Mantaua


Deşi am prins prea puţin din viaţa de student-militar, sunt cel puţin două lucruri pe care n-aş putea să le uit defel: am primit bocanci nepereche, unul mai mare cu un număr decât celălalt.

Şi nu era rost de făcut contestaţie nicăieri.

Trebuia să-i încalţ săptămână de săptămână şi să defilez prin faţa colegilor, care erau liberi în ziua în care aveam aveam noi, fetele, orele de armată. Se-adunau băieţii ciorchine la poarta facultăţii, doar ca să facă mişto de noi şi de ţinutele noastre şoade!

Şi nici de mantaua aceea grea de iarnă, cu nasturii care mergeau până spre umăr, în diagonală, nu ca în imaginea alăturată, nu voi putea uita!

Mantalele acelea erau croite special să nu te poţi mişca în ele. Articulaţiile umerilor şi coatelor erau ca paralizate după ce le îmbrăcai. Nu mai reuşeam să închei ultimii doi nasturi înspre umăr, fiindcă materialul mantalei, d’un kaki inoubliable, deşi la modă la răstimpuri, nu era deloc flexibil. Trebuia să mă rog de gazdă să-i încheie, înainte de a porni spre facultate, iar la şcoală ne ajutam între noi,” soldăţele de soi”, să-i încheiem până la ultimul.

Dar ce mizerie i-a făcut tovarăşa căpitan unei colege care şi-a strâmtat pantalonii de militar! Pantalonii erau largi jos, nu ca în imagine… doar bocancii ce mai semănau! Nu ştiai dacă-s de băieţi sau de fete, decât, eventual, după mărimea lor…

Prin pantaloni, bătea vântul ca printr-o fereastră deschisă, aşa că unei colege i-a venit ideea să-i facă „stretch”. Erau mai la modă aşa, strânşi pe picior. Însă devierea de la STAS aducea indubitabil cu sine şi pedeapsa pe măsură.

Şi totuşi, am supravieţuit…  Iată o evocare târzie, poetică, a acelor vremi!

Mantaua

militar am fost şi eu
pentru o prea scurtă vreme
când nu-mi puteam încheia
nasturii mantalei
până la capăt
trebuia să-i închei Tu

am îmbrăcat de-atunci
costume, costumaţii
şi
mantii
până şi mantia jidovului rătăcitor
din care rămăsese
doar o treime
restul l-ai îmbrăcat chiar Tu

iată-mă azi îmbrobodit
cu de toate
cum se cuvine
de la o fugă de Bach
la alta
de mine

la ce-ţi trebuie nasturi de stele
m-ai întrebat blând
pe când te pregăteai
să-i deschei
rând pe rând

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De îngânat și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Mantaua

  1. gabi zice:

    Excelenta evocare. Mi-a placut 😉
    Iar poezia a fost ochioasa foc.

  2. Alex zice:

    Fain subiect… Si datator de atat de multe amintiri, care mai de care mai trasnite…Pt ca sunt despre niste realitati care astazi ni se par incredibile…Si pe care generatiile de azi nici nu le mai cred. O lume plina de situatii greu de acceptat (faza cu bocancii de doua marimi mi se pare o culme a absurdului!). As putea sa povestesc o multime de situatii in acelasi ton. Ma gandeam ca au trecut si pentru mine 20 de ani de la finalizarea „datoriei ostasesti”. Mai rau este ca acei „promotori” ai absurdului cazon pozeaza azi in oameni deschisi la minte, dupa ce ani in sir au chinuit tineri care nu aveau nevoie de o astfel de „educatie”.
    Poezia este minunata. O raza de speranta ce razbate din evocarea unei lumi atat de cenusii….
    …20 de ani… Incredibil de mult!

  3. A.Dama zice:

    Gabi, mulţumesc! 🙂 Cum stai tu faţă de o astfel de evocare? Ai prins armata?
    Cât despre poezie… a fost provocată, să zicem. De-aia o fi ieşit cu ochi şi cu foc. 😛

  4. A.Dama zice:

    Alex, tu erai militar pe-atunci? Erai în armată?
    Eu am prins doar câteva ore la facultate… ţinute de o tovarăşă îndrăgostită de Sergiu Nicolaescu. La fiecare oră de pregătire militară ne amintea ce bun tactician este Sergiu Nicolaescu. 😛
    .
    Bocancii de numere diferite sunt o realitate, nu o culme a absurdului. Păi am stat acolo la rând atâtea ceasuri numai ca să ni se distribuie ţinutele cu pricina. Special erau smulse gulerele acelea albe, pe care trebuia să le coasem doar ca să avem ocupaţie… Iar dacă nimeream haine mai mici, cu ele rămâneam… Din păcate, nu mi-am făcut poză cu ţinuta respectivă, fiindcă socotisem că în 3 ani voi avea vreme să mă în-chip-uiesc cu ea. Dar a venit Revoluţia şi… „liberarea” instant (ca un fel de nescafe). 🙂
    Mă bucur că ţi-a plăcut evocarea poetică. Dacă nu mai e nevoie de traducere, înseamnă că s-a prins ceva poezia de tine, de când vii pe-aici.

  5. Şi eu îmi aduc aminte de armată şi de greutăţile ei, dar sincer să fiu cred că mie mi-a folosit în anumite privinţe.
    Am făcut armata în perioada 1978-1979, când situaţia în ţară începuse să se strice pe toate planurile.
    Pentru că ajunsesem printre ultimii în unitate, am primit o uniformă în care ar fi intrat doi ca mine şi nişte bocanci vechi şi mari.
    Dar nu am murit şi uite aşa m-am mai maturizat puţin acolo şi printre altele am învăţat că viaţa e o luptă.

  6. gabi zice:

    A.Dama,
    da, am prins-o pe viata din pacate, dar m-am obisnuit cu ea si ea cu mine fiindca am facut-o adaptabila la nevoile si sufletul meu. Dar shhh…astea sunt amanunte 😛

    Te pup, sa ai un Craciun Fericit si o inima plina de caldura acestor sarbatori !!!

  7. Lia zice:

    CRACIUN FERICIT!

  8. Stefan zice:

    Sarbatori fericite sa aveti cu Domnul ISUS HRISTOS in fiinta voastra in fiecare clipa!
    Cat despre armata, pot sa spun ca am invatat ceea ce multi nu au, iubirea de aproapele tau, camarederia, sufeream toti pt. unul, unul pt. toti, bucurie la fel, toti eram egali, la fel ca inaintea Lui Dumnezeu. Am facut armata in ani 1986-1987, intr-o unitate mai speciala un pic, mi-a placut, am invatat mult, imi foloseste in viata ceea ce am invatat in armata.

  9. A.Dama zice:

    Dimitrie, bine-ai venit! Dacă ai învăţat ceva din armată, sigur trebuia să treci pe acolo! N-am prins decât câteva luni de armată… adică în fiecare luni a săptămânii. 😛
    .
    Sărbători luminate să aveţi!

  10. A.Dama zice:

    Dan, excelentă vocea lui Ivan! Asta era în loc de colindă? 😛
    .
    Să te-adune sub un Nume
    Într-o Carte fără Moarte!

  11. A.Dama zice:

    Gabi, îţi întorc urările şi mai adaug:
    Bucurie multă
    Să fie văzută
    De la depărtare,
    Ca steaua cea mare! 🙂

  12. A.Dama zice:

    Lia, sărbători cu lumină, tihnă, îndestulare, împăcare!

  13. A.Dama zice:

    Stefan, bine-ai venit! Mulţumesc pentru urări! 🙂
    Să aibă Tata grijă de voi, cum are grijă de preaiubiţii inimii Lui!
    .
    Mulţumesc şi pentru evocările din timpul armatei! Uite că eu am scăpat repede de armată… Înseamnă că n-o fi fost pentru mine. 🙂

  14. sam zice:

    Armata m-a facut un pacifist convins.
    .
    Merry Christmas, A.Dama !

  15. A.Dama zice:

    Sam, bine că te-ai născut în sec. XX! Dacă se întâmpla să te recruteze David printre oştenii lui, oare cum i-ai fi tăiat în bucăţi pe duşmani?

    .
    Sărbători împăcate!
    .
    (Nu în păcate!…) 🙂

  16. Elisa zice:

    In cazul meu a fost mai acceptabil – bocancii aveau acelasi numar, dar erau de nuante diferite de maro. Fiind mica de inaltime mereu am fost in coada plutonului si singura pe rand. Niciodata nu am reusit sa tin pasul cu restul colegelor. Ca sa ne punem mantaua – ne ajutam intre noi colegele de camera. Eu ma suiam pe un scaun ca sa o pot imbraca pe colega mea. Dar una peste alta – a fost o perioada interesanta …

  17. A.Dama zice:

    Elisa, bine-ai venit! 🙂
    Mi-ai amintit şi de problema culorii diferite a bocancilor… care nu se rezolva cu cremă de pantofi Guban. 🙂
    Ar fi o scriitură pe cinste să se publice o antologie de amintiri…
    .
    Un 2010 cu reuşite şi sănătate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s