(d)Epilarea ritualică

Poate că fiecare ne-am oprit cu mirare (mai mică sau mai mare) în dreptul pasajelor despre purificarea ritualică a leviţilor. Dincolo de aducerea de jertfe animale sau de mâncare, curăţarea presupunea ca fiecare levit să parcurgă nişte etape care priveau propriu-i trup – cu şi fără vestimentaţie.

Iată ce găsim în Num. 8, 7 despre epilarea ritualică:

Iată cum să-i curăţeşti: Stropeşte-i cu apă ispăşitoare; să lase să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se curăţească.

În dreptul indicaţiei de a lăsa să treacă briciul peste tot trupul lor, există o trimitere către un alt pasaj, din Lev. 14, 8-9, unde se prescrie modalitatea de curăţire a unui lepros:

Cel ce se curăţeşte trebuie să-şi spele hainele să-şi radă tot părul şi să se scalde în apă(…). În ziua a şaptea să-şi radă tot părul, capul, barba şi sprâncenele, tot părul să şi-l radă, să-şi spele hainele şi să-şi scalde trupul în apă şi va fi curat.

Chiar dacă ne e greu să ne imaginăm cum arătau oamenii complet lipsiţi de aceste elemente, în fond, sunt elemente de individualizare: părul de pe cap, sprâncenele, barba – (prima reprezentare poate ar fi aceea a unor mutanţi) -, e firesc să ne întrebăm dacă pilozitatea avea de-a face cu necurăţia.

În legea nazireatului, una dintre clauzele ei explicite este tocmai interdicţia tăierii părului de pe cap. Nazireul este pus deoparte pentru Dumnezeu. Părul lung, care creşte în voie, este un semn vizibil al punerii deoparte a lui în sânul comunităţii. La sfârşitul perioadei de nazireat, omul trebuia să-şi radă părul şi să-l ardă pe altar.

Noi suntem obişnuiţi cu informaţiile despre funcţia protectoare a pilozităţii, despre caracterul ei diferenţiator, dar suntem obişnuiţi şi cu reflexele culturale de îndepărtare a părului ş.a.m.d.

Leviţii trebuiau, la anumite intervale de timp, să lase să treacă briciul peste tot trupul lor pentru a fi curaţi. Ei suferau această epilare în mod ritualic.

Cum s-ar transpune în privinţa fiinţei spirituale această completă îndepărtare a firelor de păr?

Există metafore scripturale pe care ni le-am trecut în vocabular, care ne-au devenit familiare, pentru care nu facem niciun efort de imaginaţie pentru a ni le reprezenta: curăţarea inimii, curăţarea cugetului…

Tot aşa, pricepem fără a pune prea multe întrebări, că inima trebuie să fie tăiată împrejur, ba chiar că şi urechea poate fi tăiată împrejur, pentru a fi receptivă la vocea lui Dumnezeu: urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte (Ier. 6, 10).

Tăierea împrejur a inimii e mai importantă decât cea a prepuţului şi o astfel de circumcizie – inimoasă – le priveşte şi pe femei. Şi inima lor trebuie tăiată împrejur… iar în Hristos, nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască.

Iată o serie de metafore scripturale pe care le luăm ca atare. Ce-ar însemna atunci (d)epilarea ritualică?

Există anumite lucruri care cresc în noi, din noi, şi în fiinţa spirituală. Sunt anumite reflexe de a ne raporta la realităţile spiritului, la cele de nevăzut şi de neînţeles, sunt ritualuri, comportamente, chiar anumite ticuri sau modalităţi prin care ne protejăm de lume, marcăm o diferenţă, sunt elemente care ne individualizează.

Din când în când, e nevoie de o reducţie totală a lor, de o luare de la capăt, fiindcă şi părul ras se va reînnoi, va creşte la loc. Părul este de folos. Aceste ticuri, reflexe, aceste elemente specifice fiinţei noastre spirituale trebuie să sufere la răstimpuri o moarte şi o reînnoire.

Şi totul să vină de la sine…