Cu japonezul (nu) m-am făcut japonez


japan bathPrimisem şi eu mailul pe care l-a publicat Marius aici. Am râs şi eu… Nu chiar până la lacrimi.

Şi nu pentru că (nu) m-ar interesa ce se face (şi) cu banii contribuabilului român, cum (nu) m-a interesat totdeauna de ce unii „evanghelişti” care mai calcă pe plaiurile noastre nu sunt chiar fani Vestea Bună (care e una şi numai una), ci ai unei Teme cu variaţiuni.

N-am râs atât de bine, pentru că, la finalul lecturii – savuroase, de altfel -, am avut un fel de viziune (imaginaţie) cu Pavel, care ar fi scris şi că s-a făcut japonez cu japonezii

Că ar fi stat într-o scăldătoare de lemn, plasată într-o cămăruţă îngustă, cu o gheişă care îl spăla pe spate cu un mănunchi de nuiele aromate, fără ca bietul om să-i poată cere nevestei îngăduinţa, şi chiar neavând încotro, că rămânea bine mersi flămând, dacă nu suporta ca un erou greutatea diferenţelor cultu(r)ale.

Aşa îmi imaginam şi eu cum ar fi fost să se-ntoarcă Pavel dintre niponi cu inima plină de râvnă, lăudându-L pe Dumnezeu şi povestindu-le tuturor cum au primit neamurile Vestea Bună, după ce el însuşi, vestitorul Veştii, s-a supus constrângerilor lor cultural-ritualice!?…

Nu de alta, dar ni s-a mai întâmplat – fără voia noastră – să ni se spună de la amvon cum au fost alte constrângeri culturale, ceva mai proxime, cum au păţit-o unii după ce s-a încheiat programul într-o biserică de oameni… de o anumită culoare, cum au fost serviţi în blide în care fuseseră alte meniuri înainte – şi se mai vedeau pe ici, pe colo -, cum mâncarea a fost împărţită direct cu mâna în blide… şi cum au înghiţit bieţii slujitori din „tot ce li s-a pus înainte”, gândindu-se că nici Dumnezeu nu face diferenţă între oameni, că îi primeşte pe toţi la El cu braţele deschise etc., etc. Aşa că n-ar avea de ce face ei diferenţă.

Iar cum cine nu are imaginaţie nu se poate bucura, vorba ‘ceea, numai să nu fie prea bogată imaginaţia, că, Doamne, şi cât de păcătoasă poate fi!, mi-am şi imaginat cum ar da un pastor de pe la noi socoteală, în faţa „Centrului”, a „forurilor superioare”, de misiunea lui printre niponi.

Cam două scenarii aveam în minte. Unul în care spune tot adevărul, că a fost supus unui ritual din care n-a înţeles mare lucru, dar s-a văzut forţat să intre într-un bazin de apă, mediu deschis circulaţiei fluidelor diverse, foarte aproape de o persoană feminină, alta decât propria şi singura nevastă (unul necăsătorit nici măcar n-ar fi fost trimis în misiune, se înţelege!), dar că Îi este recunoscător Domnului care a lucrat, şi… oamenii L-au primit pe Isus etc., etc. Iar celălalt scenariu, în care omul ar fi făcut o statistică a celor care s-au botezat, uitând cu desăvârşire de subiectele (ne)delicate referitoare la insurmontabilele diferenţe… cultural-ritualice.

Există, e de la sine înţeles, diferenţe: cu unii suntem greci, cu alţii turci… De alţii, ne ferim. Peste unele diferenţe cultu(r)ale, poate trece orice bun creştin. Altele însă rămân tabuuri definitive. Nu se poate merge în comunităţi în care femeile poartă din născare topless, că nu se cuvine. Cine stabileşte ce se cuvine şi ce nu? Care pe care?… Vrând-nevrând, un sistem legalist tot se constituie, că dacă n-am avea lege, am fi (în) fără-de-lege.

O serie de lucruri care „se cuvin” şi încă o serie, şi mai lungă, de lucruri care „nu se cuvin”. Şi toate astea le învăţăm de unde?

Există un Centru (centrul acela al puterii – caragialesc într-un fel, că ordinele circulă pe sârmă sau fac echilibristică), însă e de neînţeles cum se poate ca, faţă de acelaşi Centru, cineva care s-ar face japonez cu japonezii, ar păcătui indubitabil, iar altcineva care e clar că păcătuieşte, că trădează, că e iudă, să nu poată fi tras la răspundere, să nu i se aplice sancţiuni, numai pentru că Centrul nu e chiar atotputernic. E un centru de putere, care trebuie luat cu slăbiciunile lui cu tot…

Dacă Pavel se putea face grec cu grecii, dacă unii se pot scălda în ape tulburi, dar Centrul nu-i poate muta cu forţa în ape limpezi, de ce să nu ne facem japonezi cu japonezii?

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Cu japonezul (nu) m-am făcut japonez

  1. Alex zice:

    Foarte interesante conexiuni, A.Dama. Nu m-as fi gandit in aceasta directie, plecand de la textul hazliu al lui Pleşu. Mă rog, păţania lui!

    Mi-am amintit de „celebrul” roman „Shogun” al lui J.Clavel, in care apar si niste misionari crestini pe meleaguri nipone. Si care s-au facut, intr-un anume fel, asemeni japonezilor, pt a le duce Vestea!

  2. sam zice:

    Ganduri despre si pentru misionari in Japonia:
    1. Nu esti trimis in Japonia fara sa te informezi in prealabil despre cultura japoneza, deci vei sti in linii mari ce te asteapta, ca sa nu te ia pe nepregatite.

    2. Daca scopul tau e sa salvezi gheise in special, o baie asistata de una din ele s-ar putea dovedi o buna ocazie de a deschide drumul (Pavel a cascat si el gura in fata unor zei si o fotografie l-ar fi pus intr-o pozitie foarte compromitatoare la sedinta de comitet).

    3. Daca nevasta e foarte geloasa in general (cu sau fara motiv), probabil nici nu ar fi cazul sa te mai inscrii la scoala de misionari. Poate ca si mersul la cumparaturi de unul singur e periculos pentru sanatatea relatiei tale.

    Si, in final:

    4. Daca din prea multa ravna te-ai facut mult prea japonez pentru a-i castiga, ar fi poate mai bine sa ramai japonez.

  3. Debora zice:

    Textul lui Andrei Plesu , impreuna cu alte cateva texte de-ale sale care au aparut in diverse publicatii, au fost grupate in capitolul intitulat „Inauntrul trebilor de-afara” din volumul „Comèdii la portile Orientului” si sunt evocari din perioada in care era ministru al culturii. Nu cred ca oricine avea parte de tratament cu gheise si restaurante traditionale. Ca Extremul Orient in general si Japonia in mod special fac parte din alta lume, asta e clar chiar si pentru noi, cei mai neumblati pe meleaguri atat de indepartate. Postarea ta mi-a amintit de o carte care m-a impresionat profund, „Samuraiul” de Shusaku Endo. O geana de lumina (ca mai mult nu pot sa zic) a patruns in mintea mea si parca am inteles, atat cat am putut, cum de e atat de grea crestinarea japonezilor. Cineva care ar avea chemarea sa mearga acolo ar trebui sa aiba mult curaj si ar trebui sa depinda total de alt Centru, mult mai important…

  4. Ce făcea Pavel la gheişe! Ce făcea Pavel la azteci, nu? Îi tăia pe ăia pe stern şi le scotea inima, sau accepta să zacă un an într-o cuşcă, pînă-l îngrăşau ăia ca pe curcan? Dar la canibali? Mînca oameni? Sau se lăsa mîncat, măcar o bucăţică?

    Pleşu… Dopul ăsta îndesat şi negricios a fost întotdeauna robit gheişelor. N-ai să vezi pe vreunul intrînd într-un canal şi să vadă cum trăiesc aurolacii- acolo Pavel ar fi intrat cu siguranţă!-. Bine, ştiu, Pleşu nici nu putea, că rămînea înfipt într-unul ca un dop în sticla de şampanie, îl înfăşurau aurolacii cu sîrmă, de-l descarcera vreo blondă din cele mereu prezente în ceainăria de la Cotroceni şi de prin guvern.

    A. Dama, ce înţelegi tu că „se făcea” Pavel grec? Se pupa cu băieţii tineri, cum făceau demenţii ăia? Sau bea pînă cădea lat cu corintenii? Sau făcea concurs de minciuni cu cretanii? Sau se depila pe corp şi se ungea cu tot felul de smacuri, ca romanii?

    Nu ştiu ce-ar fi făcut în Japonia, că nici nu cred că erau japonezi pe vremea lui 🙂 dar tare mă întreb ce o să facem noi de mîncare la gheişa pe care am luat-o cu acte şi la puii noştri de samurai, că vine vremea cînd o să crape buza după un bob de orez, din care o să mai dăm şi zeciuială la Centru ăla pe care l-ai tot invocat.

    Dacă tot ai hotărît că e posibilă o deplasare a unei delegaţii de misionari români, eu propun să-i trimitem pe ăia care au turnat la secu, că-i bagă în cădiţă, îi spală, îi freacă, le cîntă gheişele lugu-lugu şi poate rămîn de tot acolo şi scăpăm de ei. 🙂

    Cu drag şi scuze de vorbă lungă, dar tot eram de gardă şi nu era să-mi fac sepucu de unul singur. Ştii, pînă şi la asta trebuie să fie doi- valabil şi pentru Pavel.

  5. A.Dama zice:

    Alex, e drept că în „Shogunul” au ajuns creştini la japonezi, catolicii, care aveau circulaţie mai liberă decât alţii. 😛

  6. A.Dama zice:

    Sam, m-a amuzat puţin răspunsul tău sistematic. Nu e nimic rău în asta. Şi sunt de acord că unele metode de a ajunge la inima omului nu sunt cele pe care comitetul le-ar suporta.

    Sunt de acord şi cu a rămâne ca model printre cei pe care îi evanghelizezi.

    Articolul ăsta a avut altă miză. Dacă îţi răspund ţie despre ce era vorba, le răspund, în mare măsură, şi Deborei, şi lui Răsvan.

    Misionarismul în Japonia e un subiect despre care ştiu prea puţine ca să-mi permit să-l dezbat. Am ascultat fascinată jurnale de călătorie spuse în direct, la un pahar de… ce-o fi fost, am citit mai multe mailuri de la prieteni sau membri ai familiei care au călcat pe pământul Japoniei. Unele mailuri puteau concura savoarea cu care scria Pleşu.

    Subiectul meu era altul. Spus în pilde. Experienţa cu gheişa era doar un pretext.

    Mă miră că în acest sistem legalist neoprotestant în care mulţi îşi construiesc – sau îşi sapă – propriul labirint, din care nu mai pot ieşi sub nicio formă, sunt incriminate unele metode (e drept că „neortodoxe”) de a ajunge la inima oamenilor cu Vestea Bună, în vreme ce acelaşi sistem nu se deparazitează de cei dovediţi paraziţi… şi nu se deratizează de… trădătorii vizibili, pipăbili etc. Asta mi se pare revoltător. Că avem „tablele legii” în variantă medievală ori postmodernă (e totuna aici), dar când cineva nu le respectă, pe astea măcar pe care le avem, sistemul e neputincios în a se dezbăra de exemplarele împricinate…

    Ciudat!

  7. A.Dama zice:

    Debora, bine-ai revenit! 🙂 Sigur că nu oricine se bucură de aceleaşi privilegii, pe banii contribuabililor! 😀 Sigur că unii chiar plătesc din buzunarul propriu „tratamentul cu gheişe”. Sigur că aici am făcut un artificiu de „trompe l’oeil”, fiindcă voiam să ajung în altă parte cu articolul. Am explicat cât de cât în comentariul către Sam ce intenţii aveam… Dar nu-mi pare defel rău că s-au evocat lecturi şi s-au exprimat păreri despre acea „altă lume”.

    Precizarea ta din final este de nota 10. Cine merge acolo trebuie să depindă de Singurul Centru! Exact, exact!!! 🙂

  8. A.Dama zice:

    Răsvan, va trebui să te uiţi puţin mai sus, la sfârşitul răspunsului către Sam, fiindcă acolo spun de ce am vorbit aici în pilde.

    Sigur că tu mereu ai umor şi o problematică mai altfel… ce făcea Pavel la canibali? Mai mult ca sigur că era mâncat. Dacă, totuşi, Dumnezeu avea altceva în plan, le făcea ălora ceva, îi orbea şi nu mai găseau stâlpul unde l-au legat, intervenea El precis că are imaginaţie mult mai mare decât am putea noi vreodată.

    De Pleşu vreau să nu mai pomenesc, dacă s-ar putea… E ceva ce ar necesita fraze multe şi fără o concluzie anume. Dar eu ştiu că dacă Dumnezeu vrea neapărat, neapărat să transmită un mesaj, Se foloseşte şi de măgăriţe… De măgari, ce să mai vorbim? 😀

    Interesant e subiectul cu Pavel, care zice că s-a făcut slab cu cei slabi şi fără lege cu cei fără lege, măcar că el avea o lege. Ăsta e un subiect de cercetat, de dezbătut… Sunt situaţii în care, din cauză că avea ucenici care nu erau 100% iudei – Timotei era din mamă evreică şi tată grec – când mergea Pavel să le predice la iudei, ăştia făceau crize că Timotei nu era tăiat împrejur. Şi Pavel l-a pus pe om să se taie împrejur. El trebuia să lămurească chestiunile legaliste cu care aceştia veneau. Pe alţi ucenici, în schimb, nu i-a pus să se taie împrejur, explicând că o altă tăiere împrejur e mai importantă. Însă au fost circumstanţe în care Pavel s-a ras în cap, ca să fie primit Cuvântul vestit prin El.

    Ce înţeleg deci prin faptul că s-a făcut totul tuturor, ca să-i câştige pentru Hristos? S-a purtat potrivit slobozeniei pe care legea lui Hristos i-o îngăduia. Şi nu-l trăgea comitetul de urechi. Noi avem un Centru care ştie perfect legea slobozeniei lui Hristos şi o aplică perfect. Oribil! Parcă sună blasfemiator. Altcineva s-a pus în locul Lui. Dar nu aplică legea Lui decât cu intermitenţe… 😦

  9. Mihai zice:

    Foarte interesante idei si foarte interesanta conexiunea cu textul picant al lui Plesu.
    Pacat ca semenii celor care „s-au facut japonezi cu japonezii ca se le duca Vestea” le-au dus apoi si una-doua bombitze. De fapt, tot un fel de veste, dar nu buna, ci una rea de tot.

  10. A.Dama zice:

    Mihai, bine-ai venit!
    Până la urmă, e scriptural, nu?
    Să primim binele, şi să nu primim răul?

    Şi dacă tot e răstignire, de ce să nu fie cu capul în jos?

  11. Mihai zice:

    Ei, totusi.
    Sacrificiul asumat nu-i totuna cu macelul.
    Nici acceptarea suferintei nu-i totuna cu exterminarea.

    Japonezi, japonezi… dar totusi…

  12. A.Dama zice:

    Mihai, tu ai scris de „bombiţe”, aşa că, am răspuns şi eu diminutival… ca să fiu în acelaşi ton. 😀

    Nu vom pune egal între genocid şi martiriu.

    Dar tu înţelegi rostul acelor morţi? Sau aştepţi cunoaşterea deplină?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.