De-a dura prin poemele primăverii (2)


pporadea2De ce să pretindem că mai există poeţi, dacă nu foloseşte nimănui lucrul lor manual? Cuvânt lângă cuvânt, cuvinte cusute pe-o pânză pe care unii o cred indestructibilă.

Câte voci n-a trecut sub cvasicompletă uitare posteritatea?

Mă uit la mototolul de hârtie pe care îl aruncă la coşul de gunoi domnul acela cu faţa toată lumină, de parcă l-a şi apucat eternitatea de-o pleoapă, şi cu mâinile tremurând. A stat aplecat asupra fiţuicii două ceasuri fără să se clintească. Am văzut cum storcea direct din inimă vers cu vers. Şi câte-un cuvânt şters era înlocuit agale cu altul. Ştiu că în hârtia aceea pe care nu o va mai citi nimeni niciodată se pitesc două ceasuri de adevăr. Dar poemul a rămas între el şi Dumnezeu. Ca şi poemele visate noaptea, pe care a doua zi nu ni le mai amintim cu niciun chip. 

O poezie e inexistentă dacă nu ne tălmăceşte în măruntaiele ei sensul trăirii (în adevăr)! Să-l îngurgităm şi să-l digerăm până se transformă în sevă de viaţă. Dacă nu ne arată nişte borne pe traseu, we are completely lostnous sommes éperdument perdus (nu pleonastic, ci reduplicat).

Câtă vreme ea nu vrea decât să pocnească din degete… sau din copite, să (ne) atragă o milisecundă, după care am uitat totul, un asemenea pocnet n-ar trebui numit „poezie”.

(a)

Nici textul prea tânăr ca să fie poem al lui Ciprian Ciuciu n-ar trebui numit „poem”. Cocoon-ul e în facere, dar poemul e doar bâldâbâc! Împrăştiere şi dezlânare. Şi dacă ai sta cu găleata să prinzi ceva, toţi stropii-s luaţi de vânt. Ciprian Ciuciu ne învaţă să conjugăm verbul „a ploi”:
eu ploiesc,
tu ploi eşti,
el ploi este.

(b)

Claudia Găgeanu ne întreabă retoric dacă să rişte o (sin)ucidere? Răspunsul nostru este să (sin)ucidă poezia şi să se facă decor(atoare)!

(c)

Însă Ion Davideanu lasă o temă de casă copiilor şi copiilor copiilor săi, care vor şti din generaţie în generaţie că bunicul, străbunicul sau stră-străbunicul lor a murit „cosind costişa lui Dumnezeu”. Noi ştim că nu se face primăvara cu o floare, dar măcar poemul acesta cap de afiş (sau de tejghea) e mai inspirat ales.

(d)

O dare de seamă despre tăcere şi cuvânt(are) ne-aduce I.F. Pop în poemul său. Găsim aici un soi de contabilitate a trecerii. Şi a haltelor. Da, e chiar un poem de trecere. Nu stă, pentru că nu îl vrea izbăvire. Poemul lui I.F. Pop nu e luntre, ci doar posibilitatea luntrei.

(f)

Şi-am ajuns în Tangoul matinal al poetului Ioan Moldovan. Există aici ceva ultimativ, pentru că spaima nemailuminii îşi are justificarea şi (poate şi) tratamentul ei. Da, sunt nişte imperative în acest text, care fie vor pune cititorul pe fugă, fie îl vor învăţa lecţia că viaţa e pe faţă, cu băi şi războaie, cu războinici, femei şi (ne)amintiri. Cu toate ochiurile pe faţă. În moartea în care creştem, nemailumina e o fobie legală.

(g)

Niciodată o ars poetica nu va fi „O poezie banală”, o poezie de carton, o vociferare într-o pretenţie de poezie, cum ar vrea Iulia Nedea. În loc de aşa spleen, mai bine un tralala neaoş. Cu rimă cu tot. Calea către poezie trebuie că e alta. Şi o găseşte cel pe care ea-l cheamă.

(h)

Orlando Balaş abordează discursul liric cu un soi de metodică. Câteva date, apoi demonstraţia. Concluzia e că rămâne doar întrebarea. Nu vreun răspuns adevărat. Şi totuşi, pentru fericirea viitoare, noi nădăjduim în necuvinte, dar mai ales în Cuvânt. Dacă pentru fericirea viitoare ne rămân tot cuvintele, suntem mai cu mucigai decât florile lui Arghezi. Aş zice dinainte: Doamne, feri!

Anunțuri

Despre A.Dama

https://adamaica.wordpress.com
Acest articol a fost publicat în De(z)legat și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la De-a dura prin poemele primăverii (2)

  1. Dancos zice:

    Răspuns melodo-metodic, sumar:
    La „Cocoon”:
    în ziua în care murit-ai
    m-am mirat foarte puţin
    fiindcă nici nu credeam
    c-ai să mă rogi ca să tac
    atunci când gândeam
    la oftatul sărut ce m-a durut
    pentru că tu
    m-ai biruit cu balele-ţi dulci
    ca un sirop de salcâm.
    Dar tu ai glumit
    şi ai murit numai o zi
    şi un ceas şi o secundă
    iar apoi m-ai năvălit dimineaţa
    cu tălpile-ţi mici şi răsfăţate
    în aşternut, neînceput, din mătase!
    tu m-ai ucis fără să vrei
    pentru mereu şi totdeauna
    fără motiv
    doar că ochii ţi-s verzi ca o păşune
    şi unde mierea strecoară sălbatic un cânt
    ca glasul blajin al unui rîu
    evocat cu o octavă de sol
    cheia rămase la mine
    fiindcă nu vreau să mori
    niciodată
    nici măcar vreo secundă!

    La „Decor”
    Toamna gândesc c-am să te chem
    de prea departe
    să mă mai auzi
    şi glasu-ţi n-am să-l mai văd
    nicăieri
    decât aici ferecat
    laolată
    cu închipuirea…
    Ce nevoi să mai fie prin lume
    afară de-acelea atât de mărunte
    ale vreunui actor fără public
    pierdut într-un mucegai decorat
    cu vreo milă infantă?
    Disecat anatomic de un curaj nebunesc
    mi-am cheltuit pe maidan
    orice frunză dată la cîini
    şi-am făcut şi colivi din orez
    iar acum, ce-mi rămâne?
    Unde-i tabloul acela din care
    tu mă iscodeai uleios
    lunecând ca o floare
    cari se-nvârte la soare
    ca roata caleştii vreunei cucoane
    mult mai râvnite decât Afrodita?
    unde eşti
    muiere cumană
    unde ţi-e ţara?

    La „în aceleaşi tăceri, în aceleaşi cuvinte”

    Când eram elev de liceu rânduiam versul ca pe o ploaie neaşteptată
    iar profesoara-mi spunea că lipsa-mi totală de trudă e impostură!
    că prea e matură rostirea ce mi-o asumam ca un comic pe micul ecran.
    Nu-mi era greu să trâmbiţez cu sforţare o dodie
    puterea-mi săracă era eminentă
    iar cusătura din tur a vreunei rupturi era abisal de albastră.
    Nu era greu să oftez mai abitir decât sodomitul Socrate
    fiindcă într-o hazna şi regele geme
    dar nu-nţelegeam o lozincă săracă, cum că Stănescu Nechita
    nu îi de-nţeles decât de un număr mai mic decât la deşte!
    Că îngerul care zbura cu cartea în mîini era numai dracul,
    şi înfiletatul fildeş în lună era doar un idol scornit printre străbunii candizi!

    La „Tango matinal”
    Dansez pentru tine obişnuit şi vulgar
    tot ce-ţi cer e să fii mai bărbată cu mine
    atunci când mă vait ca beţivul lângă calea ferată!
    Tu mă doar dori fiindcă sunt mic şi nevrednic
    şi nici că mai pot să îndur ne-ndurarea-ţi
    atunci când tu sătulă vrei ca să pleci de lângă mine
    deşi de formă te-acuz că nu pricepi înălţimea-mi
    ce te umbreşte cu dărnicii neînţelese de potenţiale mirese!
    Acum am să purced la război pe un drum şerpuit
    într-o livadă cu vişini
    viespi să adun într-o mănuşe de cauciuc,
    doar de-ai să simţi
    cât suntem de sfinţi!

  2. Rodica Botan zice:

    „I am completely lost”…si asta poate fi tradus in mai multe feluri:
    – I am lost – pentru ca nu inteleg nimic,
    – I am lost – pentru ca sint atit de fermecata de …ceva,
    – I am lost… ca n-am mai gasit drumul spre casa…

    Va las sa ghiciti care este… before I am loosing it…

    a.dama ce m-as mai inscrie in clasa ta…

  3. Tiberiu zice:

    ‘Ca sa ai gust, trebuie sa ai suflet’ – Vauvenargues. Blogul tau e o adevarata delectare pt minte si pt inima. God Bless!

  4. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (04.02.3009) « România Evanghelică

  5. A.Dama zice:

    Dancos, eşti inedit! Te (pre)faci că îngâni (ne)poeme şi reformulezi consistent versuri îngălbenite şi învineţite.
    Interesante sunt replicile tale poetice, mai ales că ai pornit de la (atât de) puţin şi ai (re)inventat câte o poemă!
    Sigur că nu iau totul ca pe un conglomerat, există preferinţe şi preferinţe. De exemplu, în loc de „bale”, aş pune licoare, că aşa prea sună a vaci şi cai păscând. Şi-a câine alergat. 😀
    Replica la „Decor” e închegată. Pe ici, pe colo se mai poate lucra la formă.
    Ce-ai ales pentru „în aceleaşi tăceri, în aceleaşi cuvinte” nu mi se pare egal de la un capăt la altul. E mai realizat în prima parte, chiar dacă discursul e niţel egolatru. De fapt, în a doua parte, imaginea demonului cu cartea în mâini e derutantă, că sunt în Scriptură îngeri care ţin cărţi şi suluri în mâini…
    Iar replica de la „Tango matinal” nici nu are nevoie de comentarii. E bună.
    Oare cât ţi-a luat să le scrii?
    Oare câte volume ai scris?

  6. A.Dama zice:

    Rodica, mă faci să zâmbesc. Ce-am făcut aici a fost să spun câte o părere despre textele poetice la care am făcut trimitere. A fost un exerciţiu în care am spus cu voce tare cât credit acord textului. Nu ştiu dacă pentru a scrie poezie se pot lua ore. Sunt bune lecturile nenumărate şi din secole diferite. Încă nişte lecturi din ce-au spus alţii despre poezie. Şi, dacă după toate astea, mai există dorinţa de a scrie, atunci să mai ceri şi inspiraţie de la Cine o are pe toată! 🙂

    Dintre variantele tale, eu aş alege-o pe a doua!!!

  7. A.Dama zice:

    Tiberiu, mulţumesc pentru citat… şi că mi-ai spus că ţi-a plăcut pe-aici! Să-ţi întoarcă însutit şi înmiit binecuvântările!

  8. Dancos zice:

    Are Nichita Stanescu o poezie – în care vorbeste despre diavol, numindu-l ingerul cu o carte in miini! Pe vremea mea la scoala se zicea, adica profesorii diceau, ca Nechita e greu de inteles! Ce am cetit eu la Nechita am aflat a fi romantism tarziu (in mijlocul comunismului – si potrivindu-se cu acesta prin metaforeicele divinatii ale dracului). Apoi despre altele nu mai dic nimic! Hâh… nimic din acele poeme nu ma caracterizaza, este doar un portet pentru autorii celorlalnte poeme ”gemene”. Am dis celorlante ca sa nu creada vreun erudit din top 100 ca as avea pretentii de carturar: aiurea! Cat mi-a luat sa le scriu? în total 5 minute – maxim! Hai ca am vorbit destul… ne mai auzim tarziu, la anul!

  9. A.Dama zice:

    Dancos,
    Înseamnă că îi luăm à tour de rôle pe îngerul şi pe demonul care stau cu cărţi în mână. 😀 În ce-l priveşte pe Nichita Stănescu, e o lectură obligatorie!
    Legat de poemele pe care tu le-ai intenţionat aşezându-te în locul vocilor iniţiale – ar fi un transfer auctorial, nu-i aşa? – eu zic că tot nu puteai să le scrii în afară de tine, deci la modul exterior, cum zici tu că „nimic din acele poeme nu mă caracterizează”. Turnura versului, tu ai dat-o. Selecţia cuvintelor, tu ai făcut-o. De unde până unde se-ntinde poemul, cum se construieşte ideea lui, toate astea au fost filtrate prin imaginaţia ta creatoare. Nu prea ştiu cum e să faci din exterior un astfel de exerciţiu.
    Dacă eu am avut nevoie de 5 minute să le citesc, trebuie că tu le-ai scris în mai mult de 5 minute, dar, înţeleg că au fost ultra rapide.
    Tu de unde ai învăţat de „celorlante”? Am crezut că numai la noi acasă greşeau frăţiorii mai mici cuvintele astea prea lungi. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s