După mai bine de patruzeci de ani de când se-ntâmplase iubirea lor în India, Maitreyi Devi îl vizitează pe Eliade la Chicago. Întrevederea lor e redată de Maitreyi Devi, în cartea „Dragostea nu moare” (Ed. Amaltea, Buc., 1999).
Am preluat o replică de-a Maitreyiei din această întrevedere. Chiar dacă a fost supusă inevitabil unei operaţii de literaturizare, ea poate fi un subiect de meditat.
Maitreyi se revoltă pentru că acel caracter construit din pana scriitorului în roman nu o reprezintă… Imaginea ei din carte nu corespunde cu ceea ce era în realitate. O dilemă simplă, de care ne ciocnim zi de zi. Sub orice formă.
Suntem noi personajele dintr-un sistem, aşa cum se raportează la noi cei care ne obligă să jucăm anumite roluri?
Ştim noi, în adevăr, Cui aparţinem şi cine suntem cu adevărat?
Suntem adevăr pe jumătate?
Adică teribil.
Adică les enfants terribles sau les parents terribles…
În ce măsură fantezia devine realitate sau, mai degrabă, în ce măsură realitatea e suportabilă doar furată, poleită de fantezie (/ şi de phantasia)?
Mircea, ţi-o spun, fantezia e frumoasă, iar adevărul e şi mai frumos.
Dar adevărul pe jumătate e teribil.
Pentru mine, cartea ta e un coşmar. Eram o fetişcană, care, uneori, se juca de-a filosoful. Nu eram o enigmă. Misterul meu e creaţia ta. Adori fantasticul şi irealul. Dar acum eu am venit cu adevărat…
lumea adam(a)ică 
Si totusi… sintem doar un adevar in devenire, pina cind Dumnezeu inca lucreaza la noi… pina cind sintem inca neterminati. Vrem, nu vrem, asa cum relieful se schimba din cauza intemperiilor… asa si pe noi ne transforma viata, ne modeleaza, ne rotunjeste colturile…
Noi care nu putem, spunem „sint” pentru ca in momentul cind il pronuntam, momentul pentru care l-am pronuntat este deja in trecut… cum vom putea argumenta ca reprezentam adevarul intreg?
Un scriitor care falsifică realitatea este de duzină.
Un scriitor bun nu falsifică realitatea, doar o reformulează.
Rodica, e-adevărat că Sculptorul ne tot ciopleşte în şi întru adevăr!
M-a amuzat afirmaţia ta că „ne rotunjeşte colţurile”, date fiind înţelesurile acestor cuvinte într-o anumită parte a blogosferei. 🙂
Bibliotecarule,
Cine poate scrie realitatea exact cum e? Orice scriere a realităţii e o reformulare…
Totuşi, găsindu-te pe tine ca personaj într-o carte gândită de altcineva, se poate să te deranjeze felul în care respectivul a filtrat realitatea…
În fond, inclusiv replica Maitreyiei aleasă de mine e exact adevăr pe jumătate…
Fiecare vedem „adevărul” în felul nostru. De aceea sunt atâtea „adevăruri”. Hristos ne-a arătat cel mai bine că El este ADEVĂRUL absolut, departe de imperfecţiunea „adevărurilor” noastre. Numai la Dumnezeu vom vedea Adevărul în mod deplin, nu prin „ghicitură”.
Până şi în lucrurile esenţiale ale vieţii noastre înţelegem „adevărul” atât de diferit. Dragoste, credinţă, bine… le înţelegem după capul nostru…
Nici măcar nu cred că putem spune „adevărul pe jumătate”…Cred că „deţinem” doar …”cioburi” de adevăr…
Alex,
Hai să ne gândim că ai aflat de la medic că o persoană bolnavă nu mai are nicio şansă. Nu-i spui adevărul tot. Îi spui doar că ai stat de vorbă cu medicul. Mai spui că o să fie bine… E adevăr pe jumătate?
Există şi alte situaţii în care ţi se spune una… şi e pe bune, dar când ajungi la faţa locului constaţi că ţi s-a spus doar pe jumătate.
Cred că ne jucăm des şi suficient cu ce spunem, şi ce nu.
De altă parte, cele scrise de tine mai sus sunt… exact aşa. 🙂