Evocarea altei lumi, a altui timp, a altor obiceiuri e la fel de comună precum deschiderea ferestrelor.
Pe-atunci era altfel…
Erau alte vremuri…
Oamenii erau aşa şi aşa…
Oamenii aveau respect…
Sună familiar.
Ca zăpezile lui François Villon: où sont les neiges d’antan? / where are the snows of yesteryear?…
Ca memoriile de dincolo de mormânt ale lui Chateaubriand: Mémoires d’outre-tombe… chiar dacă omul era fascinat de gloria vieţii şi de oamenii glorioşi… în viaţă.
Aveam un profesor, pe cât de bătrân, pe atât de „la zi”… Din când în când, ne „alinta”: pe când eram eu tânăr, iar voi bătrâni… Şi râdeam (adolescentin), cu toate pletele gândurilor năvalnice în vânt.
Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat să aveţi învăţăcei mai în vârstă – mă refer la vârsta fizică. La început, ni se pare ciudat. Apoi, ne obişnuim, cum ne obişnuim cu toate cele. Pe-atunci, era aşa…
Dar (ceal)altă cunoaştere – spre care mă-ntorn – nu are de-a face cu o scaldă bună în trecut.
Mă gândesc acum la un soi de Mémoires de l’autre connaissance, ca la memoriile acelei cunoaşteri, în care ierarhiile familiare sunt… cel puţin diferite, dacă nu răsturnate. În care vârsta (fizică) are cel mai puţin de zis. În care ordinea comună e dez–ordonată cu folos şi pe ne-înţelesul nostru salvator.
(Ceal)altă cunoaştere nu are de-a face cu trecutul, nici cu viitorul… E ruptă de timp, şi acţionează în timp. În ea, nu înţelepciunea omului dă măsura, ci prezenţa Duhului.
Iar noi nu avem nicio oglindă în care să reflectăm chipul celui condus în adevăr de Duh. Şi nu avem nici detector pentru când ne-apropiem de un trăitor de Dumnezeu în adevăr…
De aceea, mai bine să alergăm la păzirea poruncilor, fiindcă în ea se află sâmburele celeilalte cunoaşteri:
Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. (Ps. 119, 100)
Şi mai bine să ne ascuţim auzul şi să ne ciulim urechile la şoaptele Duhului, fiindcă până şi copiii pot fi mai înţelepţi decât bătrânii, atunci când Duhul îi călăuzeşte. Până şi marele număr al anilor de experienţă şi al perilor albi rămâne de ruşine când Dumnezeu alege să Îşi predea lecţiile prin gura copiilor şi a celor fără experienţă:
Eu îmi ziceam: „Să vorbească bătrâneţea, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.”
Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.
Nu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci. (Iov 32, 7-9)
Ce faci cand cineva iti spune ” Nu ai autoritate spirituala sa vorbesti despre anumite subiecte, teme,…trebuie sa fii mai in varsta”?
Multumesc de articol si ganduri.
Se spune ca pe masura ce imbatranesti realizezi ca stii tot mai putin. Intrebati-ma numai 🙂
Cunoasterea umana pare sa fie orientata backwards: te indeparteaza de adevar si te ineaca in informatii.
Alexandru, când Dumnezeu îţi dă de lucru, să nu cumva să te împiedici de oameni! Fiindcă înaintea Lui dai tu socoteală până la urmă. Iar dacă eşti pur şi simplu împiedicat de cei mai în vârstă, să cadă asupra lor păcatul!
Când stai de vorbă cu unii oameni în vârstă, îi vezi foarte convinşi de tot ce ştiu, de experienţa lor, nimic nu îi convinge că ar fi altfel. De fapt, nici nu vor să audă o altă variantă. Atunci tu spui cât să nu te tragă Tata de urechi că n-ai spus. Iar dacă rămân împietriţi…
Există o altă categorie de oameni în vârstă care sunt atenţi la ce le vorbeşte Dumnezeu prin cei tineri.
Şi mai sunt şi oameni în vârstă pe care ai tot sta să-i asculţi! 🙂
Să ne rugăm să fim inspiraţi cum să acţionăm în fiecare situaţie concretă!… 🙂
Sam, e o problemă gravă. Cel puţin cum înţeleg eu lucrurile în ultima vreme, văd că nu se mai poate ajunge la zi cu bibliografiile, dar oamenii tot asta caută; nu să vadă în Text ce le descoperă Tata în mod personal. Pe mine mă frământă cum ar fi să citesc Textul uitând de alte informaţii, grile, teorii pe care le-am adunat. Şi… bâldâbâc! Nu ştiu dacă se poate. 😦
Mi-am amintit de Samuel… Domnul a vorbit cu el cind era doar un prunc…s i daca a ascultat de Cuvintul Lui cu strasnicie… pana la urma a ajuns si imparatul sa asculte de el, si preotii… si tot Israelul…
Asa este. Am primit cu bucurie fiecare cuvant scris.
Multumesc mult.
Sa raspundem si sa reactionam asa cum doreste Christos in relatiile unii cu altii.
Rodica, aşa este!… Şi Saul l-a chemat şi din morţi… Brr!
Alexandru, voi zice doar Amin! 🙂
Interesanta tema! Mă gândeam ce frumos este atunci când vedem tineri înţelepţi, cu un suflet frumos, cu inima aproape de Domnul şi cu o conduită admirabilă….
Şi ce trist este când vezi bătrâni „(ne)buni”, cu o viaţă urâtă, neînţelepţi şi plini de toate năravurile…
Mi-a plăcut răspunsul dat lui Alexandru. Şi vreau să recunosc că am cunoscut bătrâni pe care nu mai mă săturam să-i ascult, să mă „umplu” din izvorul înţelepciunii lor…
Alex, mulţumesc! Dacă avem şansa să educăm tineri, să o facem cu dăruire şi cu înţelepciune de sus! 🙂
http://angelzori.wordpress.com/2009/10/03/duminica-sfintirii-post-negru-abstinenta/
Alexandru
Săptămâna aceasta întrebam acelaşi lucru pe un frate (profesor). Fratele mi-a spus că are 2 băieţi (ambii slujitori) şi amândoi vin la el cu aceleaşi întrebări şi temeri, iar dintre cele mai frecvente sunt legate de „avertismentele” pe care le primesc de la cei cu „experienţă”, precum că nu au destulă maturitate, experienţă, autoritate şi peri albi.
De fapt, tu ştii prea bine şi îndrăgeşti afirmaţii de genul: „nu ştii tu încă …”.
Răspuns: Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea. Autoritatea nu stă în ani, peri albi sau piele tăbăcită, ci în CARACTER.
Un fir,
E bună ideea cu caracterul. Aici iar sunt o sumedenie de păreri despre ce înseamnă caracter…
Autoritate este şi când eşti delegat de El, indiferent ce cred oamenii despre caracterul tău. 😀
Câţi slujitori de-ai Lui nu au ascultat mai degrabă de vocea Lui decât de ce credeau oamenii despre ei?!!!
Pingback: Memoriile altei cunoaşteri (5) – Când Izvorul n-avea nevoie de fântână « lumea adam(a)ică