De versificaţie şi poezie la Concursul „Ficţiune vs Realitate”


Au intrat în concurs şase grupaje de poezii. Dintre ele, două au fost mai bune, superioritatea datorându-se atenţiei acordate construcţiei poemelor, ritmului, rimei, sensului în ansamblu. Am remarcat o preferinţă pentru alegerea mai multor personaje din Biblie, care apoi deveneau simplu obiect al imaginaţiei, fiindu-le redate în versuri gândurile şi trăirile. Acest tip de exerciţiu nu e străin literaturii, însă juriul a considerat că poeziile nu au fost atât de prelucrate, cât era necesar pentru a fi publicabile în forma trimisă.

Aspecte pozitive:

– e bine că s-a organizat un astfel de concurs;

–  participanţii au manifestat deschidere să iasă cu propriile texte în faţa unor cititori pretenţioşi;

– concursul poate fi considerat ca punct de reper, pentru organizarea unor competiţii asemănătoare în viitor.

De ce nu s-au împlinit aşteptările?

I. În cea mai mare parte, grupajele primite au cuprins versificaţii, nu poezie. Versificaţiile sunt mai la îndemână. Într-un exerciţiu făcut cu elevi de liceu, li s-a cerut să scrie un poem în care să folosească cinci cuvinte indicate de către profesor. Una dintre eleve a scris nouă strofe cu rimă şi ritm în doar 15 minute.

Când textele sunt special destinate pentru a fi ataşate unor melodii, va avea loc o compensare cu linia melodică, în cazul în care încărcătura semantică e prea… firavă. Cât despre repetarea unor cuvinte, ea poate să nu fie deranjantă într-o versificaţie cântată. Dacă acelaşi text se recită, redundanţa poate fi supărătoare.

Aici veţi găsi o versificaţie de Costache Ioanid. O putem socoti poezie, pentru că s-a acordat atenţie construcţiei textului, în ansamblu, pentru că există un punct de plecare şi unul final, pentru că există o unitate ideatică…

Să mai luăm două exemple de strofe cu rimă. Una prezentă în concurs, alta dintr-un poem de Ionatan Piroşca:

1. E Har şi Duh de bunăvoinţă
Ce se deschide peste noi,
Învăţăm să umblăm prin credinţă,
După cum ai spus: doi câte doi…

*

2. Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii.

Există o diferenţă importantă între cele două strofe propuse! Urmăriţi cuvintele alese şi sensurile lor! Urmăriţi cum se stabilesc raporturile dintre ele, dispunerea armonioasă în versuri, fără a trăda sensul! Nu ştiu cum s-a spus să umblăm prin credinţă „doi câte doi” – e o forţare nepotrivită a cuvintelor, din motive formale.

Versificaţia e un gen uşor, apropiat de manele. Chiar dacă se folosesc cuvinte precum Domnul, harul, Duhul, Tatăl, faptul că sunt folosite „după ureche” nu va face din versificaţii poezie. Iată încă o strofă dintr-un grupaj prezent în concurs:

Predă-i inima ta
Şi-L vei vedea venind din slava Sa
Pe Isus după cei cu haina curată
Primind a Domnului răsplată!

II. Pentru poezie, e nevoie de mai multă responsabilitate.

E absolut necesar să se acorde atenţie aspectului lexical – alegerea cu grijă a cuvintelor, evitarea redundanţelor! Apoi, mare atenţie şi la nivelul sintactic – ordinea cuvintelor şi raporturile ce se stabilesc între ele! Şi mai mult: atenţie la nivelul semantic – fiecare strofă să aibă sens, în armonie cu sensul poeziei în ansamblu.

Iată un exemplu de redundanţă supărătoare, într-un poem prezent în concurs:

Te laud drag Isuse că ai fost tâmplar,
Că te-ai născut să mă-ndrumi să păşesc prin har
M-ai învăţat ca Nimeni altul să iubesc, să nădăjduiesc, să zâmbesc,
rămânând în faţa Ta un simplu fiu de tâmplar.

Te laud drag Isuse că ai coborât de la Tatăl ca să-nţeleg,
şi eu pe cei care nu văd în Tine
un Divin Tâmplar!!

III. Grupajele care au fost prezente în concurs, în cea mai mare parte a lor, nu au respectat nici măcar normele de rimă şi de ritm pentru versificaţie.

Foarte multe versuri inegale, care zgârie urechea celui ce aşteaptă – cum e normal – de la o poezie să aibă o armonie internă.

Tată…, nume bun, Tată…
Sufletul meu te aşteaptă,
Vino, căci noi adunaţi împreună Te chemăm,
Ia-ne şi du-ne în ceruri, imnuri să-Ţi cântăm!

IV. Pe lângă redundanţa deranjantă, deja pomenită, există strofe cu rupturi de sens:

Înlăuntrul tău
Stă un porumbel
Care vrea să fii al Său,
Să stai mereu cu El.

V. Există şi o prea mare înclinaţie spre epic, ceea ce n-ar fi o scădere dacă s-ar respecta cerinţele liricii epice. Luaţi Nunta Zamfirei, Paşa Hassan, Trei, Doamne, şi toţi trei, sau Călin (file din poveste), sau Un vierme mic, sau alte poezii care spun o poveste… Pentru astfel de poezii, e foarte importantă cosntrucţia, punctul de plecare, punctul terminus, ideea de bază, alegerea cuvintelor, alegerea timpurilor verbale etc. În grupajele prezente în concurs, nu s-au îndeplinit astfel de criterii.

Găsiţi aici un poem epic prezent în concurs. Destul de bine realizat formal: rimă, ritm, melodicitate. Lasă de dorit semantic, îndeosebi finalul, care propune o „morală” în genul fabulei. Un alt poem epic: aici. Construcţia – deficitară în cea mai mare parte. Se mizează doar pe partea emoţională.  Reflexe „didactice” ridicole!

VI. Obiecţiei că între literar şi spiritual ar trebui să conteze spiritualul, i-am putea răspunde cu poeme care sunt şi spirituale, şi literare. Iată un mirabil text al lui Nichifor Crainic. Un altul superb al lui Vasile Voiculescu. Încă unul aparţinându-i lui Ioan Alexandru.

Iată şi exemple de poeme-rugăciuni din grupaje. Unii se roagă folosind metafore, alţii folosind clişee, alţii după cum au învăţat „pe de rost”. Orice discuţie despre valoarea literară a poemelor-rugăciuni va fi mereu un măr al discordiei.

În loc de concluzie

Prezentarea acestor grupaje în concurs nu a fost zadarnică, pentru că, în măsura în care se doreşte excelenţa, cei care vor să-şi folosească talantul scriitoricesc dispun acum de un feed-back şi de alegeri variate. E nevoie de mai multă lectură de poezie înainte de a scrie… E nevoie de o atenţie deosebită măcar pentru aspectele enumerate mai sus.

Versificaţia care nu are consistenţă va rămâne exterioară poeziei, deşi, „tradiţional”, se va numi poezie. Acest gen literar există la noi, s-au scris şi se vor mai scrie astfel de poezii, indiferent că li se acordă sau nu premii literare. Noi am ales să nu acordăm premiul.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la De versificaţie şi poezie la Concursul „Ficţiune vs Realitate”

  1. Bibliotecaru zice:

    🙂
    Precizaţi ce-anume-i premiu!
    Striga în plictisu-i adânc poetul,
    Exprimându-şi fad regretul
    Că nu-i recunoscut ca geniu.

  2. A.Dama zice:

    Aha! Măcar premiu pentru comentatori! 🙂
    Premiul ar fi fost publicarea unei plachete de versuri, de aceea grupajele trebuiau să aibă minim 30 de pagini.
    N-a fost să fie.
    Va fi să fie.:)

  3. calatorru zice:

    ce-i poetul fără şcoală?
    vorbă goală … 🙂

    se invata din incercari, nu?

  4. sam zice:

    Nu am niciun talent literar, deci nu ma interesa cocnursul ca posibil participant. Am comentat anemic referitor la conditiile puse de organizator privind apartenenta ideologica a concurentilor. Cred ca rezultatul reflecta ceva din motivul pentru care am facut-o: ma asteptam la el.

  5. Bibliotecaru zice:

    Ei… poezii de 30 de pagini scriam când eram copil, între timp nu mai am atât de multe-a spune. Desigur, aş fi putut rescrie „Faustul” lui Goethe, şi atunci se explica.

  6. A.Dama zice:

    Călătorrule,
    Nu ştiu nici eu dacă-i aşa. Unii fac şcoală, şi tot nu le iese poezia, iar alţii inspiraţi se descurcă la cote înalte. 🙂
    Am dat, în schimb, peste oameni care au vrut să lucreze pe acest teren „minat” al poeziei. Şi au reuşit. Deci partea cu „se învaţă din încercări” e valabilă. 🙂

  7. A.Dama zice:

    Sam,
    Şi chestiunea cu apartenenţa religioasă era cu două tăişuri. În fond, dacă instituţia care oferea premiul era alta, premiul constând în publicarea unui volum al autorului câştigător, atunci se putea discuta altfel. Însă, instituţia a fost tocmai… biserica. Nu putea risca să promită că publică… orice ar fi venit… „ideologic” vorbind. 😀
    .
    Eu zic că a fost bine că s-a văzut cum stau lucrurile în aceste condiţii. Dacă data viitoare se vor pune alte condiţii, şi rezultatele vor fi altele. 🙂
    .
    Ceea ce este cel mai dificil e să dărâmi încredinţarea cuiva care spune că tu nu poţi valida sau invalida ce face el, fiindcă există o altă autoritate la care se raportează.
    Păi… pui punct. Niciodată nu o mai iei de la capăt…

  8. A.Dama zice:

    Bibliotecarule,
    Nu o singură poezie de 30 de pagini… Ci grupajul de poeme să fie de minim 30 de pagini, fiindcă urma să fie publicat ca o plachetă autonomă, nu în vreo antologie…
    Puteau fi şi zece poeme pe aceeaşi pagină… Catrene, haiku-uri etc. 😀
    .
    Tensionată piesa trimisă! Sigur nu s-au rupt corzile? 🙂

  9. Bibliotecaru zice:

    Dar versurile… Şi în engleză, care nu e limba mea natală… 😀 Oricum sunt un „artist de artist”. 😀

  10. A.Dama zice:

    Bibliotecarule,
    E o ocupaţie, să recunoaştem! 🙂

  11. Bibliotecaru zice:

    Nu este, din păcate. Singura mea ocupaţie este de sinucigaş, şi aia ratată.

  12. A.Dama zice:

    Facem un club, Bibliotecarule! Al sinucigaşilor ratatori… 🙂
    Sau poate organizaţie non-profit?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s