19 Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. (Mt. 15)
*
Iată cum aduce Hieronymus Bosch pe chipurile oamenilor ceea ce se află în inima lor:
Sursa: aici.
Evident că este o exagerare!
Hieronymus Bosch operează o răsturnare a apteoticului înălţând grotescul. Aşa încarnează el gândurile inimii celor ce luau parte la execuţie, (de)vărsând pe chipurile personajelor o ură contagioasă, ce se transformă repede în epidemie.
Însă sfântul nu pătimeşte senin, privindu-şi opresorii. El Se închide faţă de lume, deşi durerea-I umană e acolo, vizibilă.
Întotdeauna sfinţii reprezentaţi de Bosch sunt într-o ipostază umană, supuşi ispitelor demonilor şi confruntându-se cu răutatea oamenilor.
**
Cu o intensitate moderată, putem observa şi în tabloul lui Quentin Massys cum izbucneşte răutatea pe (în)chipu(i)rile mulţimii. Zeflemitorii, acuzatorii şi răutăcioşii sunt bine individualizaţi ca expresie:
Sursa: aici.
***
Iată mai jos un colaj de figuri scoase din mulţime: (în)chipu(i)ri colective. E vorba de manifestările de protest ale moldovenilor de la Chişinău.
Pozele din care am realizat colajul au fost luate de aici.
lumea adam(a)ică 
În colajul 3, Isus cine e? Voronin? 🙂
Răsvan, tu le ai cu figurile de stil, nu-i aşa? Că de-aia ai pus metafore pe blog. 😀
Deci, colajul acela e o figură de stil. N-am avut imagini la discreţie şi nici mărime corespunzătoare. Dar tot se poate observa mimica participanţilor. Asta conta. Să se construiască personajul colectiv. 😀
Ura care schimonoseşte chipurile oamenilor. Le dezumanizează, le transformă în ceva atât de urât….
A.Dama, ne-ai amintit de cele ce vom comemora în Săptămâna Patimilor Domnului. Evenimente triste, tragice, dar şi mântuitoare pentru oamenire.
Alex, deci ţi se par urâţi oamenii lui Bosch? N-ar fi prea frumoşi în vise noaptea. 🙂
De fapt, am pornit de la ceea ce spurcă pe om. În enumerarea ce se face în Matei 15, se începe cu „gândurile rele”. Şi am căutat imafini care să ilustrez pe chipuri gândurile rele ale oamenilor…
Desigur, nu e rău să ne amintim de aceste evenimente pascale. Fără să uităm că ceea ce vedem e doar reprezentarea imaginaţiei cuiva…
Aşa este, fiecare artist doar şi-a imaginat cum au fost lucrurile. Ele au fost în realitate cu mult mai mult! Cum nici nu ne imaginăm! Doar încercăm să înţelegem realitatea dură a acelor evenimente.
Să ştii că nu vreau să-i visez noaptea pe cei din prima imagine!
Alex, o să ştim cândva, ca şi cum am fi văzut faţă în faţă toate veacurile (pe toate feţele lor)! 🙂 Cred că nici cu chipurile celor de la revoluţie nu ne dorim să visăm… Feţele sunt contorsionate şi de durere, nu doar de ură.
OK. personajele tale au fiecare cite o poveste. Si este asa de evident pacatul fiecaruia ca este usor sa le ghicim…
Ma intreb insa…cum ma vede El? El, caruia nu pot sa-i ascund minciuna, egoismul, gelozia…rautatea. Sau cum as fi aratat daca n-ar fi murit pentru acele pacate care mi-au desfigurat inima si fata…???
Rodica, mă gândeam că feţele se contorsionează şi de la gândurile rele, şi de la durere, şi cine mai ştie de la câte!?
Nu ştiu cum arată chipurile noastre pentru El! Sigur le-ar vrea să fie fără zbârcitură şi pată!
Pingback: Basarabia, republica lui Goya şi a lui Tarantino « Vindecătoru
nu e nimeni zambitor. nici un chip senin, nici o lumina pe fata, nici un ochi inteligent. doar schimonoseli. zambeste in tabloul doi doar mama statuie inconjurata de prunci
Foarte tare observaţia ta, IleF! La elementele arhitecturale nici nu m-am uitat… Am luat doar personajele din prim plan ca pe un studiu de caractere. 😀