*
s-a sfârşit poemul
vezi, prunco,
s-a sfârşit
unde a început
între acestea,
naşterea ta
stă ca o rimă perfectă
eternităţii
poem copil
Acest articol a fost publicat în De îngânat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.
Foarte frumos şi poemul şi peisajul, cred că fiecare din noi mai are un strop sau unii dintre noi chiar mai mulţi stropi din ale copilăriei 🙂
Frumos elogiu adus copilariei! Iar poza…o incantare! Copil intre macii-„copii”.
Si…zbor!
Macul tau e foarte …reusit!!!
Tu in maci, macii in jurul tau sau nici una nici alta 😀
…si frumoase versuri.
Frumoase versuri „s-a sfârşit/ unde a început” asa este viata ca si un cerc se termina unde a inceput.
Imi place si poza 😀
Doamne! femeilor şi poeţilor le trebuie atît de puţin: dă-le un cîmp de maci, şi zboară! 🙂
…Iar cînd sunt din amîndouă, te prinde Isus, prunco, dacă zbori prea sus…
(zici să aştept la aprobare? Of, Doamne, fie-Ţi mlă de prozaica-mi artrită, şi nu ne ţine prea mult pre noi în picioare… 🙂 )
Love the poem, love the picture and you gotta love the girl :-)!
Inteleg acum de ce preferi un volum de poezii … 😉
PS: n-am reusit sa-ti raspund la ultimul mail, dar vreau sa te asigur din nou, de toata consideratia mea.
http://angelzori.wordpress.com/2009/06/07/cand-se-moare-verde/
când eternitatea îşi caută rima,
pe lume vin copilaşi
fiecare are câte o înviere în ochi
ca verdele în frunzele ierbii
numai că unii au lăsat în urmă
pământul de flori
NE ESTE DOR DE A_DAMA SI SCRIERILE EI !
Ma rog sa fi bine. Da-ne un semn, o scriere, asa cum numai tu poti scrie.
cu drag. L
Ruben, mulţumesc pentru aprecieri! Poate nu scăpăm niciodată de reflexele copilăreşti. Şi nici nu-i grav întotdeauna. La birouri, bomboane. La ghişeele băncilor, bomboane. Indiferent de vârstă. 😛
Alex, erau mulţi maci-copii, într-adevăr. M-am învăţat să îmi culeg boboci şi să-i aduc acasă. Apoi se desfăceau în vază. Aşa am avut toată primăvara macii prin preajmă.
Rodica, mulţumesc! Şi tu ai maci reuşiţi! 🙂
brd, 😉 Eu sigur eram pe undeva prin lanul acela de maci.
Terroare, mă terorizezi! De obicei, le spun celor ce comentează pentru prima dată aici bun venit! Dar n-aş pune urarea imediat după nickname-ul tău. 😀 Dacă ţi-a plăcut pe-aici, revino!
Răsvane, aşa este. Cel puţin în dreptul meu pot spune că un lan cu maci e un izvor nesecat de mulţumiri. Când inima rezonează cu cerul, zborul e un mijloc de (lo)comoţie! 😀 Sper că nu te mai dor picioarele de la statul în picioare. Sunt acum alte dureri, nu-i aşa? De noduri… de reţea.
Mauuuu, I love the girl. Sigur! Şi pe tine. Pe când nişte clătite cu maci? 🙂
LeeDee, bine-ai venit în lumea adam(a)ică şi mă bucur că îţi place copilărirea mea! Binecuvântări şi răsplătiri de la Cel ce le are pe toate!
Ionatan, când pământul cu flori rămâne în urmă, înfloreşte cerul, să nu fie trecerea prea bruscă! 😛
Lia, mulţumesc! Eu ţin la cititorii mei, şi atunci când trebuie, din anumite motive, să tac!
Pingback: conjugând „a dedica” | lumea adam(a)ică
Pingback: (ne)amintiri | lumea adam(a)ică
Pingback: à toi… | lumea adam(a)ică