Memoriile altei cunoaşteri (4) – A cui e mirarea?


Fiindcă atât de mult i-a iubit Dumnezeu pe oameni, încât le-a dăruit lor mirarea… pentru ca oricine vine la El să se mire necondiţionat, fără plată şi pentru totdeauna.

Cerul şi Pământul nu L-au putut lua prin surprindere. A fost suficient să rostească un cuvânt, ca ele să se în-fiinţeze:

Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta! Ier 32, 17

Apoi i-a modelat pe oameni, chiar cu Mâinile Lui, şi le-a lăsat lor mirarea că sunt întocmiţi în chip atât de minunat:

Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea mea? Ier 32, 27

Când a trecut peste legile firii, pe care tocmai El le stabilise, hotărând să se nască Isaac din părinţi prea bătrâni fizic pentru procreare,  le-a lăsat tot oamenilor darul mirării:

Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?” Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Gen 18, 14

Dumnezeu nu are timp să Se mire… El are eternitate.

Pe poporul evreu l-a izbăvit prin minuni fără număr. Când El rosteşte izbăvirea, cine o mai poate retrage? Doar să vadă cu ochii lor şi să recunoască semnul mirării:

Dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămăşiţei poporului acestuia în zilele acelea, va fi de mirat oare şi în ochii Mei? Zah 8, 6

Ce-L poate mira pe Dumnezeu, când orice rosteşte se înfăptuieşte pe dată, iar fecioara rămâne însărcinată prin umbrirea Duhului, fără să urmeze legile împreunării fizice cu un bărbat?

Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. Lc 1, 37

Ce-ar putea face oamenii ca să-L ia prin surprindere, când:

El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc! Iov 12, 10

Omul poate să se lamenteze sau să strige de bucurie pentru tot ce face Dumnezeu ca să-l menţină în starea de mirare:

– …mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat. Iov 10. 16

– Isus a scos dintr-un bolnav un drac, care era mut. După ce a ieşit, dracul, mutul a grăit, şi noroadele s-au mirat. Lc 11, 14

*

Şi totuşi, Dumnezeul întrupat S-a mirat de credinţa sutaşului:

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.”Mat 8, 10

**

Şi totuşi, Dumnezeu Tatăl Se miră că nu sunt oameni care să mijlocească:

El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijineşte. Is 59, 16

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De (me)mo și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Memoriile altei cunoaşteri (4) – A cui e mirarea?

  1. Alexandru zice:

    A.Dama, frumos mai scrii despre „mirare”!
    Noi, oamenii, ar trebui sa fim intr-o vesnica mirare in fata minunatiilor dumnezeiesti ce ne sunt daruite la tot pasul si in orice clipa! O mirare inaltatoare…
    Dumnezeu se „mira” de incapatanarea oamenilor care tot staruiesc in ratacire si necredinta. O „mirare” plina de tristete…

  2. A.Dama zice:

    Alex, nu ştiu dacă mi-a reuşit exerciţiul, dar mirarea mea cea mare a fost că Dumnezeu nu are de ce Se mira.
    El le-a făcut pe toate şi orice ni se pare nouă imposibil, la E e cu putinţă.
    Ne-a dat nouă mirarea ca pe un dar.
    Poate era mai bine să fi scris într-o poezie toate astea.
    Ar fi fost mai pe înţeles. 😛

  3. calatorru zice:

    Pe cand poezia aia ? 🙂

    Auzi aici o exclmatie de/a Lui: Ieremia 2:12 Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul.” 13 ,Căci poporul Meu a săvîrşit un îndoit păcat: M’au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, cari nu ţin apă.” …ce metafore!

  4. A.Dama zice:

    Călătorrule, chiar m-a preocupat versetul acela, dacă am reuşit în două rânduri să mă leg de el. 🙂

    https://adamaica.wordpress.com/2009/03/28/fantani-crapate/
    .
    https://adamaica.wordpress.com/2009/03/23/apa-moarta-apa-vie/
    .
    Poezia a rămas în inima mea, iar aici, dacă nu m-am făcut înţeleasă, ne le rămâne cititorilor mei decât să se bucure de darul mirării!
    În orice mirare e un neînţeles.
    Uite primul vers! 😛

  5. krabul zice:

    A te mira:
    reprezintă o acţiune a minţii care încearcă să înţeleagă un lucru/eveniment neaşteptat. În general el provine de la acţiunea de privire personală în oglindă. Lung şi îndelung mirându-se de diverse lucruri :).

    În acest fel Hristos se miră de sutaş pentru că priveşte chipul îndumnezeit de credinţă al acestuia. Sutaşul este recunoscut şi primit în camera de nuntă. Hristos, cu firea umană încearcă să cuprindă chipul dumnezeiesc al credinţei sutaşului.

    Dumnezeu se miră că nimeni nu mijloceşte pentru că nu întrezăreşte în oglinda umanităţii pe omul cu chip îndumnezeit. Se miră pentru că oglinda umanităţii trebuia să strălucească şi nu să fie înceţoşată.

    Mă mir că existăm.

    • A.Dama zice:

      krabul,
      Și eu mă mir că exist. Dar am ajuns să-L laud pentru asta. A durat cam mult.
      Cu cât te-apropii mai tare de El și înțelegi felul Lui de a acționa, cu atât mai mult ești de acord cu ceea ce face, și nu te mai miră atâtea. Așa cred.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s