Psalmul 7 – Leagăn de-ntrebare


Mă chircisem într-un semn de-ntrebare.question hand Afară era frig şi cătam adăpost.
Şi beznă era
Ca-n cele trei ore,
Când pe cruce
Ţeseai omenirii un rost.

Întrebarea mea era gâtul de lebădă,
Ce-mi ţinea cald,
Mă purta prin oglinzi.
Le citeam cu nesaţ făr’ să ştiu
Cât de searbădă-i
Cartea de luciu,
Făr’ să ştiu că-n ea mori
De te prinzi.

M-aciuisem în întrebare
Ca-n burta mamei
Şi nu respiram aer, nici lume,
Nici moarte, nici ochi.
Numai Ochii-Ţi ca para
Mă cercetau cu mirare,
Numărându-mi şi perii din cap,
Şi lacrimi vâltori,
Şi vămi viitoare,
Şi care de foc.

În întrebare nu-i leagăn – mi-ai spus.
Prea târziu… şi-n tăcere.

Apoi Ţi-ai făcut palma căuş să mă sorbi.
Am sărit, nu ştiu cum,
Nu-nvăţasem nici zborul,
Dar Tu mâna ai întors
Ca un semn de-ntrebare
Şi n-am mai ştiut
Nici să fug,
N-am mai vrut
Să cobor.

About A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De psalm(r)odiat și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

64 de răspunsuri la Psalmul 7 – Leagăn de-ntrebare

  1. Lia spune:

    îmbrăţisat psalm de aripă.
    sa-ţi fie intrebarea din a palmelor căus, ocrotiea.

  2. A.Dama spune:

    Lia, mulţumesc!🙂

    Cum să răspund poetic dacă fuge poezia mâncând pământul? I se face de plutire în balon cu aer cald.😛

    Tot un fel de căuş…

  3. Frumoasă poezie! asta nu înseamnă că n-am înţeles-o!🙂
    Vezi, asta e arta: să ştii cînd să te opreşti să nu strîngi prea tare căuşul, şi să nu devină pumn.
    Voi cum faceţi că reuşiţi?🙂

  4. A.Dama spune:

    Răsvane, zâmbesc! În ciuda „lacrimilor vâltori” din psalm.
    Deci tu zici că frumosul nu poate fi înţeles.
    Dar poezia ai înţeles-o, şi dacă e frumoasă?🙂
    Psalmul acesta a venit el la mine. Nu l-am chemat. Încă nu-l înţeleg nici eu de tot; voi mai lucra în timp la înţelegerea lui.😛
    Şi încă nu ştiu cum va fi cu finalul. Chiar n-o să vreau să cobor din întrebare?
    .
    Cel mai greu a fost cu imaginea. Că nu găseam imagine cu o mână ţinută ca un semn de întrebare… Şi-am făcut-o cumva pe cea de mai sus.😉

  5. Rodica Botan spune:

    Pina la urma ai gasit raspunsul? Raspunsurile sint totdeauna importante… mai ales cind te intreaba El…

  6. A.Dama spune:

    Rodica, dacă El Îşi ţine mâna ca întrebare, cum să mai cobori din ea?🙂
    Noapte bună ţie, că noi tocmai ne dădeam de-a dimineaţa!😛

  7. Rodica Botan spune:

    …te dai de-a berbeleacul… stiu eu? Nu-mi plac intrebarile fara raspuns. Vreau sa stiu!!!
    :)Acu e buna dimineata la mine… vezi cum e? Si daca intrebi cit e ora… o sa fie un raspuns diferit dupa fusul orar unde sintem asezati. Locul schimba situatia… ai dreptate. Daca esti in mijlocul unei mari intrebari… cum sa afli raspunsul in intrebare?
    Dar poate tocmai acolo e raspunsul …in mijloc…

    Tu numa’ ma incurci… m-am dat huta pe celula asta cenusie pina la epuizare… acuma plec la lucru sa vad daca o mai pot folosi la ceva. Sa aveti cu totii o zi buna!!!

  8. Dancos spune:

    Hmmm… psalmul trebuie sa ramana psalm!

  9. A.Dama spune:

    Rodica, e greu să îţi spun ce-am simţit scriind psalmul ăsta. Ştii că semnul de întrebare, dacă-l întorci, pare ca un obiect de mobilier confortabil, după design-ul modern şi post-modern. Ziceam că-l fac leagăn, până a venit şi mi-a spus că nu se poate. Eu am încercat mai multe variante înainte, şi cunoaşterea, şi întoarcerea către o vârstă ferice, în care nu exista diferenţiere (burta mamei), doar eram examinată de El… Dar, până la urmă am rămas în mâna Lui şi am acceptat că e mai bine acolo, chiar daca mâna Lui se încăpăţânează să rămână semn de întrebare, în loc să mă legene… Hm. Greu de explicat. Greu!😀

  10. A.Dama spune:

    Dancos,

    Un psalm e o convorbire cu El. Cele de mai sus sunt o convorbire cu El… Când am scris textul – venit de niciunde şi dintr-o dată -, l-am numit „Leagăn de-ntrebare”… Apoi am decis să-l fac psalmul meu, adică al 7-lea, cum sunt eu a 7-a… Şi nu e un psalm uşor de suportat. Dar mi se potriveşte.😦 :((

    De ce nu l-ai încadra tu la psalmi?

  11. ilef spune:

    „matematicianul” dan barbilian incerca sa-si ascunda conditia de poet, fiindca „poetul” ion barbu era persecutat. doar ca in cursurile de la universitate, poetul iesea la lumina, involuntar.

    solomon marcus, care i-a fost student, isi aminteste ca la cursul de matematici, profesorul le vorbea, involuntar, nu despre „multimea vida” ci despre „multimea desarta”

    intr-un alt plan, semnul de intrebare se transforma in leagan, abstractul devine confortabil, fiindca un pic din harul divin trece in harul unui dascal – matematician poet sau poet matematician

  12. Dancos spune:

    Era sa spun ~Nu conteaza ce cred eu: atunci de ce imi dau cu parerea pe ici, pe colo? Pai cred ca ma retrag… am tot zis, dar faptul de a fi tras in piept de niste umbre care pretind a fi copiii lui Cristos, faptul acesta nu mi-l pot ierta! nu e cazul la tine, fii pe pace… cu altii e problema, altii… unii care fac bine in numele lui Cristos ca de pe urma asta sa pape o ciorba si altii… eheeee…

  13. A.Dama spune:

    IleF, da, chiar aşa! Sigur că povestea cu „mulţimea deşartă” mi-a amintit mie de „magazinele deschise veşnic”, adică non-sto,p ale moldovenilor de peste Prut, dar, dincolo de poantele lingvistice, cred că poezia adevărată ţâşneşte uneori fără să i te poţi împotrivi. Bine, există şi etape în care îţi poţi cultiva stilul, în care cunoşti o serie de alte expresii poetice şi eşti influenţat de ele, dar… odată ce te atinge virusul poetic, greu mai scapi.😛 Ştiu informaticieni care scriu poezie… si scriu bine.🙂
    Apropo de semnul de întrebare inversat, ştii, mi-am imaginat un divan, în care te lungeşti pe curbură şi îţi ţii picioarele puţin mai sus, pe linia care vine după curbură…😀 Greu de spus concret ce vizualizez.😛

  14. A.Dama spune:

    Dancos, ştiu că ai dreptate! Unii se angajează într-o activitate „creştină” numai fiindcă le iese şi lor, iar motivaţia?… ce mai contează motivaţia?, contează efectul! Dacă e pe termen lung, cu-atât mai bine! Şi totuşi, în această mare mulţime, tot ar trebui să se regăsesască şi câte unii cu interes sincer în lărgirea Împărăţiei. Dacă nu sunt, e vai de noi!
    Cât despre retrageri… de câte ori n-am trecut prin ele şi pe lângă ele? De mine vorbesc…😛

  15. Rodica Botan spune:

    Stii ceva…ultima explicatie s-a prins si de mine…Si-mi place (acuma ca am priceput si eu). Dumnezeu ne vrea dependenti. Daca am avea totul si n-am trai in semnul de intrebare, am uita de El. Asa…ne tine in Palma Lui, care este ca un semn de intrebare, dar care poate deveni leagan si in calusul miinii ne poate ascunde…
    Un Psalm de dependenta…🙂

    Dancos…uita-te tu la mina aia…in forma de intrebare…ca ne vorbeste la fiecare dupa intrebarile ce le avem. Undeva Cuvintul zice sa nu ne uitam la oameni…ca n-au murit ei pentru noi.

  16. Lia spune:

    Dancos, respectuos, fa-mi intelegerea mai usoara.
    „Pai cred ca ma retrag… am tot zis, dar faptul de a fi tras in piept de niste umbre care pretind a fi copiii lui Cristos, faptul acesta nu mi-l pot ierta!”
    Pe unde esti, mereu sorbi supa zgomotos.
    De ce?
    De ce mereu nemultumit?
    Chiar crezi ca este doar uscatura intre crestini?
    Toti oamenii gresim, toti trebuie sa ne pocaim, toti trebuie sa ne iertam…
    Cateodata, sincer, comentariile tale pline de nemultumire nu duc nimic altceva decat umbra de intristare.

  17. Camix spune:

    E mai bine să strigi durerea când o ai şi să te lupţi ca Iacov care a primit răspuns în final, decât să închizi înăuntru nemulţumirile şi să te depărtezi de El.
    O fi un semn şi ăsta că e al şaptelea şi că eşti a şaptea.🙂

  18. Dancos spune:

    Lia. ai un cap frumos.

  19. Dancos spune:

    Crestinii nu sunt uscaturi, doar putregaiurile care se preumbla printre ei, folosindu-i pe acestea ca jaloane pentru viteza cu care isi mana minciuna pe autostrada tolerantei. Uite ADama e un jalon, Vindecatoru un jalon… apoi viperele lui Matrix

  20. agnusstick spune:

    Poate că partea negativă a unei afirmaţii pe care o faci cu toată tăria este tocmai faptul că Dumnezeu a întors palma, şi acum nu te mai afli în căuş, până când îţi vei aduce aminte că un copil întreabă tot felul de lucruri, tot timpul, şi face toate lucrurile ca un copil, inclusiv prostiile şi greşelile. Când ştie de toate înseamnă că a uitat Cine-l ţine pe palma întoarsă, şi a hotărât că poate să zboare sau să fugă singur, deşi nu a terminat de citit searbăda Carte de luciu. Un semn de întrebare culcat (pe partea cea bună sau invers) e locul geometric al certitudinii (că vei afla răspunsurile sau că le ştii de pe-acum).

  21. Lia spune:

    Dancos, daca imi spui am un cap frumos, nu iau propozitia ca pe un compliment -e o poza de avatar si atat.
    Poate ca in Matrix nu sunt doar elemente care sa invenineze sau, daca sunt ceea ce zici tu ca sunt, atunci fiecare om-crestin, cu sufet, are misiunea de a le scoate veninul cu dragoste si ajutor de Sus- nu-i asa?
    Tu pe cati incerci sa-i invaluiesti cu dragoste de Dumnezeu?🙂 .

  22. A.Dama spune:

    Rodica, mă bucur că ai priceput. Ştiu că limba poeţilor nu e chiar dorită şi pe înţelesul altora. Dar, uite, cu puţin efort, am ajuns la o cheie bună.🙂

    M-am gândit de multe ori la o şcoală de poezie. Până atunci, mă tot şcolesc singură.😛

  23. A.Dama spune:

    Lia, Dancos, dacă tot sunt moderator, ar trebui să intervin în discuţie, aşa-i? Suntem în proximitatea morţii. Nu ştim niciodată când vine. Din acest punct de vedere, Dancos are dreptate să pretindă superlative. Noi trebuie zi de zi să fim atât de-aproape de El, ca şi cum în secunda următoare ne-ar putea lua pentru totdeauna de pe pământ.

    În acelaşi timp, suntem oameni supuşi greşelilor. Chiar dacă Îl iubim sincer, chiar dacă avem râvnă pentru Împărăţie şi un Duh călăuzitor, se întâmplă ca firea să fie cea care să câştige. Să greşim… Să fim iar în situaţia de a cere iertare. Nu doar de la El, ci şi de la cei cărora le greşim…

    Eu am trecut iar pe lângă moarte. Atât de aproape, încât nici nu ştiu dacă mai contează vreun cuvânt…

  24. A.Dama spune:

    Camix, mulţumesc! Nu ştiu dacă mai pot citi semnele. Oricum, e mult mai bine Acolo. Ştiu sigur. Poate lupta s-a terminat. Rămâne şchiopătarea.😦

  25. Lia spune:

    A.Dama, ai perfecta dreptate ziua de maine nu este a noastra, secunda urmatoare nu este a noastra. Si eu stiu cum este sa fii aproape de prag, i-am simtit mirosul, dar daca Dumnezeu a ingaduit sa mai fim, inseamna ca El este un Dumnezeu plin de ingaduinta …deci se intelege, ca si noi trebuie sa fim ingaduitori, nu? -asta incercam sa-i spun.🙂 Si, desigur, sunt ingaduitoare cu Dancos, fiindca stiu ca mereu e nemultumit de cate ceva🙂.

  26. A.Dama spune:

    Agnusstick, drăguţ din partea ta că încerci răspunsuri, când e limpede că perna şi aşternutul sunt tot întrebări. Certitudinile, şi când le ai, vin „fraţii” binevoitori să ţi le dărâme. Biserica face mai mult rău decât bine, şi asta nu e o noutate. E o chestie cu care s-au obişnuit cei mai mulţi. O întrebare e şi dacă poţi, pe cont propriu, să fii mădular într-un Trup, care oricum e dincolo de istorie, chiar dacă partea ta, funcţionalitatea ta, are o limită temporală bine stabilită.

    Un loc geometric al certitudinilor e într-o călăuzire supraomenească. Presupunând că ai ajuns acolo, dacă îndrăzneşti să-ţi deschizi gura, ţi-o închid ceilalţi fără pic de ruşine, sau de rezervă, sau de sfială, sau de frică de Dumnezeu…

    Îmi pare rău că s-a nimerit să le spun toate astea răspunzându-ţi ţie! Fiindcă „materia”-cauză e în altă parte, nu în cele scrise de tine.

  27. Lia spune:

    A.Dama draga, ma iarta – la mine is doar intrebari … poate par stupide – dar sa stii ca nu-s. Uneori pe liniste, pace si desfatare in psalmii tai, se aud zgomote de fond si asta ma face mereu sa ma intreb si iar sa ma intreb … Ne hranim din Cuvant. Poemele tale uneori nasc in suflet rascoliri ingeresti …si nimic nu mai spun ca intelegi tu mai multe, stiu bine.

  28. A.Dama spune:

    Dragă Lia, poate şi eu ar trebui să-mi cer iertare dacă am supărat pe cineva prin cele cugetate şi scrise! Suntem imperfecţi, iar dacă n-am fi, n-am avea ce căta pe pământ. Eu nu pot răspunde în numele lui Dancos, însă mă gândesc că el mereu se împiedică de imperfecţiunile noastre. Şi nu pentru că n-ar şti că nu putem fi perfecţi, cum nici el nu e perfect, ci pentru că ar vrea să vadă cum oamenii ard pentru Cristos şi le pasă prea puţin de „gura lumii”, de ispitele Celui Rău care ne face non-stop oferte la pachet si promoţii, însă, într-un fel sau altul, această ardere pentru Cristos nu e suficient de evidentă. Eu, personal, aş vrea ca Dancos – şi alţii – să găsească în cele scrise de noi o oglindire a altui Scris, a altui Gând. Dacă nu-i putem atrage cu Împărăţia din noi, tot degeaba!

  29. Dancos spune:

    Noroc ca unele au guritza mica… dar chiar si asa, poa sa pape ceva de pe urma amaratilor fara sa munceasca, vezi tot felul de fundatii de rahat… N-ati inteles nimic sau va prefacurati ca n-ati inteles. Lu doamna cu gura mica ii spun ca nu imi plac fiintele parsive si proaste! Nu-l mai amestecati pe Cristos in pantecul vostru, alo, aia cu fundatiile jegoase!

  30. A.Dama spune:

    Dancos, să cântărească Domnul cele spuse de mine, de tine şi de toţi ceilalţi! Că orice cântar am folosi noi, e tot strâmb.

    Mestecând tristă toamnă,
    A.Dama

  31. agnusstick spune:

    Cred că eu am fost cauza supărării lui Dancos, cu supele şi ciorbele mele sărace, prea amestecate, servite reci şi la repezeală, printre jaloane… Dacă e cineva care trebuie să se retragă din acest colţ al poeziilor, întrebărilor şi arderilor, eu mi-s acela. Nu-mi retrag totuşi „răspunsurile” – nici n-am cum, şi oricum sunt prea efemere ca să nu atragă alte roiuri de întrebări. Prefer să vă las cu semnul de întrebare intact sau culcat, cum vreţi fiecare, de-o parte sau de alta (votez cu Dreapta, totuşi – m-a sedus căuşul din poezie). Vă las cu Bine.

  32. A.Dama spune:

    Agnusstick, greu aş putea pune o etichetă: tu eşti de vină, ea e de vină, el e de vină. Eu sigur sunt di vină.😀

    Nu ştiu ce să înţeleg. Aici e vorba de un dialog între oameni care nu ne-am văzut niciodată în realitate. Se întâmplă tornade virtuale, dar nu ştiu dacă în realitate am fi la fel de abrazivi, incisivi, corozivi sau… defensivi. Cel mai sigur, ne-am adresa unii altora cu „dumneavoastră”.

    Mie îmi vine să întorc semnul de întrebare cu curbura în aşa fel, încât să mă pot piti sub ea, să nu mai ajungă la mine ploaia de vorbe, nici grindina judecăţilor, nici îngheţul de neiubire!…

  33. A.Dama spune:

    Celor ce vor să se retragă în tăcere, eu le spun să citească un capitol din Biblie înainte.

    (Eu o să revăd Isaia 6😀 .)

  34. Lia spune:

    (eu stiu cum este sa ai uneori ochii obositi si sa nu te creada nimeni.)

    _______________________

    Aşa este, Lia! Am corectat… Mulţumesc de atenţionare! :)

  35. Rodica Botan spune:

    Mai dragii mei…nu stiu ce se intimpla: e poezia de vina, ochelarii mei… sau mi s-au ruginit niscaiva suruburi… pe cind zic ca am inteles si eu despre ce vorbiti… pe atunci pierd firul conversatiei… Si nici proza vad ca nu o mai inteleg!!!

    Cred ca eu trebuie sa plec mai degraba, ca si daca stau… tot semnul ala de intrebare il am pe frunte…

  36. Dancos spune:

    Mai draga Rodica Botan, chiar daca turba vreunii nu le dau datisfactie: singuri se despoaie si imput aerul cu dihania cu sulf ce le diriguie pasii prin lume. Eu am spus doar, fara sa fiu mitocan, ca azi mai exista naparci papistase care invocand numele lui Cristos papa o ciorba buna de tot. Eu am spus atat. Altceva nu mai spun. Eu daca pot ajuta pe cineva, apoi il ajut: nu zic ~Ajuta-ma sa ajut, sau da-mi bani sa dau bani… de astia imi e scarba rau de tot. Cat priveste tertipurile lor mizerabile, pe mine nu ma pacalesc… sa guite neica cat vor, eu n-am nominalizat pe nimeni, atentie! Dar musca se pare ca s-a asezat pe caciula cuiva…

  37. Dancos spune:

    Un sfat va dau: ADama, Rodica Botan – nu intrati pe orice blog cu comentarii crezand ca aveti de-a face cu crestini – nu dati satisfactie – IP-ul e prima tinta, deocamdata…

  38. A.Dama spune:

    Dancos, oriunde ne întoarcem privirea, dăm de nedreptate. De multe nedreptăţi. Oriunde mergem pentru o soluţie, ni se oferă pseudo-soluţii sau ni se trânteşte uşa în nas. Justiţia nu e un loc de soluţionare a conflictelor, Biserica nu e un loc de rezolvare a problemelor (de orice fel ar fi), Spitalul nu e un loc de vindecare, Şcoala nu e un loc de învăţare.
    Cum ar putea atunci cineva să se îndreptăţească? A fost învăţat într-un fel, dar nu se descurcă decât cum fac toţi descurcăreţii.
    A crezut că e treaba unora să rezolve ceva, când colo, au făcut-o şi mai lată.
    Dacă tu îmi spui ce funcţionează exact după legile Cerului aici pe Pământ, dacă-mi numeşti o instituţie, o comunitate, nici eu nu ştiu – dar nu o persoană anume sau o familie -, atunci o să înţeleg că vrei ca toţi ceilalţi să funcţioneze după un MODEL, că acela într-adevăr există şi e funcţional…
    Şi eu, şi alţii am avut experienţe urâte cu cei din biserică, experienţe traumatizante cu cei care se numeau „fraţi” sau „fii de Dumnezeu”. Bun, şi-atunci trebuie să-i anatemizăm la nesfârşit? Dacă Dumnezeu hotărăşte să-i ierte, să-i scuturăm noi de să le zboare toţi fulgii, că suntem mai îndreptăţiţi?
    Dacă Dumnezeu nu mă trimite să iau de guler pe cineva care a greşit VIZIBIL şi CU URMĂRI GRAVE, nu mă duc să-l iau de guler. Ascultarea face mai mult decât urecherea.
    Dacă nu ne dăm seama mereu cu cine avem de-a face într-o lume în care ascunderea e „legală”, atunci înseamnă că n-am trecut examenul de „clarvăzători”?
    Poate le-am deschis uşa celor de la Securitate, fără să ştim.
    Poate le-am deschis uşa celor care furau dintr-o parte şi dădeau câte un pic în cealaltă, să-şi amuţească o voce interioară (dacă mai aveau aşa ceva).
    Poate I-am trântit uşa în nas lui Isus, care Se îmbrăcase în cerşetor, iar noi n-aveam timp de El.
    Da, toate astea sunt cât se poate de plauzibile. Şi-atunci, de iertarea cui avem nevoie? Nu de a Lui în primul rând???
    Dacă le dăm în cap celor care inventează organizaţii caritabile în care să spele bani murdari, înseamnă că am făcut dreptate în Numele Lui? Cine e chemat la aşa ceva? Ne priveşte pe fiecare?
    Eu…, din partea mea…, pot să tac. Să vorbească alţii care ştiu mai multe, care sunt mai îndreptăţiţi să taie în stânga şi-n dreapta şi să cureţe, să netezească drumul!
    De Dumnezeu trebuie să mă tem. Atâta tot.

  39. A.Dama spune:

    Rodica, îţi răspund cu întârziere. Că acum am realizat că m-am luat cu altele…😛

    Mi-am dat seama că poezia ai înţeles-o…

    Discuţia aceasta e mai greu de urmărit, fiindcă elementele care sunt adunate laolaltă vin din mai multe părţi…
    Nu s-au făcut nominalizări, de aceea sunt convinsă că aspectele discutate îi privesc pe mai mulţi. Dar un răspuns mulţumitor pentru toată lumea nu are cum să existe.
    Eu nu pot să pun etichetă: Dancos s-a referit la unul, la altul, la una, la alta. Mie şi ţie ne-a atras atenţia să avem grijă cu cine intrăm în dialog. Acolo au fost nominalizări.
    Eu, personal, nu-mi permit să afirm că ştiu sigur că X sau Y nu va fi vecin de Împărăţie cu mine. Şi, în plus, mă străduiesc în continuare să mă îndrept într-Acolo. Nu e niciun finish. Sunt pe traseu…
    Că aş putea modera mai mult? Evident! Aş putea chiar să nu permit niciun comentariu. Aş putea chiar să îmi iau concediu de la blogăreală. Şi aşa mediul e nesterilizat. Şi e multă pierdere de vreme.

  40. Rodica Botan spune:

    Nu mi s-a dat mie sa modific lumea. Si chiar daca as vrea, n-as sti cum. Spun si eu ce mi se pare drept, daca e posibil … si ma duc inainte. Nimeni nu-mi poate lua nimic… ca nici n-are ce-mi lua. Nu rivnesc la nici o pozitie inalta… si chiar daca as rivni… la ce bun, ca nu-i de starea mea? Am un singur blog… si n-am nevoie de mai multe…

    Iar cind ma apuca durerea de suflet… cint cintarea:
    „Sa-i spui Lui Isus… orice durere
    Ce citeodata te-apasa greu…”

    Mingaierea e de partea cealalta a Iordanului…pentru cine se sileste sa ajunga acolo. In rest…traiti in pace cu toti oamenii…

  41. eLioR. spune:

    foarte faina poezie.

  42. fotostefani spune:

    „…Apoi Ţi-ai făcut palma căuş să mă sorbi.

    Am sărit, nu ştiu cum,

    Nu-nvăţasem nici zborul,

    Dar Tu mâna ai întors

    Ca un semn de-ntrebare

    Şi n-am mai ştiut

    Nici să fug,

    N-am mai vrut

    Să cobor.” …Minunata evocare a trairii Intalnirii…

  43. Fotostefani spune:

    Pasi de copil nou-nascut insangerat, departandu-ne si luand locul cu sine…Flacara-si imparte locul cu pieptul si iar se descopera pe coame funebre de deal. Sunt si metalele ce fierband in rarunchi, intr-o limba de foc devin aur pe piatra de suflet. Acum ai atata aur nascut ca o sa se reverse si-o sa-ti inunde viata.
    Nu intentionam sa comentez iar, dar mi-ai adus sub privire tremurande trairi unice. Indiferenta nu ma caracterizeaza si nu am putut sa tac.

    • A.Dama spune:

      Corolle,
      Cine nu e indiferent adună mai multe dureri, dar și mai multe bucurii.
      Unde aurul e rar, i se prețuiește valoarea. Afișat ostentativ, se banalizează, devine comun.
      Iau fierberea și merg mai departe. Strop cu strop, rămân în urmă semne de folos cuiva, cândva…

  44. Dem Covaci spune:

    A.Dama,
    Tu tot imparti (sau risipesti) pe aici margaritare si psalmi.
    Poate ca ai putea sa aduni intr-un volum comorile astea.
    Si banui ca mai ai si altele in afara de cele publicate pe blog.

  45. liviuspuraci spune:

    Cel mai „neinteles ” semn de intrebare, il am in imaginea sufletului, este Cel intins pe cruce cu picioarele tintuite amandoua cu acelasi piron (cui mare) de lemnul din spatele calcaielor. Mainile, fiecare „fixata” ca pentru totdeauna, tot cu un cui gros, iar toata greutatea corpului sprijinita pe aceste trei puncte. Greutatea capului si a umerilor atarna la vale, formand curbura de sus a semnului, corpul indoit ca un S, genunchii fiind puternic iesiti afara (departe de lemn), dar picioarele aduse inapoi la atingerea lemnului prin cuiul din picioare, ca sa completeze imaginea semnului de intrebare. Oare ce sa reprezinte acel „semn de intrebare” pentru omenirea setoasa de sange, si flamanda de ucidere? Imi sta in fata o intrebare, dar nerostita niciodata, pentru ca raspunsul se stia inainte de a fi rostita intrebarea: DE CE? De ce-i atata ura si foame de ucidere in lume, dar vai, se manifesta si intre „credinciosi”, chiar daca uciderea e doar a sufletului? De ce le place oamenilor sa priveasca acel SEMN, iar apoi plini de o „dorinta sfanta” formeaza alte si alte semne, de fapt ca-ntr-o veselie, umplu drumurile si raspantiile cu astfel de semne.
    Intrebarea mea ramane: DE CE? Raspunsul cred ca il am: pentru ca nu cunosc Marele Semn.

    • A.Dama spune:

      Livius,

      Te-am citit de mai multe ori și de fiecare dată îmi aminteam de întrebarea ivită după citirea lui Matei 10, 11-15. Dacă o casă e vrednică de pace, ea să rămână acolo, dacă nu, să se întoarcă la ucenici. Deci ucenicii mergeau cu pace, nu cu războiul sfânt?
      Ne-am schimbat obiceiurile?

  46. Livius spune:

    Nu uita, te rog, ca societatea de atunci (dealtfel si cea de acum), nu era formata doar din ucenici si case in care intrau ucenicii. Marea majoritate a timpului o petreceau in interactiunea cu altii. Erau primprejur farisei, saduchei, irodiani, preoti, invatatori ai legii, orbi, bolnavi cu tot felul de boale, vaduve, orfani, saraci, si lista ar putea continua. Acum intrebarea care imi da tarcoale este de ce s-au comportat atat de straniu mai toti in jurul Domnului Isus, de la ucenici si pana la preotii inalti. In abundenta pacii au certat ucenicii pe cei ce doreau binecuvantarea copiilor lor, sau pe cel ce nu vedea, dar facea atata zgomot la marginea drumului? Pacea este o valoare, dar nu o cauta in piata de obste. Nu este acolo. Asa cum ai spus, sta pitita prin case. Ascunsa. O mai gasesti intr-un loc, in fiinta Fiilor lui Dumnezeu. Ei o poarta peste tot. Dar ia gandeste-te putin, ai intalnit multi din acestia? Nu-i cauta afara. Uita-te in „casa”. Si o sa gasesti ca Domnul a avut mare dreptate cand a zis: „Cei rai n-au pace” Isaia 48:22, ca sa-ti dau doar un reper.
    Ma opresc stiind ca acei ce sunt ai Domnului sunt insemnati cu o pecete sfanta, dar ca sa poata fi cititi este nevoie de un scaner special. 1 Corinteni 2:12.

    • A.Dama spune:

      Livius, mulțumesc!
      Am căutat pacea în primul rând în „casă”, printre copiii Lui. Să-ți spun că am găsit-o prea rar?
      De multe ori și aici, în virtual, unde nu ne grăim față către față, am impresia că toți se socotesc înrolați într-un război, pe care-l știu sfânt, așa că n-ai niciun rol dacă nu ești echipat de război.
      N-am sentimentul că se merge cu pace, ci că fiecare merge cu dreptatea după urechea lui.
      Însă perspectiva deschisă de tine e mai cuprinzătoare. Ne împiedicăm și azi de copii. Le-am pune scotch pe gură, numai să nu ne deranjeze. Tot ce facem și zicem noi e ultraimportant. Să nu se risipească printre lăcrimații și gângureli fără noimă.
      Păi, să mai mergem cu scanerele la reparat!

      • mitica spune:

        Chiar sa vina Primavara…cu tot ce inseamna ea in cele vazute si nevazute .

        • A.Dama spune:

          Mitică,
          Oare ce-ar însemna Primăvara în cele nevăzute?🙂

          • mitica spune:

            A Dama , am inceput sa nu ma descurc pe aici pe blog datorita schimbarillor. Abia azi am revenit dupa ziua cand am scris acea ,,urare dorinta”.
            Nu stiu daca o sa-ti raspund la intrebare.
            Eu laud pe Domnul ca a hotarat sa traiesc intr-o zona cu anotimpuri.
            Sunt foarte atent la felul cum ele se perinda.
            Ma gandesc ca e o lectie in ceea ce a facut si face Dumnezeu in jurul nostru [in Natura]
            Ma uit la butucii de vita de langa casa cu ramurile [corzile] care par uscate in timpul iernii . Deodata ,ca la un tainic semnal totul reinvie in jur. Mai intai primele flori din gradinuta de flori apoi primii pomi din gradini sau de pe dealuri si astept sa vad acelasi lucru si cu vita de vie. Nu se grabeste. Cum nici salcamii nu se grabesc in comparatie cu alti pomi sau copaci. E nevoie ca o anumita temperatura sa se instaleze ca sa revine la viata . O face incet dar sigur . Nu am vazut pana acum mugurii si frunzele cu florile din care se vor face ciorchinele de struguri sa fie surprinse de inghet . Pomi fructiferi am vazut . Au fost infloriti si apoi au inghetat fara rod in anul respectiv. Vita de vie e o taina pentru mine. Ingrijind cei cativa butuci am inteles Ioan 15 si cu cat inteleg mai bine acel pasaj cu atat stiu cum sa ma ocup de vita si-mi doresc sa se ocupe Stapanul de mine-o mladita.
            Sa aduca Domnul Primavara …si apoi tot ce depinde de El petru a fi rodnicie….

            • A.Dama spune:

              Am citit cu mare interes povestea primăverii tale, Mitică. Să știi că succesiunea anotimpurilor e un subiect care mă preocupă destul de tare. Pentru că ni se spune că nu se va mai deosebi iarna de vară în vremurile din urmă. Anul trecut, pe când eram în spital, deși ar fi trebuit să fie primăvară, cu temperaturi moderate, ne-am pomenit cu 30-31 de grade Celsius la fereastră. Stăteam în salon cu jaluzelele trase, ca să nu ne expunem la soare (nu aveam voie). De atunci încoace, anotimpurile s-au întrepătruns, așa încât pare tot mai dificil să separi primăvara de vară și toamna de iarnă.
              Îmi place lecția plantelor care își văd de înmugurire, de înflorire și de rodire după cum le îngăduie Cel de Sus. Și după cum le îngrijești tu… (Și alții.) Mă gândesc dacă nu cumva nouă ni se întâmplă să ne blocăm într-un anotimp și să refuzăm să creștem mai departe. Roada se lasă așteptată mult și bine de partea Stăpânului. Să vină, așadar, și Primăvara, să vină și Toamna Roadă!

  47. Pingback: Cinci | lumea adam(a)ică

  48. Pingback: În coaja semnului de întrebare – Ruben Bucoiu | lumea adam(a)ică

  49. tabyta22 spune:

    Imaginea alaturata psalmului dvs ma duce cu gandul la surfisti. A fost o perioada cand, dupa ce am vazut filmul Bethani-ei (campioana la surfing, iar in urma unui accident a ramas fara un brat), urmaream video-uri cu surfisti. Cum niciodata nu am invatat inotul si cum ma tem de apa, admiram filmarile cu inima-n gat, de emotie plina. Parca eu eram acolo si nu ei!
    Semnul acela de intrebare, incapatanat sa se schimbe, e si protectie. Protectie sigura, altfel s-ar fi facut caus…
    Frumos psalm, chiar si pentru necioplite ca mine!
    P.S.: eu l-am citit de abia saptamana aceasta.
    Binecuvantari si sanatate.

  50. Pingback: Geneza semnului de întrebare | lumea adam(a)ică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s