Învaţă de la focă…


Cei mai mulţi au citit măcar o dată în viaţă (dacă nu l-au şi învăţat pe de rost), textul acela din folclorul norvegian, catalogat uneori drept „poezie religioasă”, cuprinzând o listă întreagă de învăţăminte…

Învaţă de la apă, flăcări, umbră, nufăr, vierme, vultur, stâncă, soare, vânt ş.a.m.d.

De ce să nu fie şi foca printre „învăţători”?

Dacă focul îşi află locul la catedră

Focul şi foca – iată o pereche pe cinste!…

Mereu mi-au gâdilat acustica estetică perechile insolite: trenul şi trenavalul şi valea, furtunul şi furtuna, cotul şi cotavinul şi vina, calul şi cala, varul şi vara

Focul şi foca… Se opun prin deschiderile semantice. Focul asigură căldura şi lumina. Foca rezistă la îngheţ şi la întuneric, în zonele arctice şi subarctice, iar pentru a-şi procura hrana coboară până la mari adâncimi în apele îngheţate…


Cândva, am căutat cuvântul focă în Biblie, şi nu l-am găsit. Cum n-am găsit macii

Mai târziu, făcând legătura între fr. veau marin (lat. phoca vitulina) şi viţel-de-mare, am înţeles că era pomenită şi foca în Biblie (VDC)… Din pielea ei, trebuia meşteşugită învelitoarea de peste acoperişul cortului:

Au făcut pentru acoperişul cortului o învelitoare din piei de berbeci vopsite în roşu şi o învelitoare din piei de viţel-de-mare, care trebuia pusă pe deasupra. (Ex 36, 19)

Citind câteva lucruri despre focă, unele mi s-au părut interesante şi chiar curioase… M-a interesat mai puţin exactitatea cifrelor, cât ce-am putea învăţa de la focă…

Există mai multe specii de focă, unele supranumite, şi datorită dimensiunii lor impresionante – de la 1,5 până la 5-6 m şi de la 50 până la peste 2000 de kg: leopard-de-mare, viţel-de-mare, leu-de-mare, urs-de-mare, elefant-de-mare.

Pentru a se hrăni, aceste animale carnivore au nevoie de o mare cantitate de peşte, între 4 şi 80 de kg de hrană pe zi.

Cine are grijă să fie hrănite la vreme? Cine are grijă să crească peştii care ajung mai apoi hrana lor?

Femela, care dă naştere puiului, îl alăptează cu grijă 4-6 săptămâni, timp în care posteşte. Masculii nu se ocupă deloc de îngrijirea sau hrănirea puilor.

Foca rezistă la frig, iar asigurarea hranei absolut necesare este condiţionată de coborârea până în hăurile adânci pentru procurarea ei…

Tot aşa, când bate viscolul prin cămara noastră spirituală, ar trebui să sondăm adâncimile Cuvântului, pentru a găsi hrana care să ne menţină vitalitatea!

Dacă şi de focă are grijă Tatăl, şi-i dă hrana la vreme…

…cu atât mai mult ne va purta nouă de grijă, care suntem fii!

Dacă foca se sacrifică şi posteşte până-şi creşte puiul,

să fim noi mai puţin capabili de sacrificii când trebuie să-i săturăm pe alţii, încredinţaţi nouă spre creştere?

După ce moare, foca devine hrana altora, iar din pielea sau din blana ei se fac tot felul de obiecte… Ea îşi continuă rostul şi după ce nu mai e.

Oare noi, prin pilda noastră, prin cuvintele şi învăţătura date altora, suntem cu rost  şi după ce murim?

*

Sursa foto: aici.

Materialul video de mai jos e inedit… Şi foca e dispusă să înveţe! 🙂

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Învaţă de la focă…

  1. A. Dama, uite foca de la care poţi învăţa ceva :):

    „Foca acesta nu este sfintitul mucenic pomenit mai sus, nici Foca gradinarul, ci altul, al treilea cu acelasi nume. Acesta a trait în zilele împaratului Traian, stralucind cu toate faptele cele bune si cu petrecere neprihanita. Când a fost adus la eparhul African si întrebat de acesta, el a grait cuvinte dumnezeiesti cu îndrazneala si a învatat credinta în Hristos. Iar daca a început African a huli pe Hristos si a face rau sfântului, s-a facut cutremur si fara de veste cazând el împreuna cu slujitorii zacea fara suflare. Dar l-a înviat pe el sfântul caci îl ruga femeia lui. Dupa aceea l-au dus la împaratul Traian si, marturisind pe Hristos, a fost spânzurat si chinuit, si rugându-se el si-a dat sufletul la Dumnezeu.”

  2. Alex zice:

    De la toate făpturile lui Dumnezeu avem ceva de învăţat. Pentru că şi acestea reflectă câte ceva din perfecţiunea divină.

    Mi-au plăcut mult perechile de cuvinte amintite mai sus: focul/foca, furtunul/furtuna…

    Şi evocarea martirului Foca…

  3. A.Dama zice:

    Răsvan,
    Deci a fost superfluă lecţia mea!… 😀
    Păi…
    Uite, dacă tot mi-ai dat citatul ăsta ucigător, zi-mi şi mie dacă îţi dai „sufletul” lui Dumnezeu sau „duhul”. Aici zice că Foca şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar Isus Şi-a încredinţat duhul în Mâinile Tatălui. 🙂

  4. A.Dama zice:

    Alex,
    Ai dreptate, dar tot mai greu este să stai în aceeaşi groapă cu un leu decât cu o râmă. 😀

  5. Bibliotecaru zice:

    Pierdusem adresa blogului… cât l-am mai cautat. 😀 Până l-am găsit.

  6. A.Dama zice:

    Bibliotecarule,
    Să fie cu folos, dacă tot l-ai (re)găsit! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s