fost mai dinainte: “nu există noutăţi / toate au fost greşite deja în alte dăţi” (Rolls-Royce cu pisică).

Îmi pun singur miere în ceaitatonare între prezenţă şi absenţă, între împlinire şi dor, între două ecuaţii cu termenii bine definiţi: eu-ea / eu-eu. Traseul schiţat de sinele poetic duce inevitabil către renunţare. Nu către orgoliul deşert. E cel ce lasă cămaşa. În final, pune iubirea la trecut: “am iubit-o” . Odată cu plecarea (“am plecat”) se produce deschiderea către alte orizonturi.

Suntem în faţa unui discurs care îşi are partea sa de paradox. E liric prin rimă şi ritm. E, în acelaşi timp, esenţialmente epic, prin organizarea conţinutului într-o suită recognoscibilă, fără prea multe elemente-surpriză, prin construcţii sintactice familiare şi cu mai puţine figuri metaforice, prin preponderenţa verbelor care asigură un dinamism fundamental, prin secvenţialitatea cotidianului transpus în vers. Poezia lui Călin Hera are cuprindere pentru detaliu, ceea ce e specific prozei, însă detaliile sunt con-strânse laolaltă, aşa încât densitatea versului e o marcă în plus pentru dinamismul fundamental mai sus amintit, pentru sinteticul caracteristic poeziei.

Cealaltă deschidere paradoxală se referă la punerea în balanţă a prozaicului şi a semnificativului. De o parte, recunoaştem un metadiscurs al gesturilor simple, al respiraţiilor fiecărei zile, al iubirii intrate într-o ordine naturală, ca potenţialitate ce se transformă cu consecvenţă în act, un metadiscurs al banalului şi derizoriului, al urbei cu etaje, balcoane, smog, drog, babe, beţivi, taverne şi trolee, o aducere în faţa lectorului a prezentului, ca un strigăt carpe diem. De altă parte, prezentul este valorizat graţie nişei deschise către transcendenţă. Suntem în faţa acestei posibilizări a unei raportări – cu totul altfel – la realitate, când ea se poate scrie cu majusculă: Realitate. De aceea câmpia poate fi abruptă, aerul poate zgâria ca o coroană de rugi, iar împăraţii roşi, verzi şi caii năzdrăvani sunt vecinii noştri de fiecare zi. Totul e să avem ochii deschişi să-i vedem.

Mai jos, poemul care dă titlul volumului:

Îmi pun singur miere în ceai

îmi pun singur miere în ceai
ea stă cuminte pe scaun şi mă priveşte
se miră că mâna nu-mi tremură

e atât de dimineaţă încât
în ochii ei soarele încape
numai cât să se mai lăfăiască o dată
apoi iese din mare

ea nu mai stă pe scaun dar mă  priveşte
are mâinile reci şi peretele
dintre noi a devenit transparent

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Călin Hera, la-nceput de drum… cu volum

  1. Bibliotecaru zice:

    Călin Hera are un spirit de copil constrâns să viseze în închisoare. Nu pot să citesc o poezie de-a lui fără a avea impulsul să o rescriu…

  2. Bibliotecaru zice:

    Pentru că am observat că de multe ori sunt prea subtil pentru a fi înţeles… aş vrea să subliniez „impulsul să o rescriu” şi nu „impulsul de a o rescrie”.

  3. A.Dama zice:

    Bibliotecarule,
    Foarte impresionantă nuanţarea ta! 🙂 Nu mi-ar fi trecut prin cap, dacă nu aş fi văzut-o negru pe alb, scrisă de tine.
    În orice caz, am reacţionat şi eu identic… cel puţin în privinţa tendinţei să rescriu.
    Nu e poezia pe care să o consider eu „de suflet”. Însă are ceva ce-ţi dă ghes la lectură.
    În fine, eu am anumite reflexe formate din studenţie. Mergeam în librărie şi stăteam câte o jumătate de oră, citind plachetele de versuri… Nu le mai cumpăram, că… vorba ‘ceea, studenţii au pe ce-şi cheltui bănuţii.
    Am citit cu astfel de ocazii si poezii proaste. Multe. 😀
    Încerc să mă gândesc dacă filologii pot scrie bine poezie. Uite că mai bine se descurcă inginerii, medicii…
    🙂

  4. Bibliotecaru zice:

    Există şi un motiv. Atunci când eşti prea preocupat de formă, conţinutul are de suferit.

    Există un film extraordinar despre viaţa lui Creangă. În acel film este o secvenţă în care Ion Creangă scrie un manual. Scrie şi se întreabă… oare e mai bine aşa sau altfel. Secvenţa este inclusă în film ca o pledoarie pentru gramatică. Totuşi, din punctul meu de vedere, acea secvenţă vorbeşte despre siluirea inspiraţiei, pentru că dragostea de formă şi corectitudine distruge mesajul.

    Cele mai bune poezii nu le-am scris. Ele îmi sună în cap cu non-cuvinte. Acolo, în cap, mereu rima este perfectă pentru că toate cuvintele sunt mai mult îngânate. Şi ritmul şi sensul se potrivesc de minune, de parcă nici nu ar putea să existe în altă parte… Ele sunt perfecte pentru că sunt acolo, în minte… pe hârtie nu ar fi decât nişte…
    hadacamam baganam
    fidecaram cincinam
    care vine de prin fală
    inca vida cincinală

    … fără nici un sens.

    Dar ele sunt atât de perfecte! Ele au atât de mult sens în mintea mea! Pentru că trebuie spus, deşi nu au nici un sens pe hârtie, în mintea mea sensul este perfect determinat.
    .
    Din contextul bacanal
    Îmi extrag sublim final
    Fire castă, anormală
    Într-o viaţă prea banală
    .
    Nu-i aşa că nu mai sună bine? Şi încă trebuie prelucrată.
    .
    Plâng contextul bacanal
    Cu esenţe de final
    Într-o viaţă mult banală
    Construită anormală.
    .
    Dar tot nu este bine.
    .
    La un pas sunt de final
    Plâng din trupu-mi bacanal
    Viaţa-mi veşnic subjugată
    De credinţa-mi ‘tortocheată
    .
    Pare din ce în ce mai absurd, nu-i aşa?
    .
    Viaţa-mi e la ultim strop
    colectat în nemurire
    şi trecut în istovire.
    Picătura din potop…
    .
    Rău, rău de tot…
    .
    Nu aş mai vrea să mai trăiesc
    În lumea asta nici o clipă
    Prea este de pe fix sărită
    Cu neamul ei cel nebunesc…
    .
    Din ce în ce mai rău…
    .
    Cretin am fost în astă lume
    De am crezut c-o să exist
    Patina timpului prea trist
    O mare sucombată-n spume
    .
    Iată, deja nivelul este de-a dreptul cretin!
    .
    Mâncat de viermii pământeni
    E crudă astăzi soarta şi finalul
    Nu mai am forţă să înfrunt banalul
    Nici necuviinţa celor ne-pereni.
    .
    Mototolesc hârtia şi o arunc… Unde-mi sunt versurile mele perfecte, atât de perfecte încât parcă sunt o pecete sângerândă a neputinţei?
    .
    hadacamam baganam
    fidecaram cincinam
    care vine de prin fală
    inca vida cincinală

  5. @ De altă parte, prezentul este valorizat graţie nişei deschise către transcendenţă.

    Deşi eşti filolog-… „încerc să mă gândesc dacă filologii pot scrie bine poezie. Uite că mai bine se descurcă inginerii, medicii…- aici ai zis bine! 🙂
    De multe ori mă gîndesc că relaţia cu El se subînţelege, că- vorba poetului tău- zidul devine transparent şi fiecare vorbă spusă sau scrisă poartă, dacă nu pecetea evlaviei, măcar pe aceea a bunului simţ, bunului gust şi, nu în ultimul rînd, a bunului Dumnezeu. Gradul de transparenţă este variabil, de la caz la necaz, şi de la temă la anatemă 🙂

    Iar nu ai dat versuri! Manolescu dă, atunci cînd… Uf, filologii ăştia mai bine se făceau doctori în vînt sau ingineri, să şurubărească roata soarelui dinţat de primăvară… 🙂

  6. Pingback: Flori(i) de la(l)ele « lumea adam(a)ică

  7. A.Dama zice:

    Bibliotecarule, mulţumesc pentru scena aceea de film cu Creangă! În orice caz, e mai bine aşa, cu preocupare pentru formă, decât deloc…
    .
    Eu m-am gândit de multe ori la textele mele poetice… sunt puţine şi prea ale mele, ca să mai poată fi ale altcuiva. Sunt prea exact-evenimenţiale. Ca să fie înţelese, ar trebui mereu să le „traduc”.
    .
    Am dus până la capăt cu exerciţiul variantelor propus de tine. Aş alege asta, dacă nu mi-ar aduce-aminte de nirvana. 😀
    .
    Viaţa-mi e la ultim strop
    colectat în nemurire
    şi trecut în istovire.
    Picătura din potop…

  8. A.Dama zice:

    Răsvane, eu aleg gradul de transparenţă de la iluzie la aluzie, sau de la ocluziune la concluziune.
    Cât despre bunul simţ în poezie, el nu e consecvent, aşa cum nu e nici în (i)realitate!…
    Poate mai bine ai scrie poezie! 😛
    Eu am dat versuri, dar nu cât să-i determin pe oameni să spună: ştiu tot, nu mai tre’ să cumpăr volumul. 🙂
    Pe blogul „împricinatului” există pagini de poezie… cine vrea poate. 😀

  9. A. Dama, poezia mă scrie pe mine, invers nu pot… 🙂

  10. A.Dama zice:

    Răsvane, bla-bla!
    Dacă vrei cu adevărat (să scrii poezie), poţi!
    Adidas Torsion.

  11. CalinH zice:

    Mă bucur că volumul a ajuns la tine. Îţi mulţumesc încă o dată.
    Acum am terminat-o, cred, cu lansările, aşa că voi începe să mă detaşez de această carte. De acest obiect, vreau să zic.

    P.S. M-am ferit, am încercat să mă feresc cât am putut, de a lucra prea mult la formă. În orice caz, am încercat să las conţinutul să curgă, aşa cumm îmi suna mie în gând – recunosc prea bine versurile Bibliotecarului 😉 !!

    @rasvancristian: Mie mi-a plăcut cum i-ai zis A.Damei: „poetul tău”. În ceea ce mă priveşte, aş da versuri tuturor, le-aş da pe toate. Multe sunt pe blogul meu, o parte în cartea asta.

  12. A.Dama zice:

    Călin,
    Îmi pare rău, într-un fel, că s-a terminat cu lansările! Într-alt fel, înţeleg ce înseamnă „detaşarea de obiect”. De fapt, a existat o presiune a mediului, a celor cu care schimbi replici, zâmbete de complezenţă, a celor care „te fură” şi ai nevoie de altceva ca să restabileşti echilibrul.
    Spor în continuare şi Sărbători speciale cu oameni speciali! Şi, neapărat, cu Prezenţa!

  13. CalinH zice:

    Nici prea mult echilibru nu-i bun, nu-i asa? 😉

  14. A.Dama zice:

    Bine, Căline, înclină-te întâi într-o parte, apoi în cealaltă, şi tot aşa, rând pe rând.
    Să nu mai inventezi a treia parte! 😛

  15. Pingback: Poezia de Sambata (22) « LA +ILM

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s