Defazate (2) – Moartea voluntară


Defazatele se vor reacţii la distanţă de un anumit eveniment, de o anumită vâlvă ori stârnire. Sau chiar la distanţă de un subiect oarecare…

comentarii sinucidere

*

A trecut ceva de-atunci. Urmărind sute de comentarii la o astfel de ştire, am mai spus încă o dată: suntem tupeişti!

Altfel n-am avea tupeu să ne pronunţăm asupra sinucigaşilor.

Biblia nu face referiri exprese la sinucigaşi. Despre ucigaşi, se spune în repetate rânduri că vor fi afară (cf. Apoc. 22, 15), însă există crime pe paginile Vechiului Testament, care nu doar că nu îi condamnă pe cei ce le-au săvârşit, ci chiar atrag binecuvântări speciale asupra lor şi opresc mânia lui Dumnezeu (cf. Numeri 25, 1-15).

În acelaşi loc cu ucigaşii, vor fi lăudăroşii, mincinoşii, lacomii, închinătorii la idoli, curvarii (preacurvarii, homosexualii) etc.

Cine are curajul să adauge ceva la ce este scris? Se poate adăuga o tradiţie? Putem lua ca îndreptar cuvintele altora, care vorbesc fără a fi trimişi? Un sinucigaş distruge trupul. E o evidenţă. Însă ce ştim noi despre sufletul şi duhul lui? Ce diferenţă există între o moarte pe caldarâm, în văzul tuturor, şi alta lentă, cu injectare de substanţe, departe de ochii lumii? De prea multe ori ne luăm libertatea de a ne pronunţa asupra lor.

În ce ne priveşte, socotim că în afară de exprimarea părerilor de rău, de adresarea condoleanţelor familiei, a comenta o sinucidere presupune tupeu. Ca şi cum am şti mai bine ca mortul sau chiar mai bine ca Dumnezeu.

Emile Durkheim, în demersul său sociologic, Despre sinucidere, încearcă o abordare raţională, ştiinţifică a morţii voluntare, reproduce statistici şi le interpretează, împarte sinucigaşii pe sexe, vârstă, apartenenţă religioasă, apartenenţă socială, perioade istorice, indexează factorii ereditari, psihologici, cosmici, ia în discuţie presiunea modelului şi caracterul mimetic al actului, prezintă motivaţiile acestui gest vizavi de integrarea sau neintegrarea individului într-un grup social.

Însă afirmă din start că problema intenţiei sinucigaşului este imposibil de tranşat corect. Faptul că au mai existat tentative, că omul a vorbit despre ce l-ar îndemna la o astfel de faptă permite o aproximare, însă o pronunţare din afară se poate face doar la modul grosier. Tupeist. Pentru că:

Intenţia este un lucru prea intim pentru a putea fi intuit din afară altfel decât prin aproximaţii grosiere. Ea scapă chiar observaţiei interioare.

Din punctul de vedere al intenţiei, şi un soldat care aleargă către o moarte sigură, din spirit de sacrificiu pentru camarazii săi, este în aceeaşi oală. La fel, cel care refuză să se mai hrănească, chiar dacă în acest caz, moartea provocată este mai lentă decât în cazul celui care se aruncă de la înălţime. Tot din punctul de vedere al intenţiei, o mamă care se expune pericolului iminent pentru a-şi salva copilul, pierzându-şi propria viaţă, a făcut, intenţionat, aceeaşi alegere de a înfrunta moartea. Intenţia nu poate fi, aşadar, decât aproximată, iar sfârşitul poate avea deznodăminte diferite.

Sinuciderea, cel mai adesea condamnată de religie şi de mentalitatea populară, a avut şi acoperire, sub aspect legal, în anumite perioade istorice. În societatea greacă, au existat prevederi referitoare la „sinuciderea legală”, când un om care venea în faţa Senatului şi îşi expunea motivele morţii voluntare putea primi în scris dreptul de a bea cucută, curmându-şi astfel viaţa.

A te pronunţa asupra destinului etern al sinucigaşului e lipsă de decenţă: şi în faţa morţii, şi înaintea lui Dumnezeu, care, Singurul, cunoaşte unde se află sufletul şi duhul acelui om în raport cu Sine şi cu veşnicia.

Nu s-a dat altă revelaţie care să poată fi adăugată Cărţii. Să chibiţăm atunci în continuare?

.

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De răs-gândit și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Defazate (2) – Moartea voluntară

  1. sam spune:

    Poţi ucide cu o privire.

    A închis pentru ultima dată ochii pentru a nu mai vedea genocidul.

  2. rodica botan spune:

    Nu degeaba judecata este a Domnului. Numai El stie pe de-a-ntregul adevarul. Actul asta insa arunca mai totdeauna multa vina in cei din jur. Si uneori vina exista… cum ar fi neatentia si nepasarea..
    Dar cei mai apropiati de persoana respectiva vor avea ginduri de vinovatie, chiar daca nu sint vinovati, gindind ca daca ar fi stiut, daca ar fi fost mai atenti, daca si-ar fi petrecut mai mult timp cu persoana care s-a sinucis, poate acel act teribil nu s-ar fi intimplat…

    Nu stiu daca sinuciderea rezolva problemele celui care o face, dar in mod sigur complica existenta celor ce ramin. Cit despre judecata… Dumnezeu nu stinge un muc care fumega niciodata…

    Mai cred ca un factor care face sa se condamne acest act mai mult ca altele nu este pentru ca masura acestei greseli este mai mare …dar este mai definitiva si irevocabila. Si ar putea sa dea curaj unora mai slabi de minte sa-si caute rezolvare la probleme prin sinucidere.

    La urma urmei, este un lucru sa te sacrifici si sa platesti cu viata ta pentru viata altcuiva aruncindu-te in fata lui sa iei tu glontul… si altceva sa irosesti o viata – viata ta, fara nici un scop. Si oricit ar fi de greele problemele ce le are cineva, a cauta solutie in sinucidere este… lasitate.

    Iti spune cineva cu… experienta.

  3. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (28.11.2009) « România Evanghelică

  4. A.Dama spune:

    Sam,

    Şi dacă a fost aşa, a fost ucidere sau sinucidere?

    Aş fi pus o figură zâmbăreaţă, dar brusc am retras-o.

  5. A.Dama spune:

    Rodica, vezi tu, nu degeaba se spune că moartea e pentru cei vii. Sigur că cei ce rămân se întreabă dacă au făcut tot ce puteau face, însă nu se poate tranşa în acest fel problema. Eu am asistat în urmă cu mai mulţi ani la înmormântarea unui tânăr care s-a sinucis. Atâta demnitate câtă am văzut la părintele acelui tânăr, nu mai ţin minte să fi văzut la vreo înmormântare! Era vorba tot de o familie de neoprotestanţi. Practic, cei care rămân, rezolvă chestiunea între ei şi Dumnezeu, de aceea consider indecent să vină cineva şi să facă tot felul de comentarii după un astfel de eveniment.
    În imaginea pe care am preluat-o de pe site-ul care a dat ştirea, apare numărul comentariilor: 294. Pe când am urmărit eu comentariile acelea, erau peste 300. A fost revoltător cum s-au erijat mulţi în atotcunoscători. Mie, personal, mi s-a părut inadmisibil, însă nu am vrut atunci să spun aceste lucruri… Am păstrat distanţa.
    Ai atins şi problema că actul e definitiv şi irevocabil. Cel puţin în privinţa trupului, suflarea de viaţă s-a dus din acel trup. Asta e evident. Însă există o serie de alte realităţi pe care nu le putem noi tranşa de aici, din această viaţă. Nu ştim ce s-a întâmplat în ultimele secunde între cel ce nu mai e şi Dumnezeu. Nu ştim niciodată raportul dintre mintea şi sufletul şi duhul celui ce se duce. Din nou, consider că decent e să nu comentăm.
    Nu e vorba de a-i încuraja pe alţii să comită astfel de acte! Însă e imposibil de pus etichete, de dat verdicte. Nici măcar laşitatea nu e un verdict corect. Omul care se sinucide nu se mai teme de moarte. Nu la fel se spune despre eroi?
    În privinţa experienţei, cred că dacă ar fi să fie toţi cinstiţi, ar putea spune din experienţă când s-a întâmplat „să se rupă firul”. Şi numai Cel de Sus l-a reînnodat…

  6. sam spune:

    Nici una nici alta. Si una si alta. Nu a stiut daca e doar victima sau si participant la genocid. A fost cel care a apasat tragaciul la propria executie.
    Poate prea morbid? Daca nu deschideai discutia…

    PS. Se mai spune: incertitudinea ma omoara…

    • A.Dama spune:

      Dacă tot eram la subiectul „moarte”, de ce să fie prea morbid? Tocmai pentru că lipsesc multe elemente necesare pentru analiză, în ce-i priveşte pe cei rămaşi în viaţă, cel mai indicat e să nu te pronunţi. „Aproximaţii grosiere”, vorba lui Durkheim. Şi totuşi, se pronunţă marea majoritate. Spirit gregar? Sau „tradiţie” atât de bine asimilată?

      P.S. Mor de ciudă!😀

  7. sam spune:

    Vezi PS-ul de mai sus.
    Incertitudinea ii omoara si pe spectatori.
    E vorba de instinctul de conservare. Turma respinge sinucigasul ca pe un corp strain ei pentru ca ii slabeste self-esteemul.

  8. Lia spune:

    Nu cred ca cineva (oricine) poate intelege pe deplin ceea ce este in mintea sau in sufletul celui ce cade intr-o asa mare depresie, incat ajunge sa se sinucida.
    Un lucru il putem sti: tristetea este si in mintea celui ce face acest gest dar, si in inima celor ce raman.
    Am auzit de curand predica unui tata ce si-a pierdut fiul… e FARA CUVINTE… 😦

  9. A.Dama spune:

    Sam, e bine că ai (re)venit cu precizarea! Eu tratasem ps-ul în cheie ludică şi-am căutat expresii cu verbul „a muri”, folosit aşa, fără a realiza greutatea (sensu)lui.
    La noi, aproape că nu e buletin de ştiri (pe anumite posturi TV), în care să nu fie reportaje despre sinucideri.
    Dacă nu se poate nimic după, măcar înainte…
    Comportamentul acesta de respingere sau de izolare a celor cu anomalii e valabil încă din societăţile arhaice. Însă cum azi sunt atâtea anomalii care sunt ridicate în slăvi, la ce să ne mai aşteptăm să fie tratate de turmă ca în trecut?
    Iar în ce priveşte self-esteem-a (n-ar trebui să fie feminin😛 ), de ce avem atât de mare apreciere faţă de parveniţii zilelor noastre? Aceştia nu scad valoarea turmei?

  10. A.Dama spune:

    Lia, e drept că nu avem elementele necesare pentru o analiză corectă.
    Dar să ştii că nu întotdeauna e o depresie la mijloc când intervine sinuciderea…

  11. rodica botan spune:

    Inteleg aspectul pe care vrei tu sa-l discuti. Si a judeca pe cel ce se sinucide este gresit din capul locului. Intii pentruca judecata nu-i a noastra nici pentru cei vii si nici pentru cei morti, ci este a Domnului, asa cum ne spune Biblia.

    Inainte de moarte ati auzit pe unii ca spun ca le-a trecut viata prin fata ochilor. E un fel de a spune. Mintea lucreaza cu atita repeziciune cit nu putem sa ne inchipuim. Cind am fost electrocutata, inainte de a-mi veni in fire am stiut ca mor si m-am rugat cea mai scurta dar puternica rgaciune a vietii mele… „Doamne Isuse, ia sufletul meu…” Nu stiu de unde am stiut ca mor, ca nici explozia nu mi-o amintesc… decit in vise, dar „am stiut” si am avut o singura preocupare – SUFLETUL. Poate ca momentul a durat fractiuni de secunda… numai ca timpul este o masura doar pentru lumea materiala.

    In alta experienta …la fel… trupul incepe sa-si incetineasca functiunile, dar mintea este mai preocupata decit in conditii normale. De aceea o judecata din partea oamenilor ar fi facuta fara toate elementele necesare, pentruca nimeni nu stie ce se petrece dincolo de ochii si gura inchisa ale aceluia care a ales acel drum… si acele clipe sint esentiale.

    Nimeni nu poate fugi de viata lui… nici de probleme, si nici de consecintele actiunilor lui. Cind fugim de probleme, ele fug odata cu noi. O discutie despre aceste lucruri poate aduce mai multa intelegere pentru cei care cauta usurare in sinucidere. E o mare inselatorie sa crezi ca atunci cind iti curmi viata rezolvi ceva… Si de aia i-am spus acestui act un act de lasitate, pentru ca cel care se sinucide ii lasa pe altii sa sorteze bucati din viata ta… si o multime de intrebari fara raspuns…si mi se pare nedrept…

    Dar… subiectul in sine merita judecat. Sinuciderea nu este o solutie la probleme…, ci o aminare sau o redistributie a problemelor.

  12. A.Dama spune:

    E interesantă rugăciunea ta, Rodica! S-a scris o serie de cărţi despre suflet şi duh. Dacă merg amândouă la Domnul după moarte sau dacă sufletul ajunge în focul care nu se stinge.
    Nici eu nu cred că prin sinucidere se rezolvă problemele existente. Însă nu întotdeauna e vorba de discernământ. La nivelul minţii, au loc multe procese. De aceea ziceam că numai Dumnezeu ştie exact ce s-a întâmplat cu duhul şi sufletul omului în raport cu Sine. Noi doar aruncăm cu presupusul din exterior.
    Înţeleg şi că te preocupă faptul că acest demers le-ar putea da apă la moară unora mai slabi. Nu asta a fost intenţia mea. Am urmărit efectiv sute de comentarii cu prilejul acelei sinucideri, iar comentariile respective chiar îţi arată o faţă a oamenilor pe lângă care treci zilnic şi pe care nu o cunoşti. Iar dacă afli despre ea, nu mai poţi rămâne indiferent.

  13. Rodica Botan spune:

    a.dama… este aceeasi fata care a trecut nepasatoare cind acele suflete erau in viata si aveau probleme. Aceleasi fete critice care de cite ori au vazut o fisura undeva au chemat reporterii sa o filmeze… aceleasi fete care soptesc pe la urechi lucruri care uneori nu sint adevarate sau adevarate doar pe jumatate; si cind omul necajit ajunge la capatul rabdarii si o taie cu viata, aceleasi fete critica ce-a mai ramas, sau murdaresc mai mult memoria celui plecat…

    La suprafata aceste fete par totdeauna in control… fara pata… fara zbircitura… Te si miri citeodata de ce spune Biblia ca niciunul macar nu s-a gasit fara pacat… fraza pare nelalocul ei in prezenta acestor fete…

    Sorry… subiectul asta totdeauna ma rascoleste…

  14. R. spune:

    si totusi sinuciderea este pacat. satan este cel care pune in gand omului sa faca acest lucru. nu domnul. deci puntem spune ca omul care s-a sinucis, s-a dat pe mana satanei. unui om care se sinucide, ii lipseste legatura cu domnul, este fara nadejde, credinta lui este spulberata.
    iov nu s-a sinucis. ii era mai usor daca o facea, insa a rabdat, iar domnul i-a dat biruinta. si asta pt ca relatia lui iov cu domnul exista.
    domnul isus daca se lasa amagit de soaptele lui satan, oare murea aruncandu-se de pe stanci?
    domnul sa ne ajute!

  15. A.Dama spune:

    Rodica, nu pot decât să fiu de acord cu tine! Nu ai de ce să-ţi ceri scuze. E un subiect răscolitor. Mai ales în biserici, fiecare e preocupat să-şi etaleze propria sfinţenie şi să arate cât de mare este prăpastia între el şi cel care trece prin experienţe-limită. Eu nu vreau să zic acum mai multe, că dacă zic, iar nu mă opresc o vreme!…
    Fără zbârcitură şi pată – ne-a explicat cineva cândva – înseamnă fără a avea defel relaţii cu Cel Rău. Fără a-l lăsa pe Satan să ne manipuleze gândirea, sufletul. E imposibil să facem asta! Doar Jertfa ne îndreptăţeşte să-l trimitem pe Satan înapoia noastră. Dar nu-l recunoaştem de prea multe ori, fiindcă se îmbracă în înger de lumină. Şi atunci ne autoîndreptăţim ce buni suntem. Şi ceilalţi sunt buni de aruncat pe tomberon, să nu se mai oprească până în gheenă.
    Oprire.😉

  16. A.Dama spune:

    R., din toate punctele de vedere, sinuciderea e de evitat! Din toate punctele de vedere – mă rog, care ne sunt accesibile -, sinuciderea nu e nici răspuns, nici cale, nici rezolvare.
    Ceea ce am ţinut NEAPĂRAT să precizez aici ţine de judecata pe care noi o aplicăm asupra celor ce au comis gestul definitiv şi irevocabil. Această judecată este strâmbă, oricum am lua-o! Din toate punctele de vedere.
    Domnul Isus nu Se lăsa amăgit, fiindcă între El şi Tatăl exista o comuniune care-i permitea să discearnă că acela îmbrăcat în înger de lumină, citând masiv din Cuvânt, este Satana. De-aia îl poate trimite înapoia Lui.
    Niciun alt om nu are cum să atingă acelaşi standard de comuniune cu Tatăl. Prin urmare, Satan îi duce de nas pe mulţi, chiar cu Biblia rostită exact de la pagina X, versetul Y.
    Iov a devenit exemplar, aşa că putem să alegem neprihănirea pe care el a ales-o, dar asta nu înseamnă că o şi facem.
    La ruga ta finală, zic Amin.

  17. Pingback: Defazate (3) – De închinarea la Avram Iancu, Ceauşescu şi poezia la comandă « lumea adam(a)ică

  18. Pingback: Roaba cu amintiri | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s