Arlechinul


Trebuia să-l recunoască dintre toţi. Ajunsese cu puţină întârziere şi era uimită acum de numărul mare de arlechini care se plimbau braţ la braţ, îşi făceau numerele, dănţuiau sau admirau tablourile de pe pereţii imensului salon. Ea ştia că urmează o probă, dar nici prin gând nu i-ar fi trecut că va trebui să aleagă dintre sute de oameni mascaţi pe unul singur. Măştile erau identice. Cronometrul fusese pornit la timp, chiar dacă ea nu se afla încă în salon.

Dar la ce i-ar fi folosit dacă îl nimerea, dacă îl identifica pe acela, unul, pe care trebuia să-l recunoască? Ar fi însoţit-o doar până la crucea de pe colină. Asta era singura lui recompensă.

Cu o strângere puternică a muşchilor abdominali, începu să înainteze în vastitatea salonului. Căuta semne de orice fel… o rază de lumină coborâtă providenţial peste arlechinul pe care trebuia să-l aleagă, un semn discret cu mâna, cu ochiul, poate acestuia îi va cădea brusc nasul fals şi atunci îi va fi limpede că el este.

Înainta acum cu simţurile exacerbate. Ticăitul cronometrului era un factor de iritare constantă. Urmărea fiecare mişcare, asculta fiecare discurs, rostit la tribune ad-hoc, îşi pleca urechea la fiecare cântecel, oricât de banal ar fi sunat, se apropia de cei care făceau giumbuşlucuri şi, mai ales, căuta să citească în privirile arlechinilor o sclipire care să o anunţe că ajunsese la capătul căutării.

De vreo două ori, în ciuda ticăitului enervant al cronometrului, se oprise în faţa celor care admirau tablourile de pe pereţii salonului. La un moment dat, chiar i se păru că l-a găsit pe acela, unul, când recunoscu versurile unui cântecel pe care  unul dintre cei mascaţi, acompaniat de o cobză, îl imita:

„De câte ori am zis: mă las de băut!

Şi iar am gustat, şi iar te-am băut

Nu mai este alt vin ca tine

Atât de vechi şi atât de bun ca tine nu e.” [1]

Se uită în ochii arlechinului care fredona cântecul şi înţelese că nu era acela. Apoi, insistă să urmărească jocul altui arlechin, cocoţat pe o bilă uriaşă, roşiatică, rostogolindu-se atât de rapid, că aproape îi speria pe ceilalţi când se apropia de ei. „Dacă s-a cocoţat în vârful bilei tocmai pentru a-mi atrage atenţia?”

Însă arlechinii fuseseră bine instruiţi să nu-i facă niciun fel de semne. Ar fi pierdut dreptul de a-şi lepăda măştile de arlechini, dacă ar fi trişat. Nu i-ar mai fi putut ajuta nicio vrăjitoare, nicio zână, niciun sfânt, niciun popă. Ar fi rămas arlechini până la sfârşitul zilelor.

Deja trecuseră ceasuri de când se plimba printre măştile identice, printre oamenii identici, parcă nici înălţimea nu era diferită, nici formatul capului, nici rotunjimea burţii. Aproape că îi venea să se dea bătută. Cronometrul continua să numere minutele care-i fuseseră îngăduite, dar se apropia vertiginos şi strident de sfârşitul lor.

Adama nu mai simţea fiorii spasmului de la intrarea în salon. Acum începea să o roadă spaima că va sfârşi prin a nu-l recunoaşte. Spaima i se localizase tot în abdomen. Privirea începea să i se înceţoşeze. Nu ar fi plâns pentru nimic în lume de faţă cu toţi mascaţii ăştia. Se gândi să îi ia rând pe rând, prin eliminare.

„Nici cel cu cobza, nici cel cu bila roşiatică”. Reveni aproape cu lehamite la cei care priveau tablourile de pe pereţi. Atunci i se năzări că unul dintre ei rămăsese nemişcat ceasuri întregi, în aceeaşi poziţie în care era de fiecare dată când trecuse pe lângă el. Raza de lumină care răzbătea pardoseala din dreptul tabloului în clipa când intrase ea în salon era perpendiculară pe perete. Arlechinul stătea chiar pe fascicolul luminos şi se mirase atunci cum se opreşte în picioarele lui dâra de lumină. În acest moment, dâra luminoasă cădea pe tablou, parcă ar fi venit de sus, deşi era ciudat, că tavanul nu era de sticlă. Arlechinul era nemişcat, cu toate că tabloul pe care-l privea nu mai lăsa să se întrevadă portretul din el, tocmai din cauza luminii care-l scălda în întregime.

„Un unghi drept”, îşi spuse Adama. Şi se apropie cu speranţa firav reînviată. Speranţa şi spaima îi contractau deopotrivă muşchii picioarelor şi muşchii abdominali, făcându-i fiecare pas cumplit de dureros. Încercă să îl privească în ochi, dar ei nu erau luminaţi, aşa că nu putea să îl recunoască din licărul privirii. Se înfipse lângă el, lateral, căutând să desluşească portretul de pe perete. Din locul în care se afla, nu vedea nimic. Lumina care cădea pe chipul acela îl ştergea privirilor curioase. Atunci decise să se apropie de perete. Apropierea nu făcea decât să-i intensifice emoţiile şi frica teribilă, fiindcă nu zărea nimic în tabloul din faţa ei. Petele de lumină îi jucau înaintea ochilor, fără să poată aduna jocul lor într-o imagine coerentă.

Când ajunse lângă perete, îşi lipi obrazul de zidul rece. Atunci văzu că portretul din tablou era al unei femei. Frumuseţea femeii era divină. Adama stătea cu obrazul lipit de perete, dar, paradoxal, o vedea pe femeie ca şi cum s-ar fi aflat în faţa tabloului, la distanţa la care se afla arlechinul. Nu găsea cuvinte să o descrie pe cea care se afla acolo. Înţelegea acum bine de ce petele de lumină se mutau dintr-o parte în alta a suprafeţei… fiindcă aşa scăldau tabloul într-o mare de lumină, ascunzându-i chipul. La un moment dat, totuşi, i se păru că femeia nu este o pictură, ci e reală şi cu buzele rosteşte ceva tainic. În privirea ei se mutaseră cerul şi valurile mării. O privire verde de albastru. Şi buzele se mişcau rostind o rugăciune.

Adama uitase de ce se afla acolo. Uitase de arlechin şi de cronometrul care măsura neîngăduitor timpul îngăduit pentru recunoaştere. Rosti împreună cu femeia din faţa ei rugăciunea, pe care, în mod miraculos, descoperi că o ştie. Cronometrul dispăru ca prin farmec cu ticăitul lui cu tot. Nu-şi dădu seama cât timp trecuse aşa.

Apoi lumina se întunecă treptat, treptat… Arlechinul se afla tot acolo, în faţa portretului. Adama merse cu certitudine către el să îi scoată fesul de pe cap şi să-i înlăture nasul fals.

Gestul ei adună întreaga mulţime a arlechinilor prezenţi în imensul salon. Priveau fascinaţi scena din mijlocul cercului pe care-l formaseră cu o curiozitate nestăpânită. Se uitau miraţi unii către alţii, nevenindu-le să creadă că sunt atât de identici.

Adama sfârşi ce avea de făcut pentru a-şi anunţa alegerea. Pentru prima dată, arlechinul care admirase tabloul începu să cânte:

„Albastro de apă

Albastro de cer

Verdele tău e aripă

Culori ce nu pier” [2]

*

Şi mulţimea arlechinilor, strânsă-n cerc, începu să aplaude în ritmul cântecelului…

_____________________

[1], [2] Pentru inserarea versurilor s-a cerut acordul autorului.

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De probă și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Arlechinul

  1. Lia zice:

    Versurile din final fac scrierea sa devina esenta de stejar…Ce poate un suflet de om sa mai spuna la finalul scrierilor tale mai mult decat – Felicitari A Dama!…nimic doar gust placut de cirese tomnatice 🙂 .

  2. A.Dama zice:

    Lia, deci tu vrei să gustăm toamna mai devreme? 🙂
    Iată că m-am reîntâlnit cu acest text după o vreme în care a zăcut în uitare. Reîntâlnirea m-a bucurat mult.

    E ca şi cum aş fi înţeles iar şi iar că revelaţia se întâmplă, trebuie doar să fii exact acolo unde se întâmplă ea şi să nu aştepţi un câştig direct, cât să te bucuri de câştigul care le revine celorlalţi prin tine.

  3. LeeDee zice:

    … si din nou o hrana pentru ingeri ! Pentru cei de sus si pentru cei ai nostri, cei pazitori …

  4. A.Dama zice:

    Deci îngerii sunt specializaţi… Şi fiecare primeşte hrană pe măsura calificării? 🙂

    Mulţumiri adama(ngel)ice!

  5. coralia zice:

    Interesant sa cauti si mai ales sa gasesti esenta, adevarul, vesnicia in imaginea arlechinului – domn al simulacrului prin excelenta…

  6. A.Dama zice:

    Coralia, mi se pare şi mie interesant ce îmi scrii! Îmi făcusem eu un scenariu, în care Adama participă la un exerciţiu spiritual. Trebuie să aleagă un arlechin dintre sute de arlechini identici – fiinţe fără revelaţie. Câştigul nu e al ei, în primul rând, ci al arlechinului identificat, care are dreptul să o însoţească până la crucea de pe colină. Apoi, e câştigul celorlalţi arlechini, care vor putea să-şi lepede măştile.
    Când se întâmplă revelaţia, adică Adama ajunge la ea, chiar dacă era ascunsă de lumină, atunci face şi identificarea arlechinului… Misiune îndeplinită. 🙂

  7. coralia zice:

    Intelesesem ca e vorba de un exercitiu spiritual, atata doar ca revelatia mi se parea mediata de o aparenta a simulacrului – idee absolut surprinzatoare. Arlechinul nu are prin definitie identitate sau si-o disimuleaza. In momentul in care Adama il identifica, ii si recunoaste o prezenta fiintiala (in ordinea fiintei ca sa folosim cuvinte ceva mai normale), demers prin care ea accede simultan la revelatie. In plus, semnul distinctiv al arlechinului cautat este nemiscarea, ori intr-o simbolistica generala, miscarea inseamna timp, entropie, dezvrajire… De aceea prezenta acestui arlechin de neclintit mi se parea oarecum surprinsa in transparenta, dizolvand opacitatea simulacrului spre un dincolo al esentelor imuabile. Evident ca de indata ce se intrezaresc esentele, mastile nu mai au nici un sens…

  8. A.Dama zice:

    Coralia, uite că am descoperit, cu ajutorul comentariului tău, un sens care n-a fost intenţionat când am scris textul, dar care mi se pare relevant. N-am realizat atunci că nemişcarea arlechinului va trimite cititorul spre o astfel de interpretare. E interesant şi pentru mine. Totuşi, Adama îl identifică pe arlechin după ce revelaţia se produce. Până atunci, doar i se părea că a stat nemişcat, doar i se părea că acolo trebuie să fie ceva mai mult. După ce are loc revelaţia, merge cu siguranţă spre el, ştie că el este.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s