Defazate (3) – De închinarea la Avram Iancu, Ceauşescu şi poezia la comandă


Aici şi aici ziceam că defazatele sunt reacţii la distanţă faţă de anumite evenimente, de subiecte ce-au provocat vâlvă sau chiar de subiecte oarecare.

În acest articol am găsit un pasaj despre cât de neînfricaţi erau moţii lui Avram Iancu:

Moti de-ai lui Avram Iancu, adevarati romani, erau strabunii mei. Oameni duri, puternici, harnici, neinfricati… m-am simtit totdeauna mindra de faptul ca ma trag din acesti oameni. Le-am invatat si slabiciunile… Le-am descoperit mai degraba in mine; o dirzenie, o incapatinare greu de stapinit; mindrie, orgoliu… curaj si pripeala, o combinatie periculoasa… si melancolie pina la depresie si inapoi.

N-are rost să mai amintesc că formulările de mai sus seamănă cu multe dintre comentariile clasice asupra baladelor noastre populare ori asupra dimensiunii româneşti a existenţei, a sentimentului românesc al fiinţei etc.

Ceea ce m-a intrigat a fost că mi-am amintit acel cântec pe care înainte de ’89 îl cântam cu corul şcolii, la Cântarea României şi cu ocazia sărbătorilor patriotice: Iancu la Ţebea.

Cel puţin din partea noastră, copii fiind, exista o sfântă inconştienţă când rosteam cuvintele acestui cântec:

Şi nu e român omul care în viaţă
O dată măcar, într-un ceas minunat,
Pe sine privindu-se parcă în faţă,
Lui Iancu Avram nu i s-a închinat
Tu, Iancule sfânt, ne-ai purtat idealul
La Ţebea venim, fiii tăi te cinstesc,
Lui Iancu-nchinare, trăiască Ardealul,
Trăiască întregul popor românesc!

O fundamentală şi tragică inadecvare se iveşte aici. Închinarea ar trebui să fie univocă, unidirecţională. Însă câtă vină avea copilul care reproducea versurile mecanic, în supunere faţă de „cei mari”, dar inconştient că săvârşeşte sacrilegii?

A rosti împreună cu David: „Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!”, e suficient pentru ca închinarea greşită să fie iertată?

Apoi, m-am gândit la paradoxul acceptării acestor versuri de către un Regim care făcea urticarie, spume la gură şi convulsii, moarte de om chiar numai la auzirea / vederea unor cuvinte precum DUH şi a oricărei practici PARA-…:

La Ţebea, la Ţebea, eroul e viu
Eroul ne cheamă, ne cheamă la Ţebea

Trăiască duhul lui Iancu
Trăiască moţul între moţi
Câmpia Libertăţii spune
Că Avram Iancu suntem toţi.

Cam acelaşi lucru îl făceam faţă de „iubitul nostru conducător”, „cel mai înţelept fiu al poporului” etc., etc. Mulţi făureau versuri, adulând „la comandă” şi (unii) inconştient virtuţile (inexistente) superlative ale celui Ales. „Ales”!

Poezia dedicată putea fi „obligaţie de serviciu” sau „temă de casă”. Am avut şi eu o astfel de „temă de casă”. Şi mi-am făcut-o cu devotament.

Elevii cu rezultate deosebite la română, la olimpiadele naţionale, primeau uneori dispoziţie de la Inspectorat să scrie poezii pentru „iubitul conducător”. S-a-ntâmplat o dată că am scris poezia şi i-am dus-o tovarăşului inspector.

Nu ştiu cum, dar informaţia despre ce se cerea nu circulase bine, că de fapt se pregătea un volum omagial pentru tovarăşa Elena Ceauşescu, nu pentru iubitul conducător, iar poezia mea avea toate atributele la masculin…

Cum nu mai era vreme de meşteşugit altă poezie la comandă, că Bucureştiul nu mai aştepta, inspectorul s-a apucat să pună la feminin cam tot ce era la masculin în poezia aia, biata de ea, aşa că rezultatul a fost  o corcitură pe măsură, înspăimântătoare.

Mi-am amintit de acea făcătură de poem şi fiindcă am dat aici peste poeme scoase de la naftalină, în vreme ce eu nu aş mai avea acces la „produsul creaţiei” (şi a) mele, nici dacă aş depune tot efortul şi aş porni cu tot elanul în căutarea poeziei pierdute.

Dacă trag linie, socoteala ce-mi iese e că acele „greşeli din neştiinţă”, când închinarea către altcineva decât Dumnezeu era rostită cu gura, dar nu cu inima, vor fi iertate.

Însă tot rămâne paradoxul ascultării şi neascultării, în funcţie de cine se află în poziţia de autoritate. E scriptural să te supui autorităţilor, dar închinarea faţă de oricine altcineva şi orice altceva atrage negreşit mânia divină.

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Defazate (3) – De închinarea la Avram Iancu, Ceauşescu şi poezia la comandă

  1. Alex zice:

    A.Dama, m-ai făcut să-mi amintesc de anul 1989 când eram în armată şi am fost cu camarazii mei la Cântarea României, unde am cântat, printre altele, un imn închinat „Marelui Conducător” în care ziceam la refren: „Slavă lui Ceauşescu, brav conducător!”. Ne şi gândeam atunci că numai lui Dumnezeu I se cuvine toată slava, iar noi îi cântam unuia care numai peste câteva luni avea să fie executat…

  2. Alexandru zice:

    Buna seara!
    Nu cumva restrangeti foarte mult aria semantica si luati termenii „incriminati” doar in sens tare? Mai degraba ar fi de crezut ca acei autori, anonimi sau nu, prin imprumutul de lexic teologic n-au facut decat sa transfere subiectelor abordate un plus de incarcatura axiologica. In cazurile ingrosate de dumneavoastra semnificatul se evidentiaza si se potenteaza prin semnificanti imprumutati din teologie, dar fara ca semnificatia sa capete valente teologice. N-am auzit pe nimeni sa se inchine lui Dumnezeu la fotografia lui Avram Iancu, desi in Tara Motilor o veti gasi pe langa icoane.
    Daca spun ca inchin un pahar (cu vin) in sanatatea dumneavoastra se cheama ca sunt „inadecvat” sau „sacrileg”? Poate ca da, da’ doar in cazul in care paharul e murdar sau vinul – o posirca.
    De acord insa ca ideologia comunista (si mai apoi si dictatura ce o insoteste precum cauza efectul) fura si confisca inclusiv lexicul teologic, semnificatii si simboluri.

  3. A.Dama zice:

    Alex,
    În ce zici tu parcă intră puţină vinovăţie conştientă, iar eu mă gândeam mai ales la vina pe care n-o ştim.
    E o chestie de genul:
    – De ce ai făcut asta?
    – M-a pus şeful.
    .
    – Şi dacă e împotriva Domnului, asculţi de şeful sau de El?
    .
    Dacă nu realizezi că e un conflict de interese între „doi stăpâni”, atunci scapi mai uşor când dai socoteală. 🙂

  4. Rodica Botan zice:

    Cum textul in rosu imi apartine… sint, evident, vinovata. Dar nu pot spune nimic altceva ca sa ma dezvinovatesc decit ca, desi ma straduiesc, …DNA-ul din mine, in care port lista de pacate personale si ale tuturor motilor dinaintea mea… ma tine inca legata, pina in ziua in care sufletul meu, eliberat de aceasta fire razvratita in care sint tesute defectele si calitatile generatiilor dinaintea mea… va zbura spre alte dimensiuni…
    Aceea va fi o inchinare adevarata… pina atunci… ma uit in oglinda si-l vad adesea pe bunicul Gherasim uitindu-se urit la mine… (si eu nici macar nu l-am cunoscut)…

  5. A.Dama zice:

    Alexandru, bine-aţi venit!
    Versurile cântecului „Iancu la Ţebea” sunt semnate de Adrian Păunescu.
    Ceea ce propuneţi aici spre dezbatere, în termneni saussurieni, nu ştiu dacă va lămuri chestiunea. Până la urmă, din asta trăim, unii dintre noi: din explorarea lexemelor şi a posibilităţilor lor de semnificare… chiar în mai multe limbi.
    .
    Am scris despre inadvertenţa dintre semnificant şi semnificat, comentând înjurăturile, de exemplu:
    https://adamaica.wordpress.com/2008/03/04/mama-lor-de-injuraturi-1/
    https://adamaica.wordpress.com/2008/03/05/mama-lor-de-injuraturi-2/
    https://adamaica.wordpress.com/2008/03/06/mama-lor-de-injuraturi-3/
    .
    Expresia pomenită de dumneavoastră mai sus: „închin în cinstea… un pahar” mi-a amintit de „mânca-l-ar mama, că frumos mai e”! Evident că nu l-ar mânca. Evident că nu e vorba de a se închina cuiva.
    Dar când îndrăgostitul îngenunchează în faţa iubitei, spunându-i cât o iubeşte, se cheamă că i se închină?
    .
    Cui se închină oamenii când sunt pozele eroilor pe lângă alte icoane vom şti Cândva. AltCândva. Personal, am fost învăţată că slava Îi revine DOAR lui Dumnezeu Însuşi, din trei Unul.
    Am dat, întâmplător, peste cuvintele rostite la o slujbă de comemorare în cinstea lui Avram Iancu:
    .
    La orele 17 s’a intreprins un pelerinaj la Tebea (distanta e numai de doi km.) si s’a depus pe mormat o frumosa coroana de frunza de stejar cu panglici treicolore. In fata mormantului, delegatul „Asociatiunii”, prof. univ. dr. Ioan Lupas, membru al Academiei Romane, a rostit un inflacarat imn, din care extragem urmatoarele:
    „Binecuvantat si preaslavit sa fie numele tau Avrame, Rege al Muntilor nostri si mucenic al libertatii noastre nationale!”
    .
    Eu nu voi zice mai mult… Ideea care m-a interesat mai mult aici a fost că am rostit slavă Eroului, Conducătorului nu neapărat la modul conştient. De aceea, în context, e chiar potrivită ruga lui David: „iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc”.

  6. A.Dama zice:

    Rodica,

    N-ar fi trebuit să citeşti nicio umbră de acuzare. A fost un declic, citind despre moţi. N-ai pomenit tu nimic că te-ai închina înaintaşilor, deci priveşte aspectul care m-a interesat pe mine. Ce ai scris tu a fost o provocare pentru a aduce în discuţie versurile lui Adrian Păunescu sau pentru a medita la (in)conştienţa cu care aduceam „slavă Partidului”, că aşa ne cerea la şcoală. 🙂

  7. rodica botan zice:

    Atunci… ma simt flatata. 🙂

  8. A.Dama zice:

    Rodica, e bună puţină umflare în pene! Cât să nu fie mândrie! 🙂
    🙂

  9. Alexandru zice:

    http://nazireat4him.blogspot.com/2010/02/soviet-story.html
    Un film documentar ce Merita urmarit.

    “The Soviet Story”, în regia lui Edvins Snore. „Povestea sovietelor” – povestea masacrelor politice puse la cale în numele unor utopii dictatoriale criminale: comunismul şi nazismul.

    Urmareste acest film si roaga-te ca toti criminalii de razboi sa se pocaiasca si sa recunoasca public atrocitatiile facute. Acestia sunt inca in viata azi, au functii si pozitii, medalii si onoruri.

  10. A.Dama zice:

    Alexandru,

    Noi încă nu ştim ce e violenţa. Suntem o generaţie care n-a traversat centrul oraşului, la pas, printre cadavrele de pe caldarâm. Nu-l înţelegem pe Bacovia şi documentele vizuale, mărturiile supravieţuitorilor etc. sunt pentru noi tot o formă de „spectacol”.
    Dacă va fi să ni se întâmple orori, în viitorul apropiat, părerea mea e că mulţi vor alege sinuciderea.
    Cât despre criminalii de război şi întoarcerea lor, este Cineva care decide…
    Se nasc alţi lideri care hotărăsc la nivel înalt cum să-mprăştie moartea mult mai subtil decât criminalii de război. Mai degrabă să ne rugăm pentru îndurare faţă de poporul ales. Pentru că Cel rău îşi va face lucrarea… atât cât îi este îngăduit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.