Corespondenţii îşi scriu unul altuia „pre taină”


confidentialAm citit deunăzi într-un dicţionar al lui Dimitrie Cantemir cum definea corespondenţii.

Am să revin curând la acest dicţionar, iau acum definiţia lui ca punct de pornire.

corespondenţii

(lăt.) Unul cu altul pre taină răspunsuri a avea.

Sună anacronic să-i consider pe Alin Cristea şi Marius Cruceru corespondenţi în temeiul acestei definiţii?

Mai degrabă, anacronismul vine din atitudinea unuia, care a sărit peste pre taină”.

Chiar dacă se vor pune etichete de genul: „vrei trafic”, chiar dacă unii au reclamat că nu se ia atitudine, deşi am luat, s-au adunat nişte întrebări, pe care le consider necesare, de vreme ce totul e „la vedere”, nu „pre taină”.

Poate că la noi nu sunt atât de reglementate lucrurile – juridic vorbind – în ce priveşte publicarea unei informaţii private, însă în alte părţi, ele sunt destul de stricte.

Câteva elemente la dispoziţia oricui – angajat într-o comunicare via Internet – stabilesc limpede regimul corespondenţei private, a cărei transmitere mai departe este un delict. Un mail, un chat, chiar un comentariu pe o listă de discuţii pot fi făcute publice numai dacă există „autorizarea prealabilă şi expresă a expeditorului” (respectiv a corespondentului).

Motivaţia că s-a stabilit dinainte că regimul corespondenţei nu este privat e atât de subţire, că mă mir că nu există jenă în a-l invoca. Nu e evident că persoana corespondentă nu a autorizat expres publicarea informaţiilor? Ele trebuiau să rămână „pre taină”.

Acum, am să trec de la această revoltă „terminologică”, întrebându-l pe Alin Cristea (cum au făcut-o şi alţii), dacă:

– are vreo importanţă faptul că sunt mai mulţi cei care nu aprobă comportamentul tău vizavi de publicarea corespondenţei private?

– există şanse ca multele voci din „opoziţie” să te influenţeze, să te determine să faci schimbări?

– ţinând cont de faptul că te mustră mai mulţi pentru acelaşi lucru, e posibil ca adevărul să fie de cealaltă parte, nu de partea ta?

– se publică scrisorile unor personalităţi culturale – în general post-mortem şi cu acordul urmaşilor, tu vrei ca această publicare să aibă loc înainte, fiindcă, după, s-ar putea să nu mai fie nimeni interesat?

– se creează un precedent prin publicarea acestor informaţii, cât va dura până vor apărea mailurile contrafăcute, dialogurile contrafăcute?

– stând sincer înaintea lui Dumnezeu, ştiind că dai socoteală de orice cuvânt rostit, există vreo rezervă faţă de propriile gesturi, pe care ceilalţi le condamnă?

– e sănătos un regim de neîncredere – un efect previzibil şi cu consecinţe importante în comunicarea dintre bloggeri?

– poţi controla efectele pe care publicarea corespondenţei private o are asupra altor persoane, implicate fără voia lor?

– există măcar o înclinaţie, oricât de firavă ar fi, către statutul de „făcător de pace”, când prea multe cuvinte şi prea multă energie se consumă în războaie inutile?

– suntem îndemnaţi să răscumpărăm vremea, oare, încazul de faţă, publicarea corespondenţei şi dialogurilor electronice nu înseamnă exact nesocotirea îndemnului?

*

Cele de mai sus – aţi înţeles! – sunt încă o dezicere, sonoră, faţă de o atitudine care a (în)trecut de mult limitele sfidării.

Personal, cred că Dumnezeu ne vrea în alt gen de lupte, nu în acestea egoiste şi risipitoare.

Ce bine că atunci când Îi încredinţăm Lui, „pre taină”, atâtea şi atâtea… taine, n-avem nicio temere că ar ajunge nelalocul lor!!!

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De vină și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

43 de răspunsuri la Corespondenţii îşi scriu unul altuia „pre taină”

  1. Lia zice:

    http://angelzori.wordpress.com/2009/10/04/e-prea-multa-vreme-de-cand-ai-plecat/

    Draga A.Dama, sa ne rugam. EL poate face minuni. Eu cred in minuni.

  2. „Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia”.

  3. Alin Cristea zice:

    Ce mai risipă de energie…

    Amintești de: “autorizarea prealabilă şi expresă a expeditorului” (respectiv a corespondentului).

    Corespondentul e doar expeditorul sau și destinatarul?

  4. Rodica Botan zice:

    De la legile scrise la cele nescrise, totul, dar absolut totul, se revolta la ceea ce face Alin. Nu este mult de cind el insusi sustinea aceste rinduieli.

    Cami avea solutia cea mai potrivita (intr-un comment pe Vindecatorul) si Ted Pope o executa acuma de ceva timp: INDIFERENTA. Nu cred ca exista alta solutie… Poate doar o zi de post si rugaciune pentru el? Unele probleme mai grave se rezolva cu artilerie grea…

  5. A.Dama zice:

    Lia, aşa să faci! Şi fiecare să se implice acolo unde crede că trebuie să se implice.

  6. A.Dama zice:

    Aurel,

    Mulţumesc! M-am gândit la mai multe versete, dar… cum nu au avut efect nici mustrările, nici argumentele altora, nici ocările, nici apelul la raţiune, nici apelul la bun-simţ, măcar m-am de-zis!

  7. A.Dama zice:

    Rodica, este adevărat! Indiferenţa e bună, însă nu cred că va fi o piedică pentru cineva care vrea neapărat atenţie.
    Mie mi se întâmplă rar să vin cu asemenea subiecte…
    De multe ori mi s-a spus că blogul meu e o oază de linişte. Lumea vine să se odihnească…

    Mă rog să ştiu cum să procedez în continuare.

  8. A.Dama zice:

    Alin, corespondenţi sunt amândoi. A coresponda e una, a face publică o corespondenţă sau un dialog e alta.

    Eu am văzut doar la tine pe blog corespondenţa privată dintre voi. Dacă este şi dincolo, fără autorizarea ta prealabilă şi expresă, te rog să mă lămureşti!

  9. Alin Cristea zice:

    În virtutea cărui principiu ar trebui să te lămuresc eu (aici) pe tine?

  10. A.Dama zice:

    Aline, tu vorbeşti de principii?
    Se scandalizează atâţia pentru că tu eşti principial?
    Sau principiile tale sunt complet diferite de ale tuturor (sau majorităţii)?
    Am întrebat, pentru că eu am dezaprobat acţiunea ta. Dacă şi de cealaltă parte s-a acţionat la fel – iar eu nu ştiu, atunci ar trebui să-mi reconsider dezaprobarea faţă de tine. De aceea am întrebat.

  11. Alin Cristea zice:

    Eu ți-am pus o întrebare: Dacă corespondent, în chestiunea amintită de tine, este și destinatarul, sau doar expeditorul?

    Nu știu dacă pot să iau în considerare răspunsul, din moment ce ai trecut imediat la interpretarea amplă a chestiunii (fapt care poate duce în eroare cititorii tăi, nu-i așa, femeie cu principii?)

    A doua întrebare a fost: În virtutea cărui principiu ar trebui să te lămuresc eu (aici) pe tine?

    La asta nu am primit nici un răspuns. Mai rău, ai făcut o varză din răspuns.

    A treia întrebare pe care ți-o pun este următoarea: În virtutea cărui principiu ar trebui să-ți răspund la întrebările tale din postare?

    A patra întrebare nu te surprinde deloc: Adevărul te interesează?

    Spui că și alții mi-au pus cele 10 întrebări. Minți.

  12. Camix zice:

    CORESPONDÉNT, -Ă I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondență cu caracter informativ din locul în care se află. 2. persoană care, în lipsa părinților unui elev, are răspunderea acestora față de școală. 3. cel care poartă corespondență cu cineva.
    .

    Interlocutor se numeşte doar cel care întreabă sau şi cel care răspunde?
    Dialog se cheamă că poartă unul din cei doi sau celălalt? sau amândoi?

  13. Alin Cristea zice:

    Camix, știu să caut și eu pe DEX.

    Nu de asta era vorba.

    A.Dama a dat un citat, după care a făcut o completare în paranteză:

    “autorizarea prealabilă şi expresă a expeditorului” (respectiv a corespondentului)

    Nu a dat linkul, ca să văd despre ce este vorba.

  14. A.Dama zice:

    Aline, ştiu că tu ţii la o exactitate a cuvintelor, pe care noi, „poeţii”, nu o avem.
    Eu sunt un om cu greşeli, dar recunosc asta şi îmi mai şi cer iertare…
    Din câte constat însă aici, hermeneutică faci şi tu.
    Cel puţin în privinţa interpretării, suntem pe picior de egalitate. Eu spun una, iar tu interprezi.
    La întrebarea „în virtutea cărui principiu…”, ţi-am răspuns exact încă din titlul postării. Corespondenţa ar trebui să rămână privată. Eu dezaprob atitudinea ta de a publica o corespondenţă privată. Dacă şi celălalt face la fel, îmi reconsider atitudinea faţă de tine.
    .
    Nu există un principiu în virtutea căruia să-mi răspunzi la întrebările din postare. Sunt întrebări retorice!
    Am spus că şi alţii ţi-au pus întrebări. De exemplu Agnusstick. „7 răspunsuri” îţi spune ceva? NU AM SPUS CĂ SUNT ACELEAŞI întrebări. Iar interpretezi.
    TE ROG, NU RĂSPUNDE la întrebări!
    Eu ţi-am răspuns afirmativ legat de „vă interesează adevărul”. Uită-te aici la comentarii: al şaselea de la urmă, că mi-a fost mai uşor să le număr aşa.
    Dacă eşti împăcat înaintea lui Dumnezeu cu acţiunile tale, Dumnezeu să te ajute în continuare!
    Eu am constatat că aceste acţiuni stârnesc certuri de vorbe şi am gândit cu voce tare că ni se cere să fim împăciuitori. Şi să răscumpărăm vremea. Vorbesc de una singură. Nu mai am corespondent. 😀

  15. Lia zice:

    Camix, cu umila mea parere (si ma iarta ca imi permit) incerc un raspuns la intrebarile tale.

    Ambii devin intrelocutori atunci cand este dialog.
    Daca este dialog atunci ambii poarta dialog.
    Daca este monolog…vorbim deja de alte elemente in comunicare.
    Canalul de comunicare a suferit transformari si nu mai exista un bun feedback in scopul mentinerii stabilitatii si echilibrului fata de influente exterioare; retroactiune inversa, conexiune inversa, cauzalitate inelara, lant cauzal inchis.
    Feedback insemna a oferi celorlalti un raspuns eficient pentru a le comunica exact ceea ne deranjeaza, sau ce dorim sa faca ceilalti. Trebui sa facem acest lucru fara a leza cealalta persoana, a minimaliza apararea. Feedback-ul trebuie sa- faca pe ceilalti sa inteleaga ca doar comportamentul ma deranjeaza sau imi place,(sau nu imi place)- nu persoana
    De cele mai multe ori, nu se mai doreste feedback in comunicare…iar asta duce la ruperea echilibrului comunicarii.

  16. Camix zice:

    Aline,
    Nu căuta motive să scapi, că nu poţi. 🙂

    În discuţia de messenger, fiecare e expeditor, că fiecare expediază replici, nu-i aşa?

    Şi chiar şi fără precizarea aceea, şi chiar fără citate, e o deducţie logică totuşi. Numai atunci pui problema aşa când vrei neapărat să scapi de urmarea negativă a ceva negativ efectuat.

  17. A.Dama zice:

    Alin, e un site în franceză, dar pun un link:
    http://www.educnet.education.fr/legamedia/legadico/lexique/correspondance

    Le secret des correspondances privées concerne les messages issus du courrier électronique, ceux échangés par téléphonie mobile (SMS), mais également de listes de discussions, où la détermination des destinataires est possible (liste des abonnés à la liste).

    Ceci dit, destinataire d’un message protégé par le secret de la correspondance, il vous est possible de le divulguer par exemple sur votre site Web si vous avez l’autorisation préalable et expresse de l’expéditeur.
    .

    Sunt convinsă că aici MULTE sunt interpretabile. Dar, până la urmă, această „revoltă terminologică”, am lăsat-o acolo… Am zis că asta se întâmplă la alţii (adică partea cu autorizaţia pentru a dezvălui corespondenţa privată), nu ştiu dacă şi la noi.

    Poţi să treci peste partea aia… Treci şi peste întrebări!
    E tot o apă şi-un pământ!

  18. Alin Cristea zice:

    Camix, ești pe lîngă subiect. Am explicat deja de ce.

  19. Alin Cristea zice:

    A.Dama, am pretenția că pot înțelege (uneori) poeții. Dar nu mă încîntă voltele pătrățoase pe care le folosești pentru a NU răspunde întrebărilor mele punctuale, nu retorice.

    Mi-ai cerut să te lămuresc. Asta într-un comnetariu. DUPĂ postare, adică.

    Așa că răspunsul tău este cu totul nesatisfăcător.

    Ce are de a face titlul postării tale cu solicitarea ta ca eu să te lămuresc?

    În virtutea cărui principiu ar trebui eu să te lămuresc?

    De ce nu te lămurești tu ÎNAINTE de a posta ceva în public?

    Altfel, cum am mai spus, minți.

    Spui că și alții mi-au pus cele 10 întrebări. Minți.

  20. A.Dama zice:

    Aline,
    Tu nu ai de gând să-mi răspunzi. De ce aş avea eu de gând?
    Nu mai vreau să mă lămureşti.
    Vreau să înveţi limba română.
    Iată citatul din postarea mea:
    Acum, am să trec de la această revoltă “terminologică”, întrebându-l pe Alin Cristea (cum au făcut-o şi alţii), dacă:

    Să analizăm ce se află în paranteză: e o subordonată circumstanţială de mod. Termenul regent al subordonatei este gerunziul: „întrebând”. Subiectul subordonatei este „alţii”. Predicatul este „au făcut”. Pronumele „o” are valoare neutră, ca în expresia „a luat-o la fugă”.

    Subordonata circumstanţială de mod are aici scopul de a arăta că modul în care procedez eu este acelaşi cu al altora, respectiv, şi ei au pus întrebări.
    DACĂ TU GĂSEŞTI CĂ EU AM SCRIS ACOLO: ÎI PUN LUI ALIN CRISTEA ACELEAŞI 10 ÎNTREBĂRI PE CARE I LE-AU PUS ALŢII – unul dintre noi doi nu ştie limba română.
    Plus că vocaţia redundanţei o ai tu. Îţi place să te repeţi. De ce aş repeta eu întrebările altora?

  21. A. Dama, văd că din „minţi” nu te-a scos dl. Alin Cristea, ceea ce, pentru şarmul discuţiei, e bine. 🙂
    Cu nenea Cantemir, treaba stătea cam aşa: erau alte vremuri. Cum te bănuia turcul că te gîndeşti la Volodea, te scurta de cap. De-asta era musai să fie de taină. La chinezi, dacă-ţi luai nasul la purtare, ţi-l tăiau. Erau vremuri crude, cu morală proaspătă şi bună. Acum vremurile s-au schimbat: turcul plăteşte! 🙂 Deocamdată tace, nu catadicseşte! Să nu mai întrebi şi tu cine-i turcul, că scot pistolul! Cum e turcul, şi pistolul!
    Ce vremuri, A. Dama, ce vremuri… 🙂

  22. A.Dama zice:

    Răsvane, mi-am amintit un banc, dacă tot scriseşi de „minţi”.
    Ştii tu copilu’ ăla geniu de se naşte… Cum se naşte, cum rezolvă cele mai grele ecuaţii matematice, că se sperie medicii. Îl operează să-i mai ia din „minţi”. 😀 Şi după ce i-au luat jumătate, cum se trezeşte copilul din anestezie, începe şi compune cele mai extraordinare simfonii. Medicii se hotărăsc să-i mai ia un sfert. Nici de data asta, copilul nu şi-a pierdut (extra)minţile. Umple automat pagini întregi de fizică şi chimie de cea mai înaltă clasă. Văzând că nu o scot la capăt, medicii hotărăsc să-i ia minţile de tot. Se termină operaţia, se trezeşte copilul şi le spune: „Actele la control, vă rog”.
    Îmi cer scuze dacă-l ştiai, dar poate îl află şi alţii la care încă n-a ajuns.
    Asta că nu ştiu ce să-ţi spun de turci. Nici măcar de ţurci. 😀
    Da’ să ştii că vremurile mele bune nu erau cu turci. Ci cu unguri. 😛

  23. Dancos zice:

    Dragul meu, orice fel de introductiune in cazul unora ca dumitale nu ar fi decat penala: de ce? Pentru ca mandria dumitale este oleaca cu mult mai mare decat bunatatea crestina.
    Asa ca, eu, Dan Bey, vin si iti spun ca pana si otomanii ar pricepe ca niciodata n-am iubit feminismul! Asadar, pe la Auschwitz avuram muieri mai ale dracului decat barbatii… (––––) Mai nene, gazda blogului ast e mai sincera decat tine sau decat mine…. Adica… gazda blogului ast, pe cari te produci atat de masculin, a fost mereu buna, desteapta si crestina… Eu stiu ca (––––) esti prea mandru: si totusi, recunoaste ca esti mic in toate intrebarile tale de nimic! Nu plange, mesajul aista e unul de dragoste pentru un strain ca tine stramtorat de mizele mizere ale blogosferei crestine. Apropos, Dan Bey imi spuse un turc, dar om, mult mai curat decat spurcaciunile lumii acesteia… Sunt Dan Bey pentru toate (––––), incluzand aci muierile papistase care guita „nevinovat” impotriva bunului simt.

  24. Cu huni! 🙂 Nu ştiam bancul 🙂

  25. Dancos zice:

    Mesajul de mai sus e pentru A.C.

  26. A.Dama zice:

    Dancos, ai prevăzut, într-adevăr, că voi scoate unele expresii din comentariul tău! Am lăsat, totuşi, suficient din el.
    Deşi i te-ai adresat lui Alin în principal, şi altora colateral, eu am rezerva că Alin va ţine cont doar de propria părere în interacţiunea lui cu bloggerii creştini şi în alegerea subiectelor care vor reprezenta în continuare România Evanghelică.
    Cât despre „muierile papistaşe”, aş vrea să le lăsăm acolo unde sunt. Că s-a adunat zgură multă şi… vreau să trec de la „spălătorie” în sufragerie, să iau Cartea şi să ascult corul de îngeri.

  27. A.Dama zice:

    Răsvane, dar tu ce vârstă ai? Că te credeam din aceleaşi secole cu mine. 😀

    Cum s-ar chema asta? Co-secolari? 😛

  28. Dancos zice:

    da, zise Dan Bey cu sila pentru (––––) plangacioase nevoie mare!

  29. A.Dama zice:

    Dancos, unii ar vrea să găsească la noi ceva diferit de ce văd pe toate blogurile care-s prin topuri. Oare de ce-s în top? Unele îs doar pentru că se-njură la liber pe ele.

    Eu voi trece mai departe, cu siguranţă!… Trebuia să spun că nu sunt de acord cu publicarea informaţiilor personale în felul în care s-a făcut, dându-se amploare „naţională” actului. Mai departe, Dumnezeu să aibă milă de noi. Că noi nu prea avem. 😦

  30. Alin Cristea zice:

    A.Dama, ai introdus chestiuni care nu sînt clare.

    Te-am întrebat dacă chestiunea corespondentului se aplică și destinatarului, sau doar expeditorului.

    Ai amintit de “autorizarea prealabilă şi expresă a expeditorului”.

    Dacă eu îți trimit o scrisoare cu adresare directă (destinatarul e indicat clar), dar o trimit și altora, aducem în discuție “autorizarea prealabilă şi expresă a DESTINATARULUI”?

    În revista electronică confesional@ 2 / 2006, poți să găsești ceea ce Marius Cruceru îmi scria:

    „Transmit acest email si colegilor mei de la comunitate deoarece ii priveste informatia falsa transmisa de dumneavoastra.”

    http://www.confesionala.ro/confesionala.php?id=2

    Discuția despre „informația falsă” e (cel puțin pentru mine)… savuroasă. Și nu știu dacă s-a clarificat chestiunea :))))

    http://rotundu.wordpress.com/2008/03/12/dl-inexactitate-2

  31. A.Dama zice:

    Aline, am precizat în postare că lucrurile sunt valabile la alţii, nu ştiu dacă şi la noi… Dacă eşti destinatarul unor e-mailuri, sms-uri sau al altor mesaje dintr-o listă de discuţii, unde sunt identificabili participanţii la discuţie, nu ai voie să pui pe site-ul tău niciun mesaj al expeditorului, dacă acesta nu a aprobat în mod expres publicarea mesajului.
    Cât despre linkurile pe care mi le-ai dat, ceea ce pricep eu este că a existat la un moment dat o problemă în care s-a scris despre tine în termeni nepotriviţi – ai explicat pe larg de ce sunt nepotriviţi – şi că eşti revoltat că această atitudine continuă (de a se scrie despre alţii şi de a se manipula) într-un spaţiu confesional, unde lucrurile nu se schimbă în bine, cum nu se schimbă la nivel înalt, în politica ţării. Dacă o informaţie pe care tu ai transmis-o în privat, altfel decât pe o listă de discuţii sau pe diferite site-uri, a fost dată mai departe, cu precizarea că îi priveşte pe cei care iau deciziile asupra celor menţionate acolo, eu n-aş compara publicul la care a ajuns informaţia aceea cu publicul României Evanghelice. N-aş compara nici informaţiile care au circulat. Acolo era vorba de ţinută şi comportament, plus caracterizări personale, cu care ai explicat de ce nu eşti de acord, iar pe România Evanghelică, sunt informaţii personale detaliate şi păreri despre unii şi alţii, care nu-şi au locul la vedere pentru toţi. (Asta e părerea mea.)
    Am văzut prezentarea cărţii „Darul iertării” în acelaşi număr al Confesionalei. Mi s-a părut ironic. A trecut ceva de-atunci, şi tot nu s-a întâmplat…
    Am mai remarcat tonul din răspunsul tău în 20 de puncte. Este unul răzvrătit. Sigur că nu poate aprecia cineva din afară tensiunea care a existat acolo, dar e evident că lucrurile stăteau rău încă dinainte de a se produce corespondenţa pe care tu ai reprodus-o.
    Şi totuşi, în ciuda răului făcut, eu nu văd o atitudine în care se întoarce celălalt obraz! Eu văd răzbunare, fiindcă la rău se răspunde cu şi mai rău. Nu trebuie să se ia nimeni după mine. Evident că fiecare are o grilă proprie de lectură. Dar chiar dacă tu ţi-ai propus să dai pe faţă ce se întâmplă, să zicem, în acel spaţiu evanghelic, tu crezi că asta e soluţia pentru schimbare? Fiindcă şi tu când prezinţi lucrurile, când prezinţi chiar documente concrete, îţi iei libertatea de a le selecta. În momentul în care are loc selecţia, este evident subiectivismul. Nu putem pretinde obiectivitate.
    Scuză-mă acum că am gândit pe lângă, vorba ta, însă nu cred că voi avea vreme să mă uit peste toate documentele şi să-mi dau cu părerea, care tot subiectivă ar fi.
    Revenind la ce am scris eu în postare, după ce am văzut linkurile respective, după ce am văzut că s-a scris despre tine şi că informaţia a circulat mai departe, susţin în continuare că pe România Evanghelică nu îşi au locul acele informaţii personale. Sunt dovezi de neiertare, dovezi că se răspunde cu aceeaşi monedă, în loc să credem că răzbunarea e a Domnului.
    Cel mai rău îmi pare de climatul de neîncredere care se creează. Eu n-aş vrea să ia cineva nimic de pe blogul meu şi să răstălmăcească în altă parte, de exemplu. Şi, sincer, îmi piere cheful de a mai sta aici, în văzul tuturor cu ceea ce îmi trece prin cap şi prin suflet…

  32. Alin Cristea zice:

    Păi asta e problema, că nu citești documentele…

    Și văd că tot despre mine continui să-ți defilezi subiectivismul (ia-ți alți ochelari).

    Tonul cu care am scris cele 20 de puncte nu a fost nicidecum răzvrătit. :)))

    Este evident că interpretezi inclusiv chestiuni din trecut pe baza (re)sentimentelor din prezent.

    Aceeași întrebare: Cum de afirmi că te interesează adevărul cînd nu citești documentele în care poți afla adevărul (despre anumite chestiuni)?

  33. A.Dama zice:

    Aline, îmi trece prin cap să mai comit o greşeală. Să mai scriu un textuleţ în care să îţi răspund la acest comentariu. Pentru că pe tine nu te deranjează foarte tare dacă eşti dat de (contra)exemplu. Revin, aşadar, într-un timp scurt cu răspunsul… Până atunci, rămâne fiecare cu adevărul lui. 😀

  34. Alin Cristea zice:

    Bine ai fi dacă ai răspunde la text (la context nu ești în stare, că nu citești documente), nu să mă dai pe mine (sau pe altcineva) contraexemplu.

    Dar, de, mai trece multă apă pe Criș pînă ți se maturizează discernămîntul.

  35. Marius David zice:

    draga Adamaica. Precizez pentru a nu ştiu cîta oară, dacă are cineva nevoie de opinia mea, că nu am dat niciodată nimănui acordul de a-mi publica corespondenţa privată în vreo formă sau alta înainte sau după moarte.
    De fapt Danuţ Mănăstireanu indică şi locul în care, într-o discuţie, l-am rugat pe Alin Cristea să îmi păstreze numele nenumit. Să nu dea public corespondenţa cu pricina (pentru că văzusem că are năravul) şi el mi-a scris negru pe pixeli că nu va da acea corespondenţă în public.

    Sînt suprins de evoluţia din ce în ce mai tristă, care bate spre patologic, a lui Alin Cristea (iertaţi-mă, „frate” mi-e greu să îl numesc în aceste condiţii, „domn” nici atît)

  36. A.Dama zice:

    Aline, socotelă dăm fiecare de maturitatea discernământului. Doar că înaintea Cui se cuvine!

  37. A.Dama zice:

    Marius, am parcurs ce s-a scris pe blogul lui DM… Eu aveam nişte lucruri de lămurit cu Alin, le-am expus şi eu pe puncte, mi-am asumat riscul etichetărilor de-un fel sau altul.
    Tu eşti un fel de „subiect indirect” (mai ales că gramatica nu l-a inventat)… Gramatica ştie doar că un subiect poate suferi acţiunea făcută de un complement de agent. Şi asta numai în diateza pasivă…
    Problema e că şi dacă treci la diateza pasivă, intră alţii în con-text cu diateza activă. Nicio şansă, aşadar!

  38. Pingback: Hybris tragi(comi)c sau libertatea impusă « lumea adam(a)ică

  39. Alin Cristea zice:

    A.Dama, înainte de a da socoteală Celui Preaînalt nu dăm socoteală unii altora?

    (Ăsta e unul dintre punctele obsesive ale Pătrățosului, dar doar DUPĂ ce Oradea a pierdut în fața Bucureștiului.)

  40. A.Dama zice:

    Aline, se dă socoteală şi înaintea altora. Dar nu înainte de a-I da Lui socoteală. Eu nu pot inversa ordinea asta.

    Tu, oricum, te refereai la a da socoteală de maturitatea discernământului. Şi aveai în vedere că se face rău din cauza lipsei discernământului. Sigur, e evident!

    Şi totuşi, când greşim, măcar avem o asigurare de malpraxis la Tatăl? E întrebarea pe care o ridicam într-un articol. Că nu se poate să nu greşim…

  41. Marius David zice:

    Draga Adama,

    cred ca Alin poate scrie o reteta despre cum se poate ingropa definitiv o relaţie. Prin cele intimplate orice urma de incredere dispare. Ori cred ca asta merita discutat: pina unde se poate merge intr-o relatie de acest gen cind esti tot timpul atacat si orice initiativa de dialog este fracturata din partea cealalta?

    Nu am resentimente si ura pe Alin. Pur si simplu este ca si cum ar fi murit cineva. Asta simt, daca intereseaza pe cineva, dupa toata aceasta serie de intimplari ca subiect indirect, cum spui tu.

  42. A.Dama zice:

    Marius,

    Mi-am dat seama că în privinţa publicării mailurilor şi mess-urilor, Alin nu va negocia nimic. Eu doar m-am purtat naiv, crezând că se poate negocia.
    Când se duce câte-o relaţie, e dureros… Cred că aici se multiplică indefinit „Stan Păţitul”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.