Nu vă EMOţionaţi!


Auzeam întâmplător zilele trecute cum o doamnă în vârstă se mira ce nume şi-au ales pentru albumul foto nişte adolescenţi din proximitatea ei: ALBUMUL DISPERĂRII!

Femeia rămăsese interzisă!

Cum să numeşti aşa un album, care ar trebui să conţină amintiri… mai ales plăcute? Nu pe acelea le arhivăm?

Ceea ce nu ştia femeia, probabil, este că disperarea e un brand. Sau şi un brand. EMO-ţionaţii învaţă cum să se boiască pentru a fi cool. E vorba de ştiinţă şi interese comerciale:

M-am uitat de la un capăt la altul la acest videoclip, fiindcă mi-a amintit de cântecelul pe care îl consideram drăguţel, dar nu prea interesant, când îl auzeam prin taberele de copii înainte de revoluţie.

Acum el capătă o altă încărcătură semantică, fiindcă vorbeşte despre ceva ce nu mai există.

Un băiat cântă o serenadă. Zăreşte la balcon o fată, îşi dau întâlnire dintr-o privire… Iar când are loc întâlnirea, dezamăgire mare pentru băiat: fata se spoise şi îşi schimbase rochia albă cu flori. Atunci exclamă: „Vai, ce păcat!”

Chiar aşa?! Câţi adolescenţi mai consideră azi că e păcat să-şi strice chipul dăruit de Dumnezeu?

Un prieten de-al meu, pe care îl tot citez, avea o vorbă: Ce buletine de identitate sunt feţele oamenilor!

Oare? Cine mai poate citi sub masca fiecăruia adevăratul chip?

N-am găsit un youtube cu acel cântecel, nici nu ştiu cine-l cântă, dar îmi amintesc nişte versuri:

Ieri către seară cântam din chitară şi ea la balcon asculta,
Dintr-o privire ne-am dat întâlnire pe-o bancă-ntr-un parc undeva,
Are fetiţa de aur cosiţa şi ochii adânci, visători,
Faţa-i curată de zâmbet e toată şi rochia-i albă cu flori.

Azi la-ntâlnire privesc cu uimire la fata ce-abia a venit,
Este ea oare că nu ştiu ce are, dar are ceva deosebit?
Genele unse, sprâncenele-ascunse sub streaşina unui breton,
Cremă pe faţă, pe buze roşeaţă şi ochii mânjiţi cu creion.

Vai, ce păcat, să fardezi a ta faţă, faţa ta cea curată
Şi să-ţi schimbi rochia albă cu flori!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Nu vă EMOţionaţi!

  1. Lia zice:

    Draga ADama faptul ca a te machia strident a redevenit o moda, nu trebuie sa ne mai mire – moda mereu revine. Ceea ce ma mira pe mine (uneori) este machiajul strident si coafurile cool intalnite la crestini (tineri sau nu. Uneori ma intreb si de mine daca nu cumva si eu intru la categoria „mirari” cu parul meu tuns foarte scurt din N motive)… Cel putin aici in capitala, nu mai este demult „o interdictie” in biserici in a te machia si a fi cool. Pe de alta parte, „neingrijirea” intalnita la unele persoane din provincie, „mi-a izbit ochiul ramanandu-mi o urma” de disgratie. Limita intre ingrijirea decenta si stridenta, vulgaritate, ar trebui invatata – dar unde? Acasa in familie?- diferente de generatii (spun tinerii). La biserica? – diferente de generetii In media? – posibil. La scoala? – si mai posibil… Solutii ar fi, mai trebuie si aplicatiile 🙂

  2. A.Dama zice:

    Lia, m-am gândit la cele scrise de tine… Intenţia mea a fost mai directă, nu m-am gândit la atâtea implicaţii. Am vrut să se înţeleagă că EMO-machiajul este un soi de moft, dacă ar fi să-l pomenim iar şi iar pe Caragiale. Se vorbeşte de disperarea care te îndeamnă la un astfel de comportament, la astfel de alegeri, dar până la urmă sună ca şi cum ai fi cool dacă arăţi aşa. Toată lumea are de câştigat. Tu eşti acceptată de ceilalţi, firmele de cosmetice îşi vând produsele şi disperarea dispare printre rânduri.

    Nu m-am legat aici de subiectul machiajului în biserici, fiindcă e prea controversat. Dacă ar fi să existe o măsură…, dar orice îngăduinţă e luată de obicei ca şi cum ar fi bună de dus la extreme. Deci nu va exista altceva decât un cerc vicios.

    Iar cât despre cei de la ţară pomeniţi de tine… eu ştiu că sunt printre ei unii care chiar nu au timp de estetică, dacă treburile gospodaresti sunt copleşitoare, iar dacă sunt şi oameni sinceri, parcă înfăţişarea nu m-ar deranja atâta…

    Limita dintre stridenţă şi decenţă ar trebui luată de acasă. Tare mă tem că şcoala şi biserica nu sunt considerate autorităţi suficiente… Şi mai există un autodidacticism în acest sens. Well, pentru cine ajunge acolo. 🙂

  3. Lia zice:

    ADama, fii convinsa ca si pentru mine sunt mai importante sufletul si sinceritatea inimii decat aspectul. Totusi exista acele „mici” elemente de estetica ce fac parte din viata unei femei, indiferent cat de ocupata este, acolo la ea in provincie. Tu spui: „Limita dintre stridenţă şi decenţă ar trebui luată de acasă.” Ma tem ca pentru generatiile viitoare, stridenta luata de acasa nu va mai gasi nici un fel de corectare prin autodidacticism. Acesta va fi supus mediei, care, prin excelenta promoveaza machiajul si citind reviste am observat ca de fiecare data se recomanda N straturi de fard. 🙂 Sa speram, totusi, ca dincolo de aspectul frumos al oamenilor vom intalni cat mai des inimi sincere.
    Cu drag :).

  4. DanH zice:

    Pornind de la emo-machiaj s-a ajuns la machiaj in general si, inevitabil, la ce se pune pe obraz prin biserici.
    Adica fiecare cu ce-l (ce ne) doare.
    🙂

  5. A.Dama zice:

    Lia dragă, da, cred că de-acasă ar trebui luată măsura… Am pus un condiţional: ar trebui. Când ai ce lua. Uite, mi-ai amintit de anumite personaje care cântă în mediul evanghelic. Că e dimineaţă, că e seară, că e tineret, că e conferinţă internaţională, mereu au ceva „sclipicios” când ies în faţă, la microfon. Asemenea alegeri sunt stridente după părerea mea. Dar parcă ar conta ce cred eu!!?

    Dacă vrei să ştii părerea mea despre machiaj, unul discret e ok… Înainte, factorii de poluare erau cu totul diferiţi. Acum, ei contribuie din plin la stricarea aspectului. Şi alimentaţia la fel, fiind mult diferită faţă de ce era înainte de ’89.

    Iar cât despre media, nici nu mă aţtept la altceva. E limpede că orientează gusturile şi alegerile generaţiilor. E suficient să apară o prezentatoare tv cu anumite nuanţe în păr, pentru ca în scurt timp să fie imitată de multe fete, femei. Impactul e mare.

    Ar trebui discutat subiectul pe larg. Ar merita! 🙂

  6. A.Dama zice:

    DanH, chiar aşa! 🙂 Eu ştiu că atâtea obiceiuri sunt, câte biserici. Îmi amintesc o fază tare după ’89. Au venit nişte fete plecate din ţară de ani buni. Şi s-au dus la biserică dimineaţa cu o culoare a ochilor, după-masa cu altă culoare. Că şi-au pus lentile. Şi cei din biserică au fost foarte scandalizaţi. Li s-a atras fetelor atenţia că nu pot veni aşa în continuare la slujbe. Să aleagă „cu ce ochi” vin. 😀 😀

    Da! Ce machiaj punem ca să iasă biserica basma curată de multe ori? Ar trebui să medităm.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s