Se-adăpostiseră în aceeaşi biserică părăsită.
Ferestrele ei erau toate vopsite în negru, de pe vremea când se refugiaseră acolo câteva familii de evrei. Întunericul îi apărase de urmăritori.
Zi de zi, unul dintre ei citea cărţile groase, pe care le aducea de undeva dintr-o pivniţă, la care ajungea cu mare greutate, pe pipăite, coborând nişte scări nesigure, dărăpănate şi ele.
Stătea lângă poarta masivă de lemn şi citea cu dificultate, la lumina care răzbătea printr-o mică fisură, cioplită probabil de vântul aprig şi de gerul năpraznic în lemnul porţii.
Celălalt, undeva lângă altar, stătea la taclale cu Dumnezeu cât era ziua de lungă. Îi povestea toate nimicurile, şi uneori chiar inventa poveşti, ca să-L amuze.
Joaca asta serioasă îl prinsese atât de tare, că uita de foame, uita şi să bea din apa fântânii meşterite de evrei sub biserică.
Împrejurul omului cu cărţile, se putea de-acum zări o lumină firavă, clarobscură, însă pe el îl bucura mult şi această licărire fragilă…, frugală…
Împrejurul celui de lângă altar, se făcuse o mare de lumină, care-l înghiţi pe nesimţite.
Dacă ar fi putut-o pătrunde omul de lângă poartă, şi-ar fi lăsat în grabă cărţile orfane, şi-ar fi alergat într-o suflare acolo.
Ceva, însă, îl ţintuia lângă bucuria lui… clarobscură şi ea!
lumea adam(a)ică 
imi place. transmite o stare. deloc clarobscura.
al doilea „pe vremea cand se refugiasera acolo” e in plus.
ma duce cu gandul ca toate cartile din lumea asta nu valoreaza nimic. tot ce e important sunt povestile pe care i le spun lui Dumnezeu. textul acesta ma motiveaza la rugaciune mai mult decat indemnurile de duminica dimineata.
M.,
Mulţumesc de observaţii! Ştii, ideea era acolo, iar forma se torsiona, ca să ajungă la ce s-a intenţionat. 🙂
Astfel de texte simbolice nu sunt gustate de public.
Dar mie îmi plac labirinturile, coborârea în infern pentru cunoaştere, contrastând dramatic cu înălţimea cunoaşterii Lui. 🙂
frumos spus. „coborarea in infern…”
as fi incantat sa citesc cat mai multe texte de genul acesta 😀
M.,
Îţi dai seama că evreii s-au refugiat în biserică, nu în sinagogă… Ei trebuiau să dea lumină neamurilor, după ce Lumina a coborât printre ei. Au vopsit în negru ferestrele bisericii, ca să nu pătrundă lumina exterioară, să aibă doar Lumina ca Sursă. Iar întunericul are aici funcţie benefică, protectoare, nu e cu conotaţii negative.
…
Aş putea zice: va urma! Şi să fac din fiecare propoziţie a textului încă o jumătate de pagină. 😉
.