Temă simplă cu variaţiuni


Există acte de credinţă care nu trec dincolo de bariera anonimatului, fiindcă sunt simple, rămân între cel credincios şi Dumnezeu. Simplitatea nu impresionează.

Oamenii în general preferă gesturile epatante, chiar dacă-s ipocrite, gesturile violente, acel cu-totul-altceva-denemaivăzut-şi-denemaiauzit.

*

Stăteam de vorbă cu o persoană în vârstă. Nu ştiu cum, din ce resorturi, a ţâşnit de pe buzele ei următoarea mărturisire:

Era duminică dimineaţa şi voiam să merg la biserică. Voiam mai ales să mă cuminec, dar mă simţeam foarte rău. Mi-am zis că dacă iau nişte medicamente, voi putea sta pe picioare. Am scos tabletele şi le-am pus pe masă. Am luat un pahar de apă, dar atunci m-am gândit:  Cum să mă cuminec dacă beau medicamente înainte? „Doamne, m-am rugat, Tu ai stat în soare pe cruce şi-ai murit pentru mine. Dă-mi şi mie putere să merg la biserică, fără să iau medicamentele astea!” Mi-am făcut curaj, m-am îmbrăcat şi am pornit către biserică. Mesajul a fost încurajator, am luat pâinea şi vinul, iar pe când urma rugăciunea de mulţumire, fiindcă era obiceiul ca „un suflet îndemnat să mulţumească”, am hotărât în inima mea să mulţumesc cu voce tare. Inima îmi sălta de bucurie! Dar surpriza mare a fost când cel care conducea programul a pronunţat numele meu şi a spus să mă rog eu la încheiere. Acelaşi Duh care m-a îndemnat să mulţumesc i-a şoptit lui numele meu… Mi s-a părut extraordinar!…

**

Literaturizând puţin întâmplarea, ea ar fi putut suna aşa:

Peste satul de pe colină, se aşterne lumina soarelui de duminică. Pleoapele se deschid mai tare, gata de primenire. Ţăranii se pregătesc de slujbă.

Maica Veronica stă pe gânduri. O durere care începe de la ceafă, continuă nu ştiu cum în coşul pieptului, apoi în burtă şi până în picioarele pe care le simte amorţite o face să dea înapoi. Parcă un înger bun îi dă ghes către biserică, şi un drăcuşor o ţine lipită de pat, să nu se poată ridica.

„Să iau nişte boabe”, se gândeşte măicuţa. Vrea cu tot dinadinsul să ajungă la slujbă. După ce le duce la gură, se opreşte. „Cum să iau şi boabe, şi cuminecătură?”

Îşi face curaj şi porneşte către biserică, ţinându-se de braţul bărbatului ei. Pietrele drumului sunt aceleaşi, oamenii care dau bineţe, aceiaşi, dar cu căutătura curioasă, lumina văratică, neschimbată. Se aşează pe acelaşi loc pe care se aşează de obicei şi ascultă cu luare-aminte.

Durerea dispare cu totul, inima parcă e gata să-şi ia zborul. Ia pâinea şi vinul cu mare mulţumire. Maica Veronica le spune după slujbă vecinelor şi prietenelor ei că s-a vindecat miraculos. Recunoştinţa şi bucuria ţâşnesc cu convingere de pe buzele ei, în auzul tuturor.

***

În redacţia unui ziar, un reporter predă textul de mai sus. Redactorul-şef se scandalizează: „Dă-o dracului de treabă, dacă şi ăsta e articol, mă las eu de jurnalism! Dacă tot voiai o temă religioasă, trebuia să dramatizezi lucrurile!”

Maica Veronica are cinci copii, au plecat cu toţii, a rămas pe lângă casă doar cu bărbatu-său. Nu fac faţă la treburile gospodăreşti, că-s amândoi bolnavi. Au aflat de la ştiri că un copil le-a murit în Germania şi l-au incinerat acolo, un altul s-a prăpădit în Dunăre, nu i-au mai găsit trupul. Acum e şi ea pe moarte, dar vrea neapărat să ajungă la biserică să se cuminece. Ajutată de bărbat, ajunge cumva la slujbă, se cuminecă şi îşi dă duhul chiar acolo, în faţa altarului. Echipajul de pe ambulanţă efectuează manevrele de resuscitare. Fără rezultat…

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De gândit. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Temă simplă cu variaţiuni

  1. Gellius zice:

    Credința măruntă a bobului de muștar, rugăciunea simplă din odăița inimii, reverența unui duh supus și însetat după Dumnezeu – taine străine celor mulți, dar perfect sondabile pentru El. Totul frumos pus în primele două fraze ale tale.

    M-a mângâiat mult amintirea chemării “un suflet îndemnat să mulţumească”, pe care am auzit-o de multe ori, în copilărie și tinerețe, în biserica părinților mei.

  2. Alex zice:

    Minunile pe care Dumnezeu le face cu fiecare, le intelegem adesea ca fapte …”senzationale”. Si cat de avizi suntem dupa …senzational, dupa spectaculos! Dar minunile lui Dumnezeu nu urmaresc niciodata „senzationalul”. Sau uimirea noastra ca in fata unui spectacol. Ele sunt cel mai adesea semne discrete ale prezentei Sale permanente in viata noastra.

  3. A.Dama zice:

    Gellius, nu pot să nu mă gândesc cum ne vom minuna când vom afla toate faptele credincioşilor care rămân pentru noi anonimi, dar al căror nume este preţuit de Dumnezeu!!! Ar trebui să le dăm mai departe când aflăm de ele, chiar dacă ceilalţi le vor considera superflue… Oare cât de complicaţi trebuie să fim şi să gândim ca să moştenim Împărăţia?!

  4. A.Dama zice:

    Alex, dacă ar fi să ne gândim în aceşti termeni, în termeni de „senzaţional”, atunci ar trebui să ne rescriem definiţiile… Pentru că eu găsesc senzaţional că soarele răsare şi sămânţa germinează. Sunt minunile Lui, dar prea ne-am obişnuit cu ele. Ni se pare normal să merităm răsăritul, somnul, roşia crescută în grădină… E senzaţional că universul se ţine pe nimic şi că acest echilibru are cel mai minunat Susţinător!

    Senzaţionalul destinat spectacolului plătit – asta e cu totul altceva!

    Noi avem spectacolul minunilor Lui fără să plătim un preţ… Asta ar trebui să ne dea de gândit! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s