Toiagul cu migdale


Numeri 17.8 A doua zi, când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise, şi copsese migdale.

Este fascinant Numeri 17. Dintre cele douăsprezece toiege ale fiecărei seminţii israelite, unul o ia razna peste noapte. Nu doar că dă în muguri, dar îi şi cresc frunzele şi florile. Nu doar că îi cresc florile, dar şi face migdale.

Oare ce s-a întâmplat? A stat istoria în loc pentru toţi oamenii, ca lemnul acela de migdal, care părea la fel de mort ca lemnul celorlalte toiege, să-şi parcurgă etapele de înmugurire, înfrunzire, înflorire, rodire şi coacere?

De unde putere de germinaţie într-un lemn izolat de pământ şi fără rădăcini? Pot obiectele să poarte energii sacre, energii germinative?

De ce n-a fost suficientă minunea ca toiagul lui Aaron să înmugurească? Trebuia să fie evident pentru căpeteniile celorlalte seminţii că toiagul ales era acela înmugurit.

De ce n-a fost suficient să fi înfrunzit toiagul? Ar fi fost validată pentru a doua oară alegerea divină: înmugurit şi înfrunzit.

Nu era un toiag oarecare. Era toiagul care stătuse în faţa rugului aprins. Martor al hierofaniei. Se prefăcuse în şarpe şi înghiţise şerpii ieşiţi din toiegele vrăjitorilor Egiptului. Era toiagul întins peste pământ, peste cer, peste ape, când s-au abătut urgiile. Era toiagul care despicase Marea Roşie şi cu care fusese lovită stânca să iasă apă.

Oricât de ilogic, oricât de imposibil ar fi de acceptat pentru mintea umană, toiagul acela purtător de forţă sacră a dat fructe peste noapte.

După ce a înmugurit şi a înfrunzit, a dat în floare şi a copt migdale. De patru ori a întărit Cel de Sus alegerea Lui.

Cine să mai conteste evidenţa? Cine să explice inexplicabilul?

Dacă s-ar alege şi azi oamenii după toiegele înmugurite, înfrunzite, înflorite şi… înfructate!!!

*

Iată și un text (în context) – de Petru Lascău:

Toiagul

Când îţi va înfrunzi toiagul, încinge-ţi mijlocul şi du-te! Vor seca mări şi râuri când talpa piciorului tău le va atinge răcoarea.

Când îţi va înfrunzi toiagul, încinge-ţi mijlocul şi du-te! Vor ţâşni ape limpezi din stânci când ţi se va face sete şi mană din cer va cădea când foamea te va cuprinde.

Încinge-ţi mijlocul şi du-te când toiagul îţi va înfrunzi în mână, că îngeri mii în nevăzut te vor păzi şi stâlpi de nori şi limbi de foc te vor călăuzi în singurătatea pustiului.

Ia-ţi crucea grea şi urcă dealul! Şi gata fii ca jertfă să depui. Dar stai şi-aşteaptă-ntâi sub tainele tăcerii şi nu lăsa prea grabnic pasul să pornească.

Aşteaptă zilnic ca toiagul să-nflorească!

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Toiagul cu migdale

  1. @ Dacă s-ar alege şi azi oamenii după toiegele înmugurite, înfrunzite, înflorite şi… înfructate!!!

    Cînd eşti viu, eşti viu pînă la capăt, dai rod, eu aşa zic.
    Politica este unul din şerpii pe care i-a înghiţit toiagul întrebării tale.🙂
    Oamenii nu se pot alege după astfel de toiage, de teamă să nu fie înghiţiţi de ele cu partidele lor cu tot. Sfinţii fac altfel de politică, A. Dama…

  2. A.Dama spune:

    Răsvane, rugul nu mai voia să se mistuie. Asta înseamnă că a fost viu până la capăt?😉

    Ce să-ţi spun despre articolul acesta? S-a numărat printre acelea care nu-ţi dau pace. Nu m-am gândit la un mélange politico-religios, chiar dacă se ştie că multă vreme conducătorii au fost aleşi după tot felul de semne şi însemne… supranaturale.

    M-am gândit în primul rând că suntem atât de fără Dumnezeu, încât nici nu realizăm că dacă nu El îi trimite pe cei ce sunt în frunte, cel puţin îi îngăduie… Ce contează pentru noi că îi înjurăm sau îi binecuvântăm? Analizăm fapte, date… Oare câţi se mai gândesc că El ridică pe unii şi coboară pe alţii?

  3. @ multă vreme conducătorii au fost aleşi după tot felul de semne şi însemne… supranaturale.

    Sau le-au atribuit lor, cum a fost cazul cu împăraţii romani, începînd cu Augustus. Ciudat, nu? O civilizaţie formidabilă care să ajungă, exact în momentul în care religia lor era în mare decădere şi parazitată de influenţe barbare, să atribuie puteri dumnezeieşti de tip tribal unui om? După ani, a reînviat povestea în timpul lui Carol Quintul, în sec. XVI.

    Spuneam despre toiag că ar trebui să fim ca el, să dăm rod, ca să dovedim, ca să ne cunoască lumea şi să ne recunoaştem între noi… Despre tufişul acela trebuie să faci postare, altfel mă încurc…🙂

  4. A.Dama spune:

    Răsvan, evident că s-au comis erori uriaşe, care au dat în continuare naştere unor catastrofe uriaşe. Da, au fost puşi oamenii în locul Lui sau chiar s-au autointitulat dumnezei. Au schimbat mersul vremii, au reordonat sărbătorile după propriile toane.
    Dar atunci mai existau „cer” şi „pământ”. Acum e tot o apă şi-un pământ. Câţi nu deţin „legal” terenuri celeste?😀
    Cât despre rod(iri), bine-ar fi să ne recunoaştem după roade!
    De rugi nemistuinzi se sperie oricine!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s