s-a împodobit dimineaţa
cu flori de iertare
înşirate pe rouă
monocoloră
şi guguştiucii cântau
de mama focului
şi pe ploaie
şi pe jăratec
de soare apune-răsare
iar eu tot socoteam
de unde-şi iau tonul
că nu falsează nicicum
niciodată
rana încă nu-şi înflorise
epiderma nouă
care să o ascundă
ochilor nepricepelnici
celor ce-şi înalţă statui
propriei deşteptăciuni
în dimineaţa iertării
ne-am apropiat atât
cât să se facă trupurile una
mi-ai explicat pe-ndelete
că din sărut
se face pomada
ce vindecă rana
Chapeau! *****
Daniel, 🙂
Ştiu cum arată hotelul de 5 stele, nu ştiu cum e pălăria de 5 stele. 😛
Kidding!
Pingback: 10 postări în Top 100 WP (03.05.2009) « România Evanghelică
Frumoase versuri, A.Dama!
Îmi închipui guguştiucii care cântă „de mama focului”! Şi care nu falsează niciodată!
De ce „dimineaţa iertării”?
Alex, mulţumesc! 🙂
Poemul acesta ar fi mai uşor de înţeles dacă s-ar citi şi acesta:
https://adamaica.wordpress.com/2007/12/13/psalmul-4-psalmul-nostru/
„Dimineaţa iertării” poate fi oricare dimineaţă.