Strigătul de la poarta leprozeriei


criDe departe, se vedea un ţinut mănos.

Îşi arcuiau copacii spre cer coroanele, ca descendenţii unui neam regesc.

Părea un pământ îmbelşugat şi binecuvântat, dar ascundea, de fapt, leprozeria.

Un lepros obişnuia să stea zi de zi, de când mijeau zorii şi până seara târziu, pe lângă poartă.

Avea el o obsesie că Isus va trece într-o bună zi pe-acolo, chiar dacă El Se înălţase de mii de ani la cer.

Leprosul se gândea în sinea lui că dacă Isus nu va avea timp să intre în leprozerie, aflându-se acolo, la poartă, Îl va ruga stăruitor să Se oprească.

Personalul medical se obişnuise deja cu bolnavul şi cu obsesia lui. I-au dat pace să stea la poartă, scrutând zarea fără încetare. Anii s-au dus, cum se desprind mărgăritarele de pe-o mărgea care s-a rupt. Unul câte unul.

Şi într-o zi s-a-ntâmplat! Isus a trecut pe lângă ţinutul acela mănos. S-a aflat chiar în dreptul porţii, mulţimea Îl îmbulzea şi nu prea avea cum să Se oprească. Dar a auzit strigătul leprosului şi Şi-a încetinit mersul.

– Aduceţi-l la Mine!

Oamenii s-au dat la o parte. Nu voia niciunul să se atingă de lepros. Iar bolnavul, deja îmbătrânit, a simţit câteva zeci de secunde că îi piere şi ultima nădejde.

Isus S-a apropiat singur de locul din care venea strigătul. L-a vindecat de lepră şi i-a cerut să nu spună nimănui, ci doar să aducă lui Dumnezeu jertfa de curăţire şi de mulţumire.

Atunci leprosul L-a privit direct în ochi şi a strigat cât a putut:

– Orice poruncă mi-ai da, Doamne, Te-aş asculta întocmai! Dar nu mă pedepsi să tac! Te rog!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Strigătul de la poarta leprozeriei

  1. rodica botan zice:

    A.dama… daca as avea suficient talent, as picta cel mai frumos tablou care s-a pictat vreodata; atit este de viu si impresionant tabloul pe care l-ai descris aici.

    Si in amanuntele acestui tablou… m-am vazut clar… ca intr-o oglinda. Pentru ca este si… portretul meu!

  2. A.Dama zice:

    Rodica, mă bucur că tu ai citit până la capăt şi ai înţeles.

    Oare câţi au înţeles, că atunci când eşti vindecat, îţi vine să strigi pe uliţi? Nu poţi tăcea… Tăcerea ar fi o pedeapsă.

  3. Alex zice:

    Citind aceste minunate rânduri, mă gândeam că lumea întreagă este un fel de „leprozerie”…plină de tot felul de leproşi. Unii Îl aşteaptă pe Domnul şi-L strigă, sperând în vindecarea de lepra păcatelor… Alţii îşi poartă „lepra” cu mândrie, cu bucurie chiar şi nu au în gând să se vindece de ea.
    „Marele Vindecător” este mereu prezent în mijlocul „leproşilor”, dar ei preferă să tacă…

  4. A.Dama zice:

    Interesant ai întors, Alex, perspectiva!

    Noi ştim că sunt leproşi cei ce o poartă cu mândrie, dar ei nici macar nu ştiu… Nu-i doare, pe când pe un lepros conştient, boala îl roade, îl ustură, supurează, îl mănâncă de viu! 😦

  5. Alex zice:

    Aşa este A.Dama!
    Mi-am amintit de un episod impresionant cu leproşi adevăraţi din cartea „Papillon” de H. Charriere. Erau …”leproşi conştienţi”!

  6. A.Dama zice:

    Alex, uite că s-a ajuns la limitarea extinderii bolii, însă ne-au ajuns din urmă / sau din viitor alte boli…

    Oare şi de astea suntem conştienţi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s