Lăcrămaţii protesta(n)te


Iată un comentariu preluat de aici:

Nu știu dacă, într-adevăr, sînt prea puține bloguri evanghelice feminine. (…)

O remarcă mai importantă însă: n-aș spune că “blogurile femeilor sînt mai echilibrate și mai încărcate de spirit”, aș spune mai degrabă că sînt feminin-lăcrămoase și lipsite de miză. Puteți să-mi dați un exemplu de dezbatere pe vreun blog feminin?

La numele predicativ „feminin-lăcrămoase”, aş avea ceva de comentat. O atitudine de condamnare a plânsului este anticreştină şi antiumană. Impresia că eşti puternic dacă nu îţi dau lacrimile este o falsă impresie şi frizează prostia.

Isus a plâns pentru cetate, a plâns pentru durerea familiei care l-a pierdut pe Lazăr, a plâns cu lacrimi de sânge în Ghetsimani.

Lui David, cu toată puterea lui regală, cu toate că era un războinic de temut, ale cărui fapte de vitejie au fost puse în cântece, nu îi este ruşine să spună: „cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte”.

Ezechia a vărsat lacrimi multe, iar lui Ieremia i „se topeşte ochiul în lacrimi necurmat şi fără răgaz”. Exemplele pot continua.

Mai degrabă ar trebui să se îngrijoreze oricine, fie bărbat, fie femeie, dacă nu plânge, dacă nu varsă lacrimi!

Pe acest blog, am publicat articole care s-ar fi putut încadra la categoria „lăcrămoase”… Dar nu se poate vorbi despre credinţă şi despre faptele ei, fără a te expune la o astfel de sensibilizare. Problema pe care am constatat-o este că, vorbind despre faptele credinţei, mulţi preferă să le considere „poveşti”, „lăcrămaţii feminine”, când adevărata credinţă s-ar regăsi pentru ei în „dezbaterile” serioase care provoacă orgasme ale minţii.

Aşa se face că, de exemplu, dacă mama mea credincioasă a fost avertizată în duhul ei să se roage special pentru mâncarea care îi era pusă înainte, iar apoi a aflat că mâncarea fusese otrăvită, deşi ei nu i s-a întâmplat nimic grav – o confirmare a versetului „dacă vor bea ceva de moarte nu-i va vătăma” – acest lucru este văzut de cei cerebrali aşa: „Păi, nu era suficientă otrava, trebuia să fie mai multă ca să-şi facă efectul”. Dacă sora mea a decis să ducă o sarcină gemelară care i-a pus viaţa în pericol de moarte, în loc să acceptăm proba credinţei, protestăm că aşa le-ar manipula şi pe alte femei să se arunce orbeşte într-o moarte sigură, pentru că, raţional privind lucrurile, nu avea cum să scape nici ea.

Este o reacţie care s-a generalizat printre credincioşii evanghelici de azi. Sau aşa reiese. Explicaţiile raţionale, dezbaterile pe teme concrete, regăsibile în cărţile lui X şi Y, care au un cuvânt de zis pentru că au studiat acolo şi dincolo, sunt mult mai interesante şi tentante decât o faptă simplă a credinţei, decât a scrie despre o rugăciune căreia i s-a dat un răspuns concret, vizibil.

Împotriva acestor atitudini, protest(ant)ez!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De toate. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Lăcrămaţii protesta(n)te

  1. Pingback: Seaford to Eastbourne « Sam Lucescu’s Blog

  2. Maria,
    tu plîngi- ştiu bine.
    Aş vrea atunci şi eu să plîng,
    să te laud pe tine.
    Fruntea de pietre s-o strîng,
    să plîng…

    Mîinile tale-s fierbinţi;
    clape sub ele ţi-aş strecura,
    atunci un cîntec tot ai avea.

    Dar ceasul moare, fără urmaşi…

    (Rainer Maria Rilke- Maria, tu plîngi- ştiu bine)

    NOTĂ pentru ăi de zic: Rilke e un poet fără „miză”, şi e bărbat, chiar dacă-l cheamă Maria 🙂

  3. A.Dama zice:

    Răsvane, m-ai surprins cu acest poem rilkean!… Unul masculin în toată regula! 😀

    Şi mi-am amintit de satul blagian ce poartă în nume sunetele lacrimei, pe care zice poetul că „l-a ales”… Chiar aşa?

    Uite şi „Lacrimile” de unde vin:

    Când izgonit din cuibul veşniciei
    întâiul om
    trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
    îl chinuiau mustrându-l
    lumina, zarea, norii – şi din orice floare
    îl săgeta c-o amintire paradisul –
    Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

    Odată istovit de-albastrul prea senin
    al primăverii,
    cu suflet de copil întâiul om
    căzu cu faţa-n pulberea pământului:
    „Stăpâne, ia-mi vederea,
    ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
    c-un giulgiu,
    să nu mai văd
    nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
    căci vezi – lumina lor mă doare”.

    Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
    îi dete – lacrimile.

  4. Eu cred că e normal, mai ales astăzi, oamenii să dorească „dezbateri”, cel puțin pare la modă; eu nu sunt convins că susținătorii lor chiar au habar cu ce se mănâncă. E mai multă gâlceavă și panaramă românească în ”dezbateri” decât analiză inteligibilă.

    Acum, când totul trebuie redefinit și când totul este re(re)interpretabil în defavoarea celor care au dreptul de întâi-născut să interpreteze, e periculos să pornești o dezbatere.

    La mai multe ”lăcrămoase”.

  5. Pingback: Links: ”Desiring God” dă liber comentariilor, Adam(aica) protestează, mărturisirea de la Londra, Paris Redhead – scopul tuturor lucrurilor « Trezire Spirituală

  6. Camix zice:

    Din câte am văzut deja, sunt prea multe interpretări greşite ale acelor texte (blog-epistolele) şi, foarte surprinzător, din partea rece, obiectivă, masculină.

    Aici nu era vorba despre renunţarea la dezbateri, discuţii, polemici, raţiune, ci despre absenţa dimensiunii spirituale din acele dezbateri. Raţionalismul, nu raţiunea e problema. Cerebralismul, nu cerebralitatea.
    Nu era vorba nici despre a plânge sau nu la un articol – feminin sau nu – sau la un film etc. Nu are a face cu diferenţele dintre bărbaţi şi femei. Acelea le poate trata şi psihologia pe cont propriu, fără intervenţia laturii spirituale.

    Aici era vorba despre a fi un exemplu de creştin în tot ce faci: fie că polemizezi, fie că povesteşti întâmplări. Era vorba despre a juca jocul bloggingului având în minte mereu regulile după care noi, creştinii, spunem că jucăm.

    Aşadar, lumea trebuie să se hotărască despre ce vrea să discute: raţiunea la bărbaţi vs. femei – şi atunci e pe lângă subiect – sau a fi duhovnicesc sau nu în lucrarea (?) de blogging (indiferent de gen).

  7. A.Dama zice:

    Un fir de iarbă, mă bucur că ai adus în discuţie şi caracterul potenţial inutil al dezbaterilor. Şi-atunci, de ce să ne risipim în discuţii sterile, când vecinul nostru moare în păcatele lui?

    Şi cine interpretează şi reinterpretează (până la a nu ştiu câta putere)? Eu ştiu oameni care s-au întors cu faţa către Dumnezeu şi cu TOATĂ inima citind Biblia singuri. Când sufletul Îl caută pe Dumnezeu cu adevărat, îl găseşte. De ce e nevoie de atâtea metadiscursuri pe lângă Cuvânt? Transformarea trebuie să o facă tot Cuvântul, nu metadiscursul, oricât de inteligent ar fi el structurat şi prezentat…

  8. A.Dama zice:

    Camix, aşa este! Discuţia într-o direcţie neintenţionată. Dacă-i „om duhovnicesc”, nu e „bărbat”, şi nu e „femeie”.

    Eu caut de multe ori simplităţi grăitoare, fiindcă mă gândesc că, pentru Hristos, lucrurile au fost limpezi. N-a căutat foloase materiale, ci doar folosul Împărăţiei şi voia Tatălui. S-a îmbrăcat cu întunericul păcatelor lumii, ca să slobozească adevărata lumină! Este uimitor! Este ceea ce ne îngenunchează. NU poţi spune asta la modul rece, cerebral, inteligent. E o simplitate care grăieşte dincolo de ceea ce mecanismele gândirii procesează.

    Ar trebui să îmbrăcăm simplitatea Lui, a omului duhovnicesc, interesat doar de Împărăţie. Eu îmi predic acum mie. 😀

  9. Pingback: Despre trafic, clasamente si scandaluri « Persona

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s