LA MULŢI ANI!
Am căutat în arhiva grupului „Cuvinte la schimb” o urare aniversară pe care i-am făcut-o lui Ionatan în 2004.
Se potriveşte şi-acum… şi mereu:
De mai încape o urare
mai-mai să se-ndouăzecească
florile de ionatan în mai,
pe dinăuntru Tata să te crească
cu duh de-albastru, maci şi demaistai!
După cum spuneam aici, Ionatan Piroşca s-a cocoţat în poezie. Apoi a făcut din ea duminică şi ne invită să servim pe săturate din gustosul Dumnezeu:
E bine când vii Tu
într-o luaţimâncaţi de dimineaţă
ca şi cum ar fi duminică şi chiar e.
Să ne fie de bine!
Iar ţie, Ionatane, să-ţi fie de poezie!
Iti multumesc, A.Dama!
Ionatan Piroșca e un dar de la Dumnezeu…
Ionatan, a fost atat de putin! Dar macar atat sa facem! Ca El face desavarsit!… 😉
Dancos,
Am să completez: şi un dăruit, şi un dăruitor!…
Ionatan e un dar pentru Cristos în nevoie: eu tac atunci când îl iubesc- îmi e ruşine şi-apoi n-am ce să zic despre mine… doar că îl iubesc, puţin… puţin de tot!
Îţi mulţumesc, Dancos, va multumesc tuturor. Nu pot sa nu-mi amintesc de Dumnezeu si de prieteni, si e cu neputinta sa nu onorez darurile lor. Îţi mulţumesc din nou.
ionatan
deltaplan
cobzar
marinar
printre noi
printre ploi
printre pleoape
şi noroi
Interesant portret! Multumesc, Alin! Aduce a panza pictata de Picasso.
A, uitam asta: 🙂
Printre ape şi altoi
Râuri limpezi şi de soi
Ionatanii stau aproape
La poetice agape
Dacă n-ar fi umbra, soro,
N-ar mai trece pe acolo
Maci roşcaţi şi adămioare
Cu aromă zâmbitoare!
Şi din partea mea cele bune în anul care vine, Ionatane, chiar dacă spun cu întârziere! Multe ionatane proaspete şi mari în grădina ta, roşii (pirosca) şi vii! 🙂
Datu-mi-ai, Doamne, sănătate
De-aia de mă cuprinde-n toate
Cu ionatani și adamaice și late
Cu timpi posibili și alintate
Datu-mi-ai, Doamne, sănătate
Remodelațiune, alintată:
Și Doamne, dă-mi a pricepe
ferirea de lupii de-mi cântă-n ureche
șăgalnic:
câștige o voie,
o simpatie –
așa-i strategia numită prostie!
Ionatan, nu reuşesc acum să-ţi răspund ri(t)mat! Dar să ştii că mi-a luat ceva până am realizat ce sunt adămioarele! 😀 Am căutat în DEX. Hi, hi, hi!
Camix, oare Ionatan ştie că „piroska” e roşu? 😀
Aline, ţi-a ieşit rima! Vorba ceea: Sănătate, că-i mai bună decât toate! 🙂
Dancos, când talantul liric e pus în slujba Lui, ies cântări de laudă! Se bucură şi îngerii…
Pingback: requiem de mai | lumea adam(a)ică
Pingback: Ionatane… | lumea adam(a)ică
Pingback: sâmburi de (măr) ionatan | lumea adam(a)ică