Serpentine


Şi dintr-odată, pe când coboram serpentinele, am rămas fără direcţie. Ce faci cu o maşină al cărei volan e la fel de inutil ca agrafa cu fluturi cu care voiai, pe la 13 ani, să-l impresionezi pe băiatul deja gata impresionat? Maşina se porneşte la vale. Pe unde vrea. E ca şi cum ai fugi după un bulgăre de zăpadă ce se adună singur, rostogolindu-se. Nu te aşteaptă să-l ajungi din urmă. Stai la volan, îl smuceşti cât poţi. Din când în când, răspunde. Spre dreapta. Mulţumeşti în toate limbile că încă eşti pe carosabil, n-ai ajuns în decor… de decor.

Doamne, ce vrei să fac cu o maşină pe care n-o pot conduce? Unde Te crezi? Stai prea bine cu simţul umorului? Al omorului?…

Chiar nu contează dacă-s în ventriculul stâng sau în atriul drept? Oriunde sfârşesc este inima Ta?

Drumul o ia inevitabil la stânga. Serpentinele de-aia-s serpentine: să şerpuiască printre stânci, copaci, case, animale şi ape. Şi mai ales printre inimi. Printre crucile cu numele celor ce-au sfârşit acolo. Din loc în loc. Tot mai des. Bine că n-a apărut chiar acum, la stânga, o maşină pe contrasens! Oricum, cu direcţia căzută, maşina la al cărei volan te afli merge oriîncotro vrea. Gata, ai oprit! Trebuie încă o dată să faci stânga. Ai smucit volanul din răsputeri, dar nu te-ascultă decât spre dreapta. Nu întotdeauna. Deşi e întuneric, scoţi pe bâjbâite cricul. Ridici maşina cum poţi. Cât poţi. Dai cu picioru-n roţi, să se-aşeze la nouăzeci de grade. Spre stânga. Scoţi cricul şi te laşi din nou în voia sorţii. Sau… în inima Lui. Roţile sunt virate spre stânga, se vor învârti aşa încă o bucată de drum. Din inerţie. La următoarea curbă spre dreapta, smuceşti volanul iar şi iar. Pentru a câta oară? Serpentinele coboară cu aceeaşi perseverenţă. Stai la volanul inutil al unei maşini care merge… oriîncotro vrea. E noapte şi nu te-ajută nimeni. E frig şi nu te poţi opri.

Doamne, chiar nu contează că sunt în ventriculul drept sau în atriul stâng? Oriunde aş cădea, aş sfârşi în inimaTa?

Aş muri de iubirea-Ţi?

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Serpentine

  1. Alexandru spune:

    Imi place mult sa conduc masina, dar o astfel de experienta… nu am avut (Doamne pazeste!) Oricum, fie el si cel mai priceput pilot de curse, ori simplul sofer ce doar a terminat scoala de curand, cu toti trebuie sa recunoastem ca nu e de ajuns (ne)priceperea in ale sofatului, caci ocrotirea Celui de Sus este mai presus de toate importanta!
    Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa pe toti!

  2. salut, te intereseaza un schimb de link cu http://baiatulciudat.com😀 ? Astept un raspuns pe blogul meu personal .

    o zi buna🙂

  3. catalin spune:

    chiar nu conteaza…

  4. A.Dama spune:

    Alex, trebuia să fie „literatură”, nu „jurnal” sau compunere cu tema „O zi din viaţa mea”.🙂
    Nu despre asta e vorba, Alex!…
    E vorba despre Cine se află la „volan”. Cine ne duce oriunde, direct în inima Lui!… Şi cât de „liniştiţi” acceptăm că ne conduce maşinile. Şi cum intervenim, că avem impresia că avem soluţii…

  5. A.Dama spune:

    Cătălin,
    Să contezi în inima Lui. Să-L doară ori să-L ardă mereu de tine şi să nu te uite!

  6. rodica botan spune:

    …Odata, cu vreo 20 de ani in urma, mi-am pus pe masina un actibild pe care scria: „Dumnezeu este co-pilot al acestei masini.”. Eram foarte tantosa de inscriptia respectiva… pina cind am gasit odata un bilet lasat de cineva la stergatoarele din fata, pe care scria: „Daca nu-L lasi pe Dumnezeu sa-ti piloteze masina, …n-ai facut nici o brinza”.

    M-am dus acasa si am luat un cutit si am luat jos actibildul. Si… n-am uitat lectia!!!

  7. calinhera spune:

    E un adevărat poem ce-ai scris. Da, chiar daca nu ne dam seama, mergem pe serpentine, coborâm ametitor, fără a avea cine stie ce control. Si totusi rămânem pe drum, de cele mai multe ori. De ce? Pentru că nu suntem singuri.

  8. Dacă ai fi în atriul stîng, ai emboliza sistemic, cerebral, dacă ai fi în ventriculul drept, ai infarctiza pulmonar- asta ca să continui antimetafora lui Alex.🙂
    Anatomic, contăm cîteva clipe. Ca să ajungă (din nou) în inima Lui, singura şansă a cheagului este să se lichefieze. De dragoste.

  9. A.Dama spune:

    Rodica,🙂

    Şi n-ai pus altul în care să precizezi cine e pilotul principal?😉

  10. A.Dama spune:

    Călin,

    Poem cu 90 de grade?🙂
    Trebuie 2 laturi…

  11. A.Dama spune:

    Răsvan,

    Nu mă pun cu tine la chestii ştiinţifico-fantastice.😀 Eu am scris dreapta şi stânga de dragul simetriei. Adică tot o figură de stil.
    Ce-ai înţeles tu te priveşte.😛
    Eu zic că din stare gazoasă, după ce nu mai suntem, ne lichefiem şi curgem iar prin inima Lui, de unde am venit.🙂

  12. Alex spune:

    A.Dama, am înţeles gândul tău, chiar dacă eu m-am referit într-un mod mult prea concret în comentariu.

    Astăzi am trecut printr-o experienţă pe care nu o voi uita niciodată. Pe un drum plin de gheaţă, maşina nu a mai ascultat nicio comandă şi a „zburat” într-un şanţ plin de zăpadă, evitând alte maşini de pe drum. Nu s-a întâmplat nimic! Doar o sperietură zdravănă. M-au ajutat doi oameni să revin pe carosabil. Iar unul mi-a zis: „se vede că aveţi <> acolo Sus!”

    Am înţeles „Cine” s-a aflat la „volan”…. Slavă Lui!

  13. A.Dama spune:

    Mulţumesc, Alex, de „întâmplarea” ta!
    Stai bine cu pilele Sus, ziceai?🙂
    Doamne-ajută!

  14. Pingback: plesnet de cuvinte | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s